— Am să mă conving numaidecît dacă-i aşa – zic eu.
La vorbele mele, Skala scapă o înjurătură.
— Sînt curios să văd unde o sa ajungeţi cu cazul ăsta!
Eu m-aş lăsa păgubaş!
Îi cer să se ocupe el însuşi, îndeaproape, de ceea ce a mai rămas în pivniţă.
La vila lui Rath lăsăm o patrulă alcătuită din cîţiva oameni înarmaţi, amplasată în aşa fel, încît să nu alunge pe cel care s-ar apropia, ci să caute să-l reţină
prin surprindere. Cu executarea ordinului îl însărcinez pe Loubal. Karlicek doarme.
Trepinsky mă duce la Praga cu o viteză de concurs, încît aud cum sună cheile în valiză.
Deocamdată rămîn trei ipoteze. Prima: cheile sînt într-adevăr de la cutiile post-restant şi de la nimic altceva. A doua: toate cele cincizeci de cutii nu sînt la un singur oficiu poştal, dar numărul cu trei cifre de pe o cheiţă, mai mare decît şapte sute, poate fi numai la Poşta centrală fiindcă acolo sînt cele mai multe cutii. Şi a treia: voi găsi în ele ceea ce aştept, fiindcă, probabil, s-a folosit în mod practic proverbul: „Caută acul în carul cu fîn“.
Dacă nu găsim căsuţele poştale la Praga, o să căutăm în altă parte. Dar, după toate aparenţele, e o afacere pragheză.
Vom vedea.
Trepinsky opreşte în faţa Poştei centrale. Cobor cu geamananul în mînă şi îmi fac loc cu el în holul poştei.
Trebuie să-l traversez în întregime, ca să ajung la ghişeul unde, conform indicaţiei scrise, se pot obţine informaţii în legătură cu căsuţele poştale încuiate. Pun geamantanul în dreptul ferestruii, mă aplec peste geam şi încerc s-o seduc pe funcţionara care stă la o mică
distanţă de masă şi face nişte adunări.
— Daţi geamantanul jos – mă admonestează ea cînd, în sfîrşit, se apropie.
Las geamantanul aşa cum l-am pus şi-i arăt legitimaţia. Funcţionara e foarte surprinsă, fiindcă în spatele geamantanului putea să fie oricine, numai un căpitan de securitate, nu. Cînd întorc geamantanul cu nouăzeci de grade şi-l deschid ca să-i poată vedea conţinutul, holbează ochii şi izbucneşte:
— Ce-i asta?
— Recunoaşteţi cheile de la căsuţele post-restant?
întreb eu.
Ridică privirea spre mine cu mare neîncredere.
— Astea să fie?...
Constat o realitate interesantă. Nu văzuse în viaţa ei o cheie post-restant. Şi deodată are în faţă cincizeci.
Admite că s-ar putea să fie de la cutiile post-restant, dar numai fiindcă-i spun eu. Eu însă nu mai spun nimic, dimpotrivă, aş vrea să aflu ceva.
— La mine vă puteţi adresa în cazul că doriţi să
primiţi o cutie, dar...
Nu asta e intenţia mea, şi astfel funcţionara mă
trimite în strada de după colţ, unde sînt căsuţele cu cheie.
Trîntesc capacul geamantanului, mulţumesc pentru informaţie şi plec. În faţa poştei o apuc la dreapta, cotesc după colţ şi citesc indicaţiile de la fiecare intrare.
În cele din urmă intru într-o clădire mai veche, urc la primul etaj şi mă găsesc într-o sală mare din care însă, aproape de uşă, nu rămîne decît un spaţiu mic, restul fiind împărţit în culoare, ai căror pereţi sînt chiar căsuţele post-restant.
Nu ştiu încă dacă mă aflu acolo unde s-ar potrivi a cincizecea cheie a mea. Dar nerăbdarea de a mă
convinge creşte. Pun geamantanul pe un pupitru unde se depun obiectele, îl deschid şi caut în el o cheiţă cu numărul alcătuit din trei cifre. Nici unul din oficiile poştei din Praga nu poate avea şapte sute de cutii. Aici
însă, la compartimentele de jos, văd şi numere cu patru cifre.
Alături de mine cineva examinează corespondenţa pe care şi-a ridicat-o, dar îşi lasă scrisoarea şi, cu uimire, urmăreşte ce fac eu. întrucît sînt luat drept deţinătorul unei căsuţe, probabil că fac impresia unui cetăţean anormal cu cele cincizeci de cheiţe ale mele.
În cele din urmă găsesc cheia cu numărul 632. Pe undeva trebuie să fie şi cea cu numărul 700, dar sper că
una îmi ajunge.
Lume puţină pe-aici. Culoarul pe unde trec, cu cheia într-o mînă şi cu geamantanul într-alta, e pustiu.
Dincolo de peretele cu căsuţe se află serviciul de cartare.
Oamenii lucrează fără zgomot, în izul uşor de hîrtie şi lemn vechi.
Numerele de pe cutii sînt ordonate şi clare, aşa că nu rătăcesc prea mult.
Caseta 632 e aşezată lîngă podea, într-un şir lung de alte dulăpioare asemănătoare, cu uşiţe de lemn mai mari. Este impresionantă liniştea ce domneşte aici, şi zău că nu te-ar prinde mirarea dacă în fiecare cutiuţă ar fi depusă o urnă cu cenuşă de la crematoriu.
