— Şi aţi găsit?
Skala dă din cap:
— Am găsit. După ce le-am curăţat de praf, s-au văzut foarte bine. Apoi s-a apucat să le încerce în fel şi chip –
continuă Skala. Cînd le apăsa, cedau şi se auzea că
declanşează ceva, dar uşa nu se mişca din loc. Nici nu se deschidea, nici nu se închidea. Abia cînd am apăsat căpăcelele cu amîndouă degetele mari şi am tras concomitent oglinda cu celelalte degete, a cedat relativ uşor.
Skala trage oglinda dinspre zid, exact aşa cum descrisese. În spatele oglinzii sînt nişte zăvoare acţionate dín arcuri. Prin apăsarea căpăcelelor se ridică şi permit deschiderea. Pe partea dinăuntru, în centrul discului, e înşurubat un mîner. Cine intră poate să tragă foarte simplu oglinda după el. Zăvoarele se îmbucă în dinţi şi uşa s-a închis. Din partea interioară e uşor apoi să ridici zăvoarele, dacă vrei să ieşi.
Instalaţia nu e nouă. Faţă de mecanismele precise şi fine din casa-buldog, această instalaţie pare mai curînd o treabă de fierar.
— Aţi comparat amprentele cu dactilograma lui Halik?
întreb eu.
— Încă nu. Dar chiar de la prima vedere par altele. Se înţelege că le vom compara cu toate cele care vor prezenta interes, de pildă cu ale lui Trojan.
Ca să pot intra prin deschizătură, trebuie să păşesc peste foarfecele de jos şi să fiu atent să nu mă pocnesc cu capul de cel de sus. Skala aprinde o lanternă
puternică. În spatele deschizăturii se află o mica platformă pardosită cu cărămizi. De aici pornesc în jos trepte de cărămidă spartă. Coborîm.
— La început, Karlicek spunea – continuă Skala – că
vilişoara ar trebui să aibă totuşi o pivniţă şi că nu există
nici un fel de intrare, nici de afară, nici din interior. De aceea s-a oprit în faţa oglinzii.
— Ăsta-i spiritul lui faustian – zic eu. Diavolul l-a blagoslovit în automobil cu un vis, asta-i toată povestea.
Cînd se va împlini sorocul contractului, o să-l ia cu el printr-o gaură ca asta.
Sînt zece trepte care duc jos. Ne aflăm pe o pardoseală
de pămînt, care pare cam noroioasă sau, în orice caz, moale.
Pe scurt, e o pivniţă mare, fără nici o ferestruică sau doar cu o firidă aflată tocmai în zidul din faţă, lîngă
tavan. În aer stăruie o umezeală neplăcută, din cauza terenului înconjurător – mlăştinos şi plin de ierburi. Ape subterane curg pe sub pivniţă la vale şi se infiltrează
prin crăpăturile pietrelor. Pereţii goi sînt căptuşiţi cu un mucegai umed, vîscos, care străluceşte la lumina lanternei.
Pe alocuri, zidurile sînt acoperite cu hîrtie sau chiar cu tapete pe care umezeala a desenat contururi de nori.
În colţul din fund, deasupra a trei paturi de fier, atîrnă
două covoare răsucite. Pe paturi se află nişte saltele murdare şi cîteva cuverturi mototolite şi ferfeniţite. Un covor mai vechi şi mai mare e întins pe pămînt, în mijloc. Deasupra lui stă aplecată o lampă electrică
pliantă, iar alături una cu petrol. Într-o parte, pe covor, o masă obişnuită de bucătărie.
Cu siguranţă că unele dintre aceste obiecte n-ar putea trece prin deschizătura limitată de cele patru foarfece.
Prin urmare, au fost aduse aici înainte de instalarea uşii secrete.
În pivniţa asta, amenajată de bine de rău pentru locuit şi, după toate aparenţele, pentru a fi folosită drept refugiu, stăruie o duhoare umedă de mucegai.
Povestea acestei vizuini o s-o cunoaştem mai tîrziu.
Deocamdată mă interesează numai geamantanul închis de pe masă. Înaintez şi, la lumina lanternei lui Skala, îl deschid. Înăuntru nu e nimic altceva decît o grămadă de chei mici.
Unele sînt turtite, altele tubulare.
— Sînt cincizeci în cap – spune Skala. Din cîte am putut constata pînă acum, fiecare e de la alt lăcăţel.
— Şi ăsta a fost adus aici de la familia Trojan de către un om cu dactilograma necunoscută?
Skala ridică din umeri.
Cheiţele sînt simple de tot. Hoţul care ar vrea să
deschidă cu un şperaclu un lacăt încuiat cu una dintre ele n-ar trebui să-şi dea prea multă osteneală.
Sînt numerotate. Cele turtite au numere cu două cifre sau chiar cu trei săpate la capătul rotund, celelalte au agăţate inele de metal cu nişte tăbliţe de alamă, numerotate.
— Pare a fi o colecţie de chei de la nişte cabine sau dulăpioare – spune Skala. De la un bazin, de la o baie de aburi, de la o sală de sport... Dar acolo, peste tot, se folosesc broaşte cilindrice. N-aş încredinţa hainele şi portofelul cu bani acestui fel de broaşte.
Pînă la urmă, ne gîndim că ar putea să fie de la niscai cutii post-restant.
