— Era supărată. I-am zis c-o să vorbim mai târziu.
— De ce era supărată?
Speram să fi părut îngrijorată pentru Heidi și nu prea băgăcioasă.
— Eh, ea mereu se supără din câte ceva. Cine știe despre ce era vorba de data asta, a zis Jackson, mai omorând câțiva extratereștri.
Cum adică, „mereu se supără din câte ceva”? Care era treaba cu Jackson și Heidi Sussman? Era oare captivat de jocul lui video sau omitea intenționat anumite informații?
Am încercat să par interesată de extratereștrii care mureau.
Am încercat să mă concentrez pe tema la matematică.Am încercat să
mă gândesc la un alt subiect de discuție, un film sau ceva.
— De ce te sună pe tine? am întrebat, într-un final.
— Obișnuiam să ies cu ea, mi-a răspuns. Ştiai asta.
Omora în continuare extratereștri.
— Nu, am spus eu. Nu știam.
Nu-mi venea să cred că am stat lângă Heidi, în clasă, atâtea săptămâni, că am făcut o scenă cu ea la cursurile opționale de teatru și că am salutat-o pe holuri, toate astea fără să fi știut că a fost iubita lui Jackson.
Jackson s-a întors spre mine și m-a privit. Ştia că n-am știut, sunt absolut sigură, și chiar a avut de gând să țină în continuare ascuns lucrul ăsta, cât mai mult cu putință.
— S-a întâmplat astă-vară. Ne pierdeam timpul pe terenul de tenis, a zis el. Ne-am despărțit înainte să înceapă școala.
— Cu cât timp înainte? am întrebat.
— Nu știu. Câteva zile, a spus el. Cu o zi înainte, cred.
— În aceeași săptămână în care am început noi să ne vedem?
— Da, așa cred. Şi tot insistă să vorbim despre asta.
— Ce-ți spune?
— Nu știu.
Jackson a pufnit în râs și m-a cuprins pe după umeri cu un braț.
— Aș vrea să mă lase odată în pace. Am lucruri mai bune de făcut.
Şi-a frecat nasul de gâtul meu.
— N-am de gând s-o sun înapoi, dacă de asta ești îngrijorată.
N-o puteam învinovăți pe Heidi că voia să discute cu el. Adică, Jackson abia dacă și-a tras sufletul înainte de-a o înlocui cu o nouă iubită.
Dintr-odată, m-am simțit murdară, de parcă, fără voia mea, aș fi fost implicată în ceva urât și josnic.
— Ar trebui să vorbești cu ea, am spus eu. E cel mai corect așa.
— Crezi?
— Da. N-ar trebui să existe resentimente.
— În regulă, mi-a zis el. O s-o sun mai târziu.
Chiar credeam în ce spusesem. Dacă aș fi fost Heidi, aș fi vrut ca tipul să discute cu mine. M-ar înnebuni dacă mi-ar tot spune c-o să mă sune și n-ar face-o niciodată. Ar fi atât de nedrept. În același timp însă, când Jackson mi-a spus c-o să meargă cu Heidi după ore la B&O, la o cafea, și că n-o să mă poată lua de la înot, am fost complet distrusă. Ieșea în oraș
cu fosta lui prietenă! Fata pe care, cu numai șase saptamani în urmă, o sărutase și pe care o crezuse drăguță, specială și minunată! Am tremurat de furie pe tot parcursul antrenamentului, înotând cât se poate de prost.
Tata a venit să mă ia cu mașina și l-am rugat să mă ducă la un film, de la ora cinci, ca să nu trebuiască să mă gândesc la Jackson și Heidi – deci ca să nu cedez tentației de a-l suna pe telefonul mobil în toiul marii lor discuții de la cafea. Dar, tipic tatei, dacă tot urma să ne petrecem după-amiaza împreună, ținea neapărat să ne întărim legătura tată-fiică.
— De ce nu mergem la locul ăla, B&O, care-ți place ție? a sugerat el.
Mereu am voit să văd cum e acolo.
— Nu mi-e foame, am spus eu.
— Serios? Nu ești, de obicei, moartă de foame după antrenament?
— Ba da, dar la B&O au doar prăjituri, am zis eu. E mai degrabă o cafenea.
— Poți să mănânci o prăjitură, a spus tata. N-o să-i spun mamei. În plus, dacă fac un cappucino ca la carte, chiar merită să văd cum e locul ăsta.
