481 „Las brujas” (Antiguos mitos germánicos)”, Crítica, 7 octombrie 1933. Vezi Zangara, Borges en Revista Multicolor, pp. 42–43.
ochii lor însemnând că Norah se întâlnea din nou cu Girondo şi poate chiar participa la aşa-zisele orgii din casa lui.
Gelozia lui Borges s-a accentuat în octombrie în urma sosirii în Buenos Aires a lui Federico García Lorca. Ostilitatea lui Borges faţă
de Lorca a devenit notorie, dar adevărul este că Borges fusese cândva un mare admirator al operei spaniolului: dorise neapărat să-l întâlnească, prin intermediul lui Guillermo de Torre, în timpul celei de-a doua vizite în Spania, în 1924, şi chiar publicase două dintre poemele ţigăneşti ale lui Lorca în revista lui, Proa. Mai târziu, Borges a preferat să uite acest entuziasm din tinereţe: de pildă, a declarat într-un interviu că l-a întâlnit pe Lorca prima şi singura dată în timpul vizitei spaniolului la Buenos Aires, când au discutat cam o oră, dând de înţeles că aveau prea puţine lucruri în comun – Lorca i-a făcut impresia unui „andaluz profesionist” şi l-a exasperat afirmând că Mickey Mouse este un personaj „în care se poate vedea întreaga tragedie a vieţii americane”482. Antipatia lui Borges faţă de Lorca se poate să fi avut motive mai personale, dat fiind că poetul spaniol se împrietenise cu Neruda, Girondo şi Norah Lange în cursul şederii în Buenos Aires şi era invitat frecvent la cină şi la petrecerile lor.
Pe 4 noiembrie, Borges a publicat Mitul elfilor (El mito de los elfos), un al treilea „mit germanic străvechi”, din care chinul lui răzbătea şi mai mult decât în celelalte două 483 . Despre elfii răi spunea că
provoacă insomnie şi coşmaruri, elfii norvegieni îndeosebi fiind extrem de perfizi – ofereau ospitalitate drumeţului, dar, de îndată ce acesta o accepta, pământul se căsca sub el, lăsându-l să cadă în abis.
482 Burgin, Conversations, 1969, pp. 110–111
483 „El mito de los elfos”, Crítica, 4 noiembrie 1933. Vezi Zangara, Borges en Revista Multicolor, pp. 43–44.
Borges nu a trebuit să aştepte mult pentru ca abisul să se caşte sub el. La mai puţin de două săptămâni după apariţia acestui al treilea mit germanic, Editorial Tor a publicat romanul lui Norah Lange. Pe 16 noiembrie, s-a organizat un mare dineu la hotel Marconi în cinstea lansării primelor zece cărţi argentiniene în ediţie broşată.
Peste două sute de invitaţi au luat loc în jurul unei mese imense şi nu e de mirare că La Fiesta de los Diez – petrecerea pentru cei zece autori – a fost un „eveniment atât de animat”, foarte „cordial şi zgomotos”484.
În timp ce Norah sărbătorea evenimentul alături de ceilalţi scriitori, Borges se pregătea să recenzeze 45 días y 30 marineros pentru Crítica 485 . Probabil că romanul îl lămurise asupra şanselor de a recăpăta afecţiunea lui Norah. Probabil că scriitorul sesizase atât indiferenţa, vecină cu antipatia, pe care protagonista, Ingrid, o arată
personajului numit Stevenson, cât şi şovăiala cu care urmează sfatul lui Peter de a părăsi vasul pe care este hărţuită mereu de căpitan şi de ceilalţi marinari. Borges se va opri în recenzia lui asupra scenei în care căpitanul vasului o minte pe Ingrid în legătură cu moartea fiului său nou-născut ca să-i provoace mila „şi să o convingă să-i cedeze”. Şi, în ceea ce trebuie să fi fost un mesaj codificat pentru Norah, va aminti motivul pe care îl invocă Ingrid pentru părăsirea vasului – nu trebuie să prelungeşti o situaţie care nu te face fericit.
Dar, oricâtă influenţă morală ar fi avut Borges asupra lui Norah, aceasta nu putea prevala asupra plăcerii pe care i-o producea tinerei succesul literar. Lui Norah îi plăceau distracţiile, era exhibiţionistă, şi tocmai această latură a personalităţii ei, după câte îşi dădea seama 484 Noticias Gráficas, 17 noiembrie 1933
485 Vezi „45 días y 30 marineros”, Crítica, 9 decembrie 1933. Vezi Zangara, Borges en Revista Multicolor, pp. 206–207.
Borges, o făcea vulnerabilă la farmecele lui Oliverio Girondo.
Acestuia, mai mult ca sigur, nu-i scăpase faptul că tinerei îi plăcea să
fie în centrul atenţiei. Expert în coup de main, cu ocazia publicării romanului 45 días y 30 marineros a organizat o petrecere la fel de extravagantă ca şi cele de până atunci. Toţi bărbaţii trebuiau să se îmbrace în uniformă de marinar pentru a ilustra tema centrală a romanului – atracţia irezistibilă pe care o simţeau absolut toţi pentru frumoasa lui protagonistă, Ingrid. Fotografiile de la petrecere au apărut în rubricile de ştiri mondene ale ziarelor din Buenos Aires; mulţi dintre foştii martinfierrişti pot fi văzuţi în ele, dar splendoarea evenimentului a fost sporită de prezenţa lui Federico García Lorca şi a lui Pablo Neruda, care au apărut şi ei în uniformă de marinar în onoarea lui Norah. Acest extraordinar gest al lui Girondo pare să o fi cucerit în sfârşit pe Norah, căci una dintre fotografiile făcute la petrecere o înfăţişează îmbrăcată în sirenă şi întinsă pe o platformă
pe care e trecut titlul romanului; Norah este înconjurată de marinari, chiar deasupra ei stând însuşi Oliverio, îmbrăcat în uniformă de căpitan, iar numele navei pe care o conduce nu este altul decât Norah, după cum se poate vedea în fundal.
