Astea sunt lucrurile la care te gândești când viitorul ți se năruie în fața ochilor.
Tata a întrerupt monologul dispersat al lui Penelope. A zis că îi înțelegea punctul de vedere, dar că nu mai conta. Crononauții aveau nevoie de o judecată
lucidă sub presiune intensă, unde până și o scăpare aparent minoră putea să aibă
rezultate cataclismice. Simplul fapt că făcuse o asemenea eroare personală
dezastruoasă în ziua asta, dintre toate, însemna încetarea colaborării ei la proiect. Nu puteai să te încrezi în ea, a zis el. Nu era demnă de încredere.
Tulburată, Penelope a zis că era foarte convenabil că eu urma să-i iau locul –
propriul lui fiu. La care tata a părut, cum să zic, complet dezgustat. A zis că în niciun caz nu avea de gând să mă trimită pe mine în misiune. Experimentul era acum amânat pentru o perioadă nedeterminată de timp.
Ziua aia era ziua pentru care tata lucrase vreme de treizeci de ani.
Eu nici măcar nu am apucat să zic ceva. Dar bănuiesc că expresia mea era suficientă ca să îl scoată din minți. După treizeci și doi de ani de dezinteres rece, am simțit căldura furiei lui. Când eram mic, îmi doream să îi pese îndeajuns de mult încât să se enerveze, dar acum furia lui autentică pur și simplu m-a VP - 51
pulverizat. Ochii lui aveau o dimensiune tulbure, pe care nu o mai observasem.
Pielea de sub bărbie îi era mai lăsată. Când urla vocea i se subția cu o octavă, retezând cumva din elanul mâniei.
Esența era că își dorea să nu mă fi născut niciodată.
Că totul ar fi fost mai bine dacă n-aș fi existat. Letargică, fără scop, în van, viața mea nu avea nicio valoare. Mai rău, distrusesem viețile unor oameni mai buni ca mine. Adică el și, într-o măsură mult mai mică, Penelope. Că mama era norocoasă
să fi murit înainte de a vedea cu ochii ei grandoarea eșecului, care eram.
Dintr-odată am înțeles totul – tata credea că ce făcusem eu cu Penelope era despre el. Un act de agresiune patricidă. Penelope Weschler era aleasa lui, liderul misiunii noastre, crononautul cu care toți ceilalți erau comparați și la înălțimea căruia nu se ridicau, iar în noaptea dinaintea experimentului care se presupune că va cimenta moștenirea lui științifică, nu numai că fac sex cu ea, dar o las însărcinată. De parcă aș fi revendicat-o.
Sincer să fiu, niciodată nu am luat în calcul că îngropată adânc în setea și dorința mea ar putea fi o rădăcină spinoasă a răzbunării. Nu, era mult prea bolnav, chiar și pentru mine. Așa că eram total indignat, în pana mea. Na, normal că tatăl meu arogant, egocentric și incapabil să fie vesel urma să-ncerce să-mi ia chestia asta și s-o facă a lui. Poate că ne simțim cel mai jigniți de adevăruri pe care nu le putem accepta.
M-am decis că era momentul să pun întrebarea fundamentală a vieții mele.
— De ce m-ai făcut?
— Pentru că aveam de lucru, a zis tata, și maică-ta era singură.
Ziua aia trebuia să fie unică în istoria omenirii. Și a fost. A fost ziua în care tata a fost pentru prima dată sincer cu mine.
Ascultându-l cum tună și fulgeră în timp ce femeia pe care o iubeam stătea acolo și se gândea cum să întoarcă toată chestia asta în avantajul ei, m-am simțit de parcă aș fi călătorit în timp, înapoi la toate momentele în care tata ar fi putut să se enerveze pe mine, ar fi putut să se orice pe mine. Era o mostră de cum ar fi fost să cresc cu acest tată, cu cel sincer, nu cu mincinosul, geniul, fantoma.
Atunci când am fugit de acasă pentru nouășpe zile, asta am vrut. În schimb, maică-mea mi-a făcut un sandviș cu brânză topită la cuptor și a refuzat să
deschidă subiectul. Tata a intrat în bucătărie și, fără ca măcar să-și dea seama că
mă întorsesem, a luat sandvișul, crezând că e pentru el, și s-a grăbit înapoi în birou ca să-l mănânce în spatele ușii grele, închise. Mama a plâns și eu am ținut-o în brațe și mi-am cerut iertare iar și iar.
În final veninul tatii s-a mai consumat și Penelope a încercat să readucă
discuția în zona importanței pe care ea încă o mai putea avea pentru misiune.
VP - 52
— Te-ai culcat cu fiul meu, a zis tata. N-o să mai faci niciodată parte din misiunea asta sau din oricare alta. Toată lumea o să știe ce-ai făcut. Pentru tine s-a terminat.
— Misiunea asta înseamnă totul pentru mine, a zis Penelope. Vă rog, dr.
Barren…
— Dar, te rog, spune-mi Victor, a zis el. Dacă tot nu mai lucrezi pentru mine.
Nu știu dacă încerca s-o rănească sau dacă pur și simplu ecourile furiei lui pentru mine erau corozive pentru toți cei care se apropiau de el, dar ceva dinăuntrul ei s-a stins. A amorțit, s-a făcut palidă la față, i s-au umezit și opacizat ochii. A înțeles.
Tata i-a spus să întocmească un raport final în timp ce el avea să îi informeze pe investitori că, din cauza unei probleme nefericite de personal, experimentul a fost amânat până la noi dispoziții.
Chiar mergea până la capăt. Anula prima misiune înapoi în timp. Urma să fie o parte a poveștii acum. Cea mai bună zi din viața mea urmată de cea mai groaznică
zi din viața mea. Toată lumea avea să știe. Toată lumea avea să știe de-a lungul secolelor.
Penelope a plecat fără să mai zică altceva. M-am ridicat și eu să plec, dar a zis că nu terminase cu mine încă. Nici măcar nu mai era nervos, ca și când ultima directă pe care i-o trăsese lui Penelope eliminase tot veninul și acum putea să fie iar detașat și superior. Tata i-a dat înainte, enumerând toate dezamăgirile succesive pe care i le pricinuisem de-a lungul anilor – rezultatele academice mediocre, lipsa de interes, cariera inexistentă, incapacitatea de a dezvolta măcar o relație semnificativă din punct de vedere social, cultural sau politic – și, sincer, am fost surprins că își amintea oricare din chestiile alea având în vedere că își dăduse atât de rar seama când fuseserăm în aceeași cameră.
Și atunci am înțeles ceva care m-a făcut aproape să explodez.
Penelope nu se ducea să facă un raport. Nu mai avea nimic de zis. Se ducea altundeva și se ducea acum.
33.
Cu tot geniul lui, tata n-avea nici cea mai vagă idee de ce m-am aruncat înspre ușă. Nu și-a dat seama ce urmează să facă Penelope.
