bucur. Poate o s-o fac.
135.
Așa începe viitorul.
Tata va analiza exhaustiv toate specificațiile tehnice ale Motorului Goettreider și va fi dat pe spate de ceea ce va găsi. Chiar dacă, na, i-am spus deja ce poate să
facă. Diferența dintre posibilele halucinații psihotice și suspecte ale fiului său și mașina propriu-zisă care emite zettajouli de energie curată va fi nesurprinzător VP - 230
de mare. Tata va considera că avem responsabilitatea de a-l arăta lumii cât de repede posibil, având în vedere că e una dintre marile descoperiri științifice ale istoriei omenirii.
Ca grup, însă, vom alege o abordare mai judicioasă.
Vom forma o companie. Eu, Penny, Greta, mama și tata vom împărți 50,1%, deci 10,02% fiecare, iar Lionel va avea 49,9%, procente care i se vor transfera Emmei în ziua în care va muri Jerome. Chiar dacă Lionel nu va dori nimic altceva mai mult decât să își afirme paternitatea, va respecta dorința Ursulei ca soțul ei să nu afle niciodată adevărul. Sau măcar să nu-l afle fără dubii.
Greta va susține că lumea în care Lionel, elegant, și-a transformat Motorul într-o tehnologie open-source, pentru ca toată lumea care avea mijloacele necesare să construiască unul, e de mult dispărută. Având în vedere controlul corporatist și corupția politică mai avansată și consolidată cu încă cinci decenii în civilizația globală, va trebui să ne ocupăm de lansarea acestei tehnologii epocale cu mult mai multă grijă decât o făcuse Lionel pe patul de moarte, în 1965.
Greta a citit mult de când compania ei i-a fost luată din cauza excesului de superioritate autoproclamată și lipsei de discernământ în afaceri, lucruri pe care a lucrat din greu să le schimbe. E absorbită mai ales de un filosof francez pe nume Paul Virilio, care scrie despre Accident – ideea conform căreia de fiecare dată
când aduci o nouă tehnologie în lume, aduci și accidentul acelei tehnologii, așa că ai o responsabilitate de a anticipa nu numai binele pe care îl poate face, ci și răul, nu doar gloria, dar și dezastrul.
Am menționat noțiunea asta înainte, dar în locul din care vin îi era atribuită
altcuiva. Mă încălzește gândul că poate nicio idee nu se pierde. Pur și simplu așteaptă undeva într-un vârtej pentru ca altcineva să se gândească la ea.
Depozitul lui Lionel e echipat pentru a produce Motoare în masă și începem să facem asta imediat. Toate componentele sunt la locul lor, dar, bineînțeles, nu ne dorim nicio greșeală catastrofală. Vor trebui să fie fără pată, din prima. Din fericire, Lionel a avut destul de mult timp la dispoziție ca să le perfecționeze.
Tata va folosi perioada de producție și testare pentru a scrie o carte, prima de la debutul atât de criticat, impregnat cu jocuri de cuvinte – pe care va fi încântat să afle că Lionel chiar l-a citit, iar ei vor petrece multe nopți prinși în mijlocul unor discuții de specialitate, impenetrabile, atât despre teoria științifică din spatele lui, cât și despre aplicațiile practice. Tata nu va părea niciodată, în nicio realitate, mai fericit ca în timpul acelor dezbateri. Cartea va fi despre Lionel, despre viața lui, despre munca lui, despre cum a luat naștere Motorul și ce înseamnă el pentru lume. Va omite câteva detalii personale cheie. Ne-ar plăcea să schimbăm lumea VP - 231
fără să rănim pe nimeni. Va fi printre cele mai bine vândute biografii publicate vreodată. Va avea câteva jocuri de cuvinte.
Obiectivul companiei va fi să facă tehnologia open-source, accesibilă oricui, pe gratis. Dar Greta ne va convinge că trebuie să fim prudenți, măcar la început. Sunt mult prea mulți oameni în lume care vor percepe ce facem noi ca pe o amenințare la adresa existenței lor. Așa că va trebui să-i scoatem din joc.