Reacţia lui Borges la triumful lui Girondo poate fi apreciată după
o povestire pe care a publicat-o pe 20 ianuarie, 1934, în Crítica 486 . Un profet musulman eretic îşi ascunde faţa de discipolii lui pe motiv că
emană lumina orbitoare a lui Dumnezeu. Doctrina gnostică a profetului este rezumată astfel:
Lumea în care sălăşluim e o eroare, o incompetentă parodie. Oglinzile şi 486 Publicată mai întâi sub titlul „El rostro del profeta” în Crítica, 20 ianuarie 1934, şi sub titlul „El tintorero enmascarado Hakim de Merv” în Historia universal de la infamia, 1935. Vezi OC I, pp. 324–328.
paternitatea sunt abominabile, căci o multiplică şi afirmă. Sila este virtutea fundamentală. Spre ea ne pot călăuzi două discipline (a căror alegere este lăsată
liberă de către profet): abstinenţa şi desfrâul, exerciţiul cărnii sau castitatea.
Dar, după ce este înfrânt de forţele unui puternic calif, profetul se dovedeşte a fi un escroc – vălul îi este smuls de pe faţă, dând la iveală o imagine respingătoare:
Făgăduitul chip al Apostolului, chipul care fusese în ceruri, era într-adevăr alb, dar de acel alb specific leprei descărnate. Era atât de buhăit şi nefiresc, încât le păru tuturor o mască. Nu mai avea sprâncene; pleoapa inferioară a ochiului drept atârna peste obrazul ros; un ciorchine greu de tuberculi îi mânca buzele; nasul inuman şi strivit era ca de leuxxxix.
Mâhnirea pe care i-o provoca Norah lui Borges era însoţită de deziluzia acestuia faţă de starea de fapt a Argentinei. Semnarea Tratatului Roca-Runciman în 1933 a coincis din întâmplare cu comemorarea a o sută de ani de la ocuparea Insulelor Malvine (Insulele Falkland) de către britanici, furia populaţiei fiind abil exploatată de naţionaliştii de dreapta care au adăugat un antisemitism violent la starea generală de nemulţumire, pretinzând că, în ultimă instanţă, oamenii de afaceri britanici şi evrei sunt de vină de situaţia economică gravă a Argentinei. În ultimele luni ale anului 1933 şi în cursul anului următor, naţionaliştii au încercat din ce în ce mai agresiv să provoace o lovitură de stat. În presă apăreau relatări despre schimburi de focuri între fascişti şi socialişti, şi despre depozite de armament descoperite de poliţie la cluburile fasciste487.
În septembrie 1933, aproximativ două mii de fascişti din Legión Cívica, îmbrăcaţi în uniforme, au mărşăluit în formaţiuni militare 487 Noticias Gráficas, 30 octombrie 1933
prin centrul oraşului Buenos Aires, o demonstraţie care a necesitat cea mai mare desfăşurare de forţe poliţieneşti 488 . Escaladarea violenţei era atât de evidentă încât, spre sfârşitul anului, liderul Partidului Socialist avertiza că ţara se află în prag de război civil489.
Borges va suferi personal din cauza naţionaliştilor. Pe 30 ianuarie 1934 – la doar zece zile de la publicarea povestirii autodenigratoare despre profetul lepros – a devenit obiectul unui atac personal nejustificat în revista naţionalistă Crisol (Creuzetul); o notă anonimă îl acuza că îşi ascunde „cu viclenie” originea evreiască. Borges a scris o replică tăioasă intitulată Eu, un evreu (Zo, judío), susţinând că îi place să creadă că este evreu de când a dat de numele de familie al mamei lui, Acevedo, pe o listă de nume de familie iudeo-portugheze din Buenos Aires de la mijlocul secolului precedent490. Borges încheia cu un paragraf care lua în râs absurditatea obsesiei naţionaliştilor de a-i denunţa pe evrei.
De ce a devenit Borges obiectul acestui atac antisemit? Motivul trebuie căutat în crunta dezamăgire pe care cercurile naţionaliste o încercau în urma dezertării lui Borges de la cauza criollismului, naţionalismul cultural pe care scriitorul îl propovăduise cu atâta ardoare. De parcă acest lucru nu era de ajuns, într-o vreme în care tensiunea politică atinsese cote alarmante, când scriitorii trebuiau să
se implice în dezbaterea chestiunilor sociale şi politice, Borges părea să se fi retras într-un turn de fildeş cu cartea lui, Discusión. Criticul Ramón Dolí, care la vremea aceea era socialist cu înclinaţii naţionaliste,
condamnase
Discusión
pentru
proza
lui
488 Noticias Gráficas, 10 septembrie 1933
489 Noticias Gráficas, 30 octombrie 1933
490 „Yo, judío”, Megáfono 3, aprilie 1934. Retipărit în Textos recobrados, 1931, 1955, pp. 89–90.
