Anunţul se reflecta diferit pe feţele celor doi bărbaţi. Io era fericit, agitat, febril. Haar se posomorâse brusc şi strângea din dinţi, umflându-şi intermitent fălcile puternice, cu musculatura foarte dezvoltată.
Sprijinit de Haar care, în ciuda supărării, manifesta un respect deosebit faţă de bătrân, cei doi intrară într-o cameră în care un perete întreg era dominat de harta cerului. Un punct luminos pulsa pe enormul ecran. Pline de speranţă, privirile bătrânului Io se agăţară de acest
punct luminos. Toată puterea lui de concentrare se mutase parcă în ochi. Tremura de încordare, determinând îngrijorarea celor de faţă. Cel mai îngrijorat era Haar. Puse o mână mare şi păroasă, cu un gest plin de gingăşie, pe umerii bătrânului, conducîndu-l spre un fotoliu. Ca în transă, Io se supuse. Nu scăpa din ochi ecranul.
— Vreau durata exactă a răspunsului, se auzi vocea lui lo, alta decât cea de până acum, metalică, dură, vocea unui om obişnuit să conducă.
— 10,27 minute.
— Cât a durat contactul?
— Trei minute după depistare.
— Puţin!
— Este neantrenat. Acesta-i timpul minim pentru un subiect fără pregătire.
— Şansa de reluare a contactului?
— 98,72% arată robotul de radiolocaţie.
— Conectaţi şi robotul de pe satelit. Ca să nu intervină
perturbaţii în atmosferă şi să pierdem zona!
— Câtă vreme poartă baza de undă, nu-l putem scăpa.
A fost greu să găsim locul.
În tăcerea care se lăsase, se auzea numai respiraţia grea a bătrânului. Toţi doreau să afle locul, dar respectul faţă de conducătorul lor era mai mare decât curiozitatea.
El trebuia să întrebe şi să afle primul. Poe era doar fiul său.
— Coordonatele devin din acest moment secret planetar.
Hotărârea bătrânului Io produse stupefacţie.
Primul care rupse tăcerea fu Haar.
— Aţi folosit acceleratorul de semnale?
— Da, veni răspunsul operatorului principal. Şi la dus, şi la întors.
— La 10,27 minute timp de răspuns, asta înseamnă
cam 200 de milioane de kilometri, socoti cu voce tare Haar. Este nerecuperabil pentru mijloacele noastre astronautice.
De când poziţia lui Poe devenise secret planetar, punctul luminos de pe harta cerească avea o traiectorie aleatoare, imposibil de localizat, fiindcă, o dată cu poziţia lui, se schimba şi aspectul hărţii. Roboţii îşi făceau datoria.
Bătrânul Io se lăsă cu un oftat prelung pe spate.
Încordarea de până atunci îl obosise vădit.
— Plecaţi cu toţii! se auzi vocea lui înceată. Rămâne doar observatorul-operator principal. De contact mă ocup personal.
Haar avu o grimasă de nemulţumire. Io îi observă
împotrivirea mută şi zâmbi superior:
— Chiar tu ai spus că este nerecuperabil. Nu ai de oe să te temi! Vei fi succesorul meu. Vei întemeia dinastia Haar şi vei face tot posibilul ca în următorii zece ani să se uite cine a fost Io, marele Io cum m-ai numit chiar tu...
— Eşti nedrept, Io! se revoltă Haar. Doresc să devin conducătorul PLANETEI, dar asta nu mă va transforma într-un nerecunoscător. Îţi datorez toi ceea ce sunt!
— Adevărat, Haar, însă puterea este o otravă atât de dulce, încât îi poate remodela până şi pe cei mai recunoscători oameni.
Io tăcu. Închise ochii şi un nou zâmbet îi apăru pe buzele crăpate şi pătate da bătrâneţe. Analizase luni in şir codul genetic al lui Haar. Era un'conducător înnăscut, dar avea şi tendinţe dominatoare, absolutiste. Modelase evoluţia lui de conducător şi determinase contextul social în care accste tendinţe ar fi fost înăbuşite de către Haar în mod conştient. Fiindcă îndreptarea, anularea pornirilor
antisociale trebuiau să aibă impuls interior. Să vină direct din conştiinţa celui care le genera. Altfel, totul nu era decât o îndelungată refulare, iar izbucnirile unor sentimente refulate sunt în totdeauna necontrolabile şi