Greta va avea un plan. Ea crede că banii sunt arbitrari și au putere numai pentru că oamenii, ca o colectivitate, le dau putere, ca o halucinație în masă care a prins viață, un golem cu zerouri infinite. Vom accepta puterea asta arbitrară și o vom folosi – pentru a cumpăra orice companie care ne-ar putea amenința.
Pentru asta vom avea nevoie de câteva trilioane de dolari. Dar un Motor care produce energie nelimitată e în același timp un sistem care produce bani pe bandă rulantă.
Greta se va dovedi a fi un CEO nemilos și vizionar. În timp ce ne pregătim să
lansăm Motorul, ea va lucra la detaliile din strategia pe termen lung, scoțând pe piață o serie importantă de dispozitive cu care Lionel și-a îmbunătățit casa.
Mamei nu-i pasă de dispozitive sau drăcii sau de tehnologia de orice fel.
Interesul ei în toată afacerea va fi politic. Ea va avea un singur rezultat în minte –
să nu mai fie niciodată război. Nu va vedea Motorul ca pe o sursă de energie nelimitată sau bani nelimitați, ci ca o mașină a păcii nelimitate. Vrea ca fiecare persoană de pe planetă să fie liberă să simtă ce simte ea, cufundată într-un fotoliu într-o după-amiază însorită, citind un roman scris într-o altă eră – să nu aibă nicio grijă. Ea se va lupta să schimbe era asta, să o facă să pară un vis urât din care umanitatea s-a trezit în sfârșit.
Va deveni reprezentantul nostru politic principal. Ai putea să te gândești că o carieră în mediul academic ar pregăti-o pentru așa ceva, dar se pare că mediul academic e total sărit de pe fix și a reuși să faci ceva într-o universitate e atât de complicat și asinian și teatral încât mama va ajunge la concluzia că politica propriu-zisă e relaxantă în comparație cu asta.
Lionel nu va avea niciun interes să se implice mai departe. Îi va păsa de un singur lucru – să petreacă timpul care i-a mai rămas cu Emma Francoeur. Va trăi cu optsprezece luni mai mult decât Jerome și va muri cu Emma la capul patului.
Niciodată n-o voi întreba cum s-a simțit în toată situația asta. E foarte retrasă și, oricum, nu va fi treaba mea.
Lionel va trăi destul pentru a primi Premiul Nobel.
Penny și cu mine nu vom avea un rol prea important în nimic. Nu vom vrea unul. Penny va aduce pe lume copilul nostru și îl vom crește împreună. Ceea ce nu înseamnă că nu vom avea un plan. Cu partea noastră din resursele financiare VP - 232
nelimitate ale Motorului, vom cumpăra o clădire și o vom dărâma și o vom reconstrui. Și apoi vom cumpăra altă clădire și o vom dărâma și o vom reconstrui.
Și apoi vom face asta iar și iar și iar atâta timp cât banii vor veni, adică pentru totdeauna.
Nu cred că voi fi iertat vreodată pentru că am curmat existența prietenilor mei, dar cel mai bun mod de a-i onora e cărămidă cu cărămidă cu cărămidă. De fiecare dată când voi turna fundația unei noi clădiri, voi scrie numele celor pe care i-am pierdut în cimentul ud. Deisha. Asher. Xiao. Hester. Megan. Tabitha. Robin.
Penelope.
Vom reconstrui lumea, Penny și cu mine, clădire cu clădire. Lui Penny îi plac lucrurile pe care le poate atinge și eu voi descoperi că și mie. Îmi voi da seama că, în afară de Penny și de copilul nostru, ceea ce mă face cel mai fericit e să
construiesc lucruri. O clădire. O familie. O viață.
Nu vom schimba lumea repede. Dar avem timp.
136.
Așa cum am mai spus de multe ori, eu vin dintr-o lume unde nu existau lipsuri.
Dar în ultima vreme m-am gândit mult la asta. Dacă e adevărat sau nu.
Când o pun acum în balanță, în ciuda descrierii cu sufletul la gură a minunilor ei multivalente, mă lovește cât de ușor de recunoscut era. Ce vreau să zic e că –
