— Păi mă cunoaşteţi, tovarăşe căpitan. Eu nu vreau să monopolizez descoperirea asta pentru echipa dumneavoastră şi nici chiar pentru mine. Poate că nici nu-i o descoperire, ci o simplă prostie. De aceea, deocamdată, prefer s-o păstrez pentru mine.
Mă întorc iar cu faţa înainte şi privesc tăcut drumul.
Nu mai avem mult, însă pînă să ajungem Karlicek a adormit din nou şi doarme buştean. Mie nu mi-e somn.
Soarele luminează prea vesel şi e tare cald. Principalul e să mă ţină nervii. Ar fi un păcat de neiertat să pierd ceva din pricina somnului.
Karlicek coboară somnoros din maşină. Abia după ce se pocneşte cu capul de capotă, lucrurile se mai aranjează.
Maşina rămîne pe loc, aşteptînd ordinul de plecare.
Cei de la poartă ne fac rost de mîncare. Karlicek, care se tîrîie în urma mea, începe să fie interesat cînd aude lista de bucate nu tocmai modestă. În sfîrşit, ajungem în biroul meu. Pun mîna pe telefon şi-i chem pe cîţiva din membrii grupului de anchetă C-L.
Cît e ceasul?
Şapte şi patruzeci şi şase.
Cum mai fuge vremea! De cînd păşeam pe aleea de tei au trecut aproximativ patru ore.
Micul dejun n-a sosit încă, dar eu încep să împart sarcinile.
— Dumneata te duci după Alenka Vlachova. Trebuie să vorbesc cît mai curînd cu ea. Aşteaptă în faţa magazinului dacă n-au deschis încă. Acasă probabil că
n-o mai găseşti.
Omul care trebuie s-o aducă pe Alenka o cunoaşte. A însoţit-o cînd fata a trebuit să recunoască în doamna Trojanova pe clienta de la magazinul de bijuterii. De data asta n-are să-i mai comande cocteiluri şi îngheţată.
Adaug:
— Întreabă acolo de adresa celeilalte vînzatoare, Jitka Serekova. Poate o ştie. În orice caz am nevoie de o copie de pe cartea de imobil.
Sarcinile celelalte îi privesc pe ofiţerii serviciului tehnic şi din laborator, care urmează să-şi spună
cuvîntul asupra instalaţiei lui Halík din casa-buldog.
De asemenea, trebuie să aflăm totul despre firma E. A.
Rath şi despre proprietatea lui părăsită, unde Roman Halík s-a instalat ca la el acasă.
Maşina pentru Karlícek e asigurată, iar copiosul dejun se află în faţa noastră. Karlícek înghite uriaşe cantităţi de ceai decolorat. E cam nervos sau poate nerăbdător.
Nu mănîncă mult.
Mi s-a adus, fără îndoială, şi cafea. Dar, cu stomacul plin, m-a prins o lene, că nici o cafea din lume nu m-ar putea însufleţi. Totuşi e a doua noapte albă.
Cînd, în sfirşit, intră zîmbitoare Alenka de la magazînul de bijuterii, proaspătă şi fardată ca o păpuşă, cu ochii aprinşi de curiozitate, ştiu că n-am voie să fiu istovit. La o cafea şi o ţigară, voinţa trebuie să se alăture şi ea.
Karlicek o salută. El a fost cel care a recunoscut în femeia moartă din spatele casei-buldog pe fosta colegă a Alenkăi, dar acum nu-l mai interesează.
— Şi domnul acesta a fost pe la noi — spune Alenka, arătîndu-l pe Karlicek.
E bine. Dacă nu dă dovadă de alte însuşiri, cel puţin are spirit de observaţie şi memorie bună. Cunoaşte adresa Jitkăi Serakova.
— Locuieşte la părinţi. Dar pe doamna pe care mi-aţi arătat-o, precis că n-am văzut-o niciodată în magazin.
V-aţi deranjat degeaba.
Se învîrteşte foarte degajată, dar aş prefera s-o fac într-un fel să se aşeze. Voinţa mi-o pot încorda, însă
ochii mei obosiţi au nevoie de linişte.
— Nu e vorba de doamna pe care v-am arătat-o atunci
– zic eu.
— Aşa?! exclamă Alenka. Mă miră. Şi despre ce e vorba, daca pot să întreb?
Moare de curiozitate. Zîmbeşte.
— E vorba de individul cu care avea legaturi Jitka şi pe care l-aţi văzut odată cu ea în maşină.
— Aha, ăla! răsuflă Alenka. Unele femei au noroc. Sau a făcut ceva?!
— Domnişoară – o opresc eu prieteneşte –
dumneavoastră întrebaţi mereu în loc să răspundeţi. Îl cunoaşteţi pe acest om?
— Eu ştiu să servesc o cauză bună – spune ea pe acelaşi ton prietenesc. Sigur că-l cunosc. A fost de cîteva ori la noi în magazin. Nu e tocmai înalt, mai degrabă e de talie mijlocie şi are înfăţişarea unui om care-şi cumpără haine de gata. Nu se prea îmbracă bine, însă e destul de plin de el. Nici prea tinăr nu este, dar, oricum, e un brunet simpatic, cu care o fată nu se ruşinează să
