Întrebare: Ce să facem când ceva ne plictiseşte?

Coué: Să ne repetăm imediat: „Nu, nu, aceasta nu mă plictiseşte deloc, absolut deloc, ba chiar îmi este plăcut”. Adică să ne arătăm, să

ne îndemnăm în direcţia cea bună. În loc să ne dăm drumul pe cea rea.

Întrebare: Experienţele preliminare mai sunt necesare când s-ar amesteca un fel de orgoliu care îndeamnă să le respingi?

Coué: Nu sunt niciodată indispensabile, ci sunt numai de foarte mare folos: căci. Cu toate că unora li s-ar putea părea jocuri copilăreşti, sunt, deopotrivă, foarte serioase, fiindcă dovedesc aceste trei lucruri:

1. Că orice idee pe care o avem în spirit devine adevăr, realitate pentru noi şi are tendinţa să se transforme în act.

2. Că dacă este conflict între imaginaţie şi voinţă cea dintâi triumfă

întotdeauna, şi deci se întâmplă tocmai contrariu de ce am voit.

3. Că este uşor să ne punem în spirit, fără sforţare, ideea ce doream să avem, fiindcă putem gândi succesiv nu pot, şi îndată, pot.

Experienţele preliminare nu trebuiesc încercate de nimeni singur, acasă, fiindcă s-ar putea – împrejurările şi condiţiile nefiind toate şi bine observate – să nu reuşească şi atunci încrederea este zdruncinată.

Întrebare: Cum să nu te gândeşti la durere când suferi?

— 84 —

Coué: Să nu-ţi fie teamă de a gândi la durerea ce te chinuieşte; dimpotrivă, trebuie să te ocupi de ea, însă numai pentru a-i spune:

„Nu-mi este frică de tine!” Dacă un câine se repede lătrând la d-ta, priveşte-l drept în ochi, şi nu te va muşca; dar dacă îţi va fi teamă de el, dacă îi întorci spatele, îndată îţi înfige colţii.

Întrebare: Dar dacă vreau să plec?

Coué: Pleacă de-a-ndăratelea, privindu-l.

Întrebare: Cum să realizăm ce dorim?

Coué: Repetând mereu ceea ce doreşti, de pildă: „câştig încredere în mine” şi o câştigi; „memoria mea se îmbunătăţeşte” şi se va îmbunătăţi; „devin cu totul stăpân pe mine” şi devii. Dacă însă îţi spui contrariul, contrariul se realizează.

Ceea ce-ţi spui cu statornicie şi foarte repede se produce (bineînţeles în câmpul celor rezonabile).

Întrebare: Din punct de vedere religios găsesc nedemn din partea Atotputernicului să faci să depindă supunerea noastră la voinţa Lui de ceea ce numiţi o dibăcie mecanică: autosugestia conştientă.

Coué: Vrând nevrând, imaginaţia ne domină voinţa când este cu ea în conflict.

Putem îndrepta imaginaţia pe calea cea bună arătată de judecată, întrebuinţând în chip conştient procedeul mecanic pe care îl întrebuinţăm inconştient pentru a apuca adeseori calea cea rea.

Autosugestia conştientă are puterea să ne elibereze de piedicile ce singuri ne făurim şi care pot fi o perdea între Dumnezeu şi noi…

Întrebare: Ce trebuie făcut pentru a determina pe cineva care sufere să-şi facă binefăcătoarele autosugestii?

Coué: Să nu stărui, să nu cauţi să faci morală. Să-i aminteşti numai – dar mereu – că autosugestia făcută cu încredere duce la rezultatul urmărit.

Întrebare: Cum să-ţi explici, şi cum să explici altora, că repetarea aceloraşi vorbe: „adorm”… „trece”… etc., pot avea vreun efect şi încă

atât de puternic şi durabil.

Coué: Repetarea aceloraşi vorbe sileşte să le gândeşti, şi când le gândeşti, ele devin adevăr pentru acel ce le gândeşte, şi atunci se înfăptuiesc.

Întrebare: Cum să-ţi păstrezi o lăuntrică stăpânire?

Coué: Ca să fii stăpân pe tine este destul să o gândeşti; şi ca să

gândeşti această idee trebuie să ţi-o repeţi mereu, dar fără sforţare…

Fizicul se stăpâneşte tot aşa ca şi moralul.

Un altul afirmă: Când nu-ţi faci datoria este drept să fii neliniştit

— 85 —

sau trist: deci autosugestia nu trebuie să împiedice o suferinţă

dreaptă.

Coué (foarte serios şi hotărât): Desigur, fără îndoială, n-ar trebui să fie aşa… dar aşa este.

Întrebare: Pentru ce acest bolnav acum vindecat avea mereu crize grozave?

Coué: Îşi aştepta crizele şi le aştepta cu frică… deci le provoca.

Dacă acest bolnav îşi pune temeinic în suflet că nu va mai avea crize, nu le va mai avea; dacă însă va gândi că le va avea, le va avea!…

Întrebare: Întru cât metoda dvs. este diferită de altele?

Coué: Intru atât că eu spun că nu voinţa ne conduce, ci imaginaţia.

Întrebare: Vreţi să-mi faceţi un rezumat al „Metodei” pentru d-na R., care se ocupă de o importantă operă de binefacere?

Coué: Spre deosebire de ceea ce se spune, nu voinţa ne acţionează, ci imaginaţia (aspect al inconştientului). Dacă se întâmplă câteodată

să facem ceea ce voim, este numai pentru că în acelaşi timp gândim că putem. În cazul contrar, lucrăm exact invers de cum am voi.

Trebuie dar să căutăm să ne conducem imaginaţia, deoarece ea ne conduce; în chipul acesta ajungem să fim cu uşurinţă stăpâni atât pe fizicul cât şi pe moralul nostru.

Cum se atinge acest rezultat? Practicând autosugestia conştientă.

Autosugestia conştientă se întemeiază pe acest principiu: Orice idee avem în spirit devine pentru noi adevărată şi are tendinţa să se înfăptuiască.

Prin urmare, dacă doreşti ceva – bineînţeles rezonabil – îl vei obţine după un timp mai mult sau mai puţin lung, repetându-ţi mereu că

acel ceva se pregăteşte, vine, se înfăptuieşte. Astfel câştigi calitatea sau pierzi meteahna, fizică sau morală, întocmai cum ai dorit.