Sfârşitul îndelungatei şi complicatei legături a lui Borges cu Norah Lange a fost marcat de un eveniment simbolic neaşteptat –
hotărârea familiei Lange de a părăsi vila de pe calle Tronador504.
Desigur, vila Lange avea o semnificaţie extraordinară pentru Borges
– era asociată cu dragostea şi cu toate speranţele pe care i le crea această dragoste, fiindcă acolo o întâlnise pentru prima oară şi o 503 Ibid.
504 Datorez această informaţie Susanei Lange, scrisoare din 6 noiembrie 2001.
curtase pe Concepción Guerrero şi tot acolo o curtase pe Norah. Vila însă devenise prea mare pentru nevoile familiei Lange: fetele îşi luaseră slujbe în centrul oraşului, iar mamei lor nu-i plăcea să stea singură prea mult într-o suburbie îndepărtată ca Villa Urquiza. În decembrie 1933, familia Lange a închiriat vila şi s-a mutat într-un apartament pe calle San Martín nr. 551 din centrul oraşului, pentru ca în noiembrie 1934 să se mute din nou, într-un apartament pe calle Arroyo nr. 845, la câţiva paşi de casa lui Girondo, pe calle Suipacha.
Casa impunătoare de pe calle Tronador va fi închiriată în următorii zece ani şi vândută de-abia în 1945505.
Decizia de a vinde casa de pe calle Tronador, probabil spre sfârşitul anului 1944, pare să-l fi impulsionat pe Borges să scrie una dintre cele mai cunoscute povestiri ale lui, Aleph (1945), al cărei subtext autobiografic trimite la dragostea lui zadarnică pentru Norah Lange. Borges apare aici în rol de protagonist, un scriitor care nu poate să uite moartea iubitei lui, Beatriz Viterbo. Beatriz a murit în februarie 1929, cam atunci când Norah se întorcea după anul petrecut în Oslo şi îl anunţa pe Borges că nu dorea să reia legătura cu el. Privind retrospectiv, Borges trebuie să-şi fi dat seama că acesta fusese adevăratul sfârşit – moartea, cum s-ar spune – al relaţiei lor, dar nu o putuse uita pe Norah, după cum dădea de înţeles în Aleph, unde protagonistul vizitează casa lui Beatriz Viterbo în fiecare an de ziua ei, până când este informat că această casă „care, pentru mine, însemna Beatriz”, va fi demolată. Apoi află de existenţa unui punct magic numit Aleph care îi oferea privitorului o imagine instantanee a întregului univers; autorul îl descrie ca pe „unul din punctele spaţiului care conţine toate celelalte puncte” şi îl compară cu Simorghul, „o pasăre care, într-un anume fel, reprezintă toate 505 Ibid.
păsările”xl.
În mod straniu, punctul magic, „Alephul”, se află situat în cea de a nouăsprezecea treaptă a scării înguste care coboară într-o pivniţă
situată sub sufrageria casei lui Beatriz Viterbo. Aici avem o altă
aluzie voalată la vila Lange, care avea două pivniţe, una sub sufragerie şi una sub camera de zi. Aceste pivniţe aveau o semnificaţie anume pentru Norah Lange – în copilărie întotdeauna le privise ca pe un „loc sigur, permanent şi imuabil”506. Prin urmare, Borges a plasat Alephul din povestirea lui într-o astfel de pivniţă
căci, încă din 1925, îşi imagina că „Alephul” dăruit de dragostea lui Norah Lange îi va aduce un sentiment al împlinirii care să fie tot permanent şi imuabil. Dar protagonistul povestirii lui Borges nu face nicio încercare de a împiedica demolarea casei lui Beatriz Viterbo, dându-şi seama, fără îndoială, că după moartea ei nu mai poate spera ca viziunea Alephului să devină cu adevărat a lui.
506 Norah Lange, Cuadernos de infancia (1937), citată în M.E. de Miguel, Norah Lange, p. 15.
Partea a III-a
Un anotimp în Infern
(1934–1944)
CAPITOLUL 14
Eşec
(1934–1935)
Respins definitiv de Norah Lange, Borges a fost chinuit de insomnie şi coşmaruri, ajungând în pragul sinuciderii. A încercat să
uite această suferinţă muncind zi şi noapte pentru Crítica. Două
povestiri pe care le va publica în Crítica ne oferă câteva indicii despre gravitatea crizei prin care trecea. Amândouă au fost scrise sub pseudonimul „Alex Ander”, iar stilul lor melodramatic, neelaborat, se împacă greu cu eleganţa scrierilor de mai târziu ale lui Borges, dar se potrivea cu caracterul populist al ziarului Crítica şi trebuie să fi fost tributar în mare măsură zbuciumului sufletesc al autorului.
Prima povestire se numeşte 30 de pesos este preţul morţii (30 pesos vale la muerte), iar protagonistul ei fără nume este un student la Medicină care lucrează cu jumătate de normă ca jurnalist la un cotidian foarte popular507. Studentul simte că nu-şi găseşte locul şi are o atitudine agresivă faţă de cei din jur. Un psihiatru îl sfătuieşte să renunţe la studii timp de un an, dar „o lună de singurătate, analiză şi insomnie îl făcuse deja să ia o decizie” – se va sinucide, fiindcă „au dispărut toate posibilităţile de a fi fericit”508. Studentul intră într-un magazin ca să-şi cumpere un revolver, dar se răzgândeşte şi cumpără un gramofon care i-a atras privirea. La ieşirea din magazin, este martorul unui accident rutier şi reacţionează ca un adevărat profesionist, anunţându-l pe 507 „30 pesos vale la muerte”, Crítica, 21 iulie 1934. Vezi Zangara, Borges en Revista Multicolor, pp. 51–50.
508 „30 pesos vale la muerte” în Zangara, Borges en Revista Multicolor, p. 58
redactorul-şef să trimită un fotograf la faţa locului. Interesat mai mult de muzică şi de a-şi face treaba de jurnalist, jurnalistul uită de hotărârea de a-şi pune capăt vieţii.
Cea de a doua povestire, Nu merita! (No valía la pena!), este doar o schiţă despre un tânăr actor care se sinucide fiindcă este respins de actriţa pe care o iubeşte509. Îi face curte, dar femeia îl ţine în şah până
când, ca din senin, îi aprinde simţurile în timpul unei reprezentaţii, sărutându-l lung şi pasional, pe gură, în faţa spectatorilor. Actorul
„părea să-şi fi ieşit din minţi” şi se hotărăşte să-şi mărturisească
dragostea:
Rămase surprinsă să-l vadă intrând în cabina ei într-o seară, după spectacol. Şi uimirea îi crescu pe măsură ce-l auzea cum debitează un şir confuz de cuvinte înflăcărate, în care crezu că desluşeşte o exaltată declaraţie de dragoste, la care răspunse simplu cu un hohot de râs scurt care scurtcircuită inspiraţia actorului, ca un duş rece, silindu-l să părăsească în grabă cabina fără nici un alt cuvânt, roşu la faţă ca rujul cu care femeia tocmai voia să-şi facă buzele umede şi mai seducătoare510.
După această respingere finală, actorul se sinucide.
Aceste două povestiri, care au fost publicate pe 21 iulie şi, respectiv, pe 8 septembrie 1934, sugerează că pe Borges l-a bătut gândul să se sinucidă în perioada dintre publicarea povestirii lui Norah Lange, pe 7 aprilie, şi 8 septembrie. Se pare însă că această
criză a avut două faze distincte, dacă ţinem cont că finalul primei povestiri dă de înţeles că, redescoperindu-şi încrederea în sine, prin interesul manifestat faţă de muzică şi mândria de a fi un bun 509 „No valía la pena!”, Crítica, 8 septembrie 1934. Vezi Zangara, Borges en Revista Multicolor, pp. 60–63.
510 „No valía la pena!”, în Zangara, Borges en Revista Multicolor, p. 63
jurnalist, protagonistul învinge tentaţia de a se sinucide. De aici aş
deduce că Borges a rezistat unei tentaţii de a-şi lua viaţa crezând că
scrisul i-ar putea asigura ieşirea din suferinţă oferindu-i un scop în viaţă.
În Apropierea de Almotásim ni se spune că o a doua versiune a romanului cu acelaşi titlu a fost publicată în 1934, ceea ce mă face să
