— Nu înțeleg cum funcționează toată chestia asta, zice el. Cum ar trebui să
construiesc o mașină a timpului? Și chiar dacă îmi dau cumva seama de asta, cum să-ți spun, cam cât timp trebuie să te aștept?
— La revedere, Lionel, zic eu.
Activez dispozitivul. Și dispar.
Lasă-l s-aștepte.
VP - 211
126.
Radiația e compusă din trei particule – particulele alfa sunt combinații cu încărcătură pozitivă de protoni și neutroni gemeni, particulele beta sunt electroni sau pozitroni cu încărcătură negativă și particulele gama sunt fotoni de energie înaltă, neutri electric. Unda inițială de radiație tau care a erupt din Motorul Goettreider când a fost pornit încă mai circulă prin laborator când ajung acolo în 13 iulie 1965, iar matricea de detectare a mașinii timpului e programată să
găsească ce a mai rămas din ea și să o urmărească până la originea ei, cu două
zile în urmă, în 11 iulie 1965.
Descopăr destul de repede că să o iei după un nor descompus de energie în cronologie inversă cursului normal al timpului e extrem de bulversant – mă simt ca un giroscop într-o mașină de spălat legată de un carusel prins într-o tornadă.
E greu până și să gândesc cum trebuie. Înțeleg situațiile numai după ce trec de ele. Goettreider meșterind la Motor pentru a fixa chiar scurgerea radiației pe care o urmăresc. O perioadă liniștită, în care se așterne praful – e pe dos, așa că de fapt praful se ridică într-o pâclă vie – și se termină cu o bubuitură violentă când jumătatea de acoperiș dintre dărâmături se ridică de la podea și se lipește la loc, deasupra laboratorului. În timp ce tavanul se ridică la locul lui, o duzină de oameni în costume antiradiație din anii ’60 – de fapt costume largi de latex, mănuși de latex sigilate cu benzi elastice și măști de gaze care întunecă vederea
– aleargă în spate, afară din cameră, pentru siguranță. Înainte de asta, inspectează dărâmăturile cu un contor Geiger, mișcând senzorii metalici încolo și-ncoace, atingând fețele de sticlă ale contoarelor pentru a confirma că
indicațiile lor sunt corecte.
Paramedici îi cară pe martorii care sunt prea răniți pentru a merge pe picioarele lor. Restul șchiopătează și se târăsc afară din laborator. Goettreider e tras în picioare. Un paramedic îi verifică rănile, iar el se sprijină de perete, năucit, sângerând din vârful nasului ars, uitându-se fix la mașină, cu palmele jupuite deschise în poală.
Pompierii dau la o parte dărâmăturile, pentru a face o cărare spre ușă. O
desprind pe Ursula de Jerome în timp ce ea țipă și încearcă să se agațe de el.
Ursula stă pe podea, ținând în brațe capul lui Jerome, plângând în hohote, în timp ce el tremură și zvâcnește, ținându-se de ciotul cauterizat.
Motorul nu se mai învârte, încetinește, Goettreider îl oprește, dă drumul unei proceduri de stingere de siguranță, cu mâinile jupuite, sângerând de la arsurile groaznice, se împleticește până la panoul de control, se ridică din locul în care se VP - 212
lovise de perete după ce îl împinsesem chiar înainte de a porni iar Motorul și a preveni implozia și a ricoșa înapoi în timpul meu.
Până la ultimele secunde ale firului reluat, în timp ce aproape mă sincronizez cu punctul în care am ajuns pentru prima dată la momentul ăsta în timp, mintea mea e o harababură totală. Văd evenimentele pe care le-am trăit, dar tremurătoare și dezlânate, ca o frază de cuvinte corecte, scrise într-o sintaxă
greșită, dezechilibrată și pe jumătate dereglată.
127.
Dispare Tom, funcționat a disperată încercare sa ultima dacă neștiind. Motoruliar pornește și siguranță spre Lionel pe împinge îl Tom, timp în călătorie deaparatului circuitele prăjește implozie de procesul ce timp în. Arde și bășici face,supra-încălzit Motorul de apropiat mai cel Lionel. Ieșire nicio e nu dar, scape să
încearcă observatori ceilalți. Brațul pierde își și foc de fâșii unei calea din Ursulape curajos împinge o Jerome. Laboratorul dezmembrează distrugere de aprinsespirale. Explodeze să pare care, Motorul brusc oprește Lionel, panicat.
Laborator propriul în figură fantomatică o zărește Lionel. Invizibilitate decâmpul perturbă îi și Tom pe lovește îl fâșii din una când până. Cameră prinsălbatic arcuiesc se sclipitoare lumină de orbitoare dar, inofensive fâșii. Energiede enorme cantități acumulează și încălzește se motorul.
Motorul activa a pentru maneta trage el iar, Lionel lui îngrijorărilor fața înprimează momentului a socială presiunea. Radiația emană el că realizează Tom.
Radiație de neidentificat tip un detectează Lionel lui instrumentele. Jerome,Ursulei soțul inclusiv, observatori ceilalți și ajung. Aventură o au Ursula și Lionelcă află Tom că așa, singuri sunt că cred doi cei. Francoeur Ursula de întreruptă eLionel lui curiozitatea.
Goettreider Lionel lui a nedumerită atenția atrăgând, înconjurător mediul cuaccidental interacționează Tom, imaterial nu dar, invizibil. Goettreider Motoruloară prima pentru activeze să Goettreider Lionel ca înainte minute câteva cu,1965 în 2016 din timp în călători a pentru său tatăl de construită timpului mașiniiprototipul folosește Barren Tom, stupizenie și furie, tristețe, șoc de spate la deîmpins.
VP - 213
127.
Dacă vrei să îți amintești ce s-a întâmplat ultima dată când am fost în 11 iulie 1965, recitește capitolele de la 44 la 54. Sunt atât de dezorientat că ratez tot până
la să zicem capitolul 52.
Planul era ca, atunci când ajungeam, să preiau controlul conștiinței acestui Tom din 1965 exact cum o preluasem pe a lui John în 2016 – două versiuni ale mele locuind simultan în același punct din spațiu-timp, cu mintea mea de acum conducând sinele meu din trecut pentru a activa funcția de întoarcere de urgență
din aparatul de călătorie în timp înainte ca Motorul Goettreider să fie pornit.
Dar planul o ia imediat în decor. Ajung, da, înăuntrul corpului meu, dar sunt amețit și confuz. Nu pot să gândesc bine, ce să mai vorbim de a mă opri pe mine
– pe Tom cel care eram la prima mea călătorie în 1965 – de la a face exact aceleași alegeri în exact aceeași succesiune ca ultima dată. Sunt în interiorul propriei mele minți anterioare, dar nu pot să preiau controlul volanului cognitiv. Pot doar să-mi observ acțiunile, incapabil de a le altera. Sunt blocat în propria mea minte, privindu-mă cum avansez în timp gafă cu gafă, secundă cu secundă, incapabil să
îl, mă, ne opresc.
Presupun că așa mă simte John pe mine.
Într-unul dintre capitolele anterioare e o referință la felul în care ceva „mă
