O vreme, doctorița Z n-a mai zis nimic.
— Dă-mi un indiciu, Ruby, a spus ea în cele din urmă. Dă-mi ceva.
— Pur și simplu mă gândeam că vreau să ies cu el. De exemplu, dimineața, când mă îmbrăcam, mă gândeam dacă i-ar plăcea să mă vadă
în jeanși sau în pantaloni scurți; sau mă întrebam dacă ar observa că îmi pun muștar pe cartofii prăjiți, sau dacă și-ar da seama că nu eram o persoană obișnuită.
— Te gândeai că ai vrea să-l săruți?
— Nu chiar.39
— Îți plăcea să vorbești cu el?
— N-am purtat niciodată o conversație. În afară de un singur moment, 39 Chiar nu mă gândeam. Pentru că nu sărutasem pe nimeni până la vârsta de 13 ani şi 9 luni. E un lucru jenant şi trist de adevărat, agravat de faptul că băiatul pe care l-am sărutat era total scârbos şi n-am mai sărutat pe nimeni până la finalul clasei a noua.
când mi-a spus că mi se dezlegase un șiret.
— Te-a făcut să râzi?
— Nu.
— Era talentat la ceva sau interesant?
— Ăăă... nu în mod special, nu cred.
— Te-a făcut să te simți specială?
— M-a făcut să intru într-o stare de agitație. Mereu mă simțeam transpirată și urâtă când era prin preajmă.
— Serios? a întrebat doctorița Z, aplecându-se în față. De ce ți-ar plăcea de cineva care te face să te simți urâtă și transpirată?
— Era sexy, i-am explicat eu. Ben Moi era exact genul de tip pe care l-ai vrea ca iubit.
— Dar de ce?
— Nu poți pur și simplu să vrei pe cineva? am întrebat. Trebuie să
existe mereu un motiv?
— Ești la terapie, Ruby, a spus doctorița Z, cu o figură exasperată. Ţi-ar putea fi de folos dacă ai încerca să formulezi ceva coerent în legătură cu chestia pe care o discutăm.
Așa că i-am spus adevărul: mă gândeam la cum ar fi fost să am drept iubit un tip așa perfect și popular. Cum, dacă aș fi avut pe cineva ca Ben Moi lângă mine, aș fi știut că și eu sunt în regulă. Aș fi știut că arăt bine.
Aș fi știut că hainele mele erau OK. Aș fi știut că mă vrea și pe mine cineva.
— Validare, a spus ea.
— Bănuiesc.
N-a sunat așa bine când a spus-o ea – dar n-a sunat nici fals.
— Iar atunci când ai avut un prieten, când ai fost cu Jackson, ai simțit toate lucrurile astea?
— Da, am spus eu. Le-am simțit.
Era incredibil cât de simplu a fost, cât de repede am trecut eu și Jackson de la a fi doi străini la a petrece fiecare minut împreună. Mi-a cunoscut părinții. I-am cunoscut părinții. Am făcut teme împreună.
Ne-am sărutat ore întregi. Şi câinelui său îi plăcea de mine.
Nu mi-am imaginat niciodată că a avea un iubit înseamnă să ai o persoană cu care să pierzi vremea, care să vină cu mașina la tine acasă
miercuri seara și să ia cina cu părinții tăi, să stea să joace Scrabble, apoi să
stea pe canapea și să-și citească lucrarea la istorie, în timp ce tu îți făceai temele la mate. De fapt, relația mea cu Jackson era complet diferită față
de cum credeam inițial că trebuie să fie o relație cu cineva.
Mereu mi-am imaginat că un iubit m-ar invita undeva, iar sâmbătă
seara ar veni să mă ia de acasă. Eu și iubitul meu imaginar am face lucruri tipice de iubit-iubită, lucruri pe care, în mod normal, nu le poți face cu alți oameni: să ne plimbăm pe plajă, să mergem cu mașina prin locuri pitorești, să vedem filme străine, să ne ducem să dansăm. Ne-am fi făcut planuri. N-aș fi crezut în ruptul capului că va trece pe la mine sâmbătă dimineața, ca să mă-ntrebe dacă vreau să-l ajut la comisioanele pe care le avea de făcut, ajungând să cumpărăm cincisprezece acadele de la o drogherie și să le deschidem pe toate, ca să le testăm legați la ochi.
Mereu am crezut c-o să mă dichisesc ca să ies cu prietenul meu. Am crezut c-o să mă dau cu luciu de buze și cu fard de pleoape și c-o să port ciorapi de plasă. Dar Jackson mă aștepta când ieșeam de la lecțiile de înot în pantaloni de trening și tricou, iar eu săream la el în mașină și începeam imediat să ne sărutăm, iar el îmi atingea pieptul prin costumul ud de baie pe care îl aveam pe dedesubt, iar mie puțin îmi păsa că n-aveam pic de machiaj pe față, sau că sânii mei erau striviți de costum, sau că miroseam a clor, sau că purtasem tricoul ăla și cu o zi în urmă. Eram pur și simplu fericită că îl văd.
Îmi lăsa aproape în fiecare zi bilețele în cutia de scrisori. „Uite un bănuț”, îmi scria, „Poate o să-ți aducă noroc. Sau ai putea să-mi cumperi un sărut. Sau să ți-l bagi in nas, sa-l arunci în aer și apoi să-l prinzi, să-ți iei o bomboană de un cent, să i-l dai unui om care a rămas fără noroc, să-l dai ca bacșiș unui chelner prost, să-l răcești și să ți-l bagi în tricou, să-l înghiți și să faci un drum gratis până la spital, să acoperi cadranul ceasului cuiva ca să întârzie la ore, să i-l dai unui cowboy, iar el să tragă
cu pistolul de la cincizeci de metri ca să-l găurească, să ți-l bagi într-un pantof ca să-ți faci singură o farsă. Şi abia am început cu ideile! Cărăușul tău de bănuți mare și rău, Jackson”. Sau „Azi am plecat la ora două
pentru că am ieșit mai repede de la chimie. De ce? A fost un adevărat uragan în laborator, cu tunete și fulgere. Ah, scuze, te-am speriat? De fapt, am scăpat pentru că Dimworthy a spus «Clarke, ești al naibii de deștept. Deja te-am învățat tot ce știu despre misterele universului. Ieși naibii de-aici și du-te să joci un biliard!» Așa că am plecat. Ne vedem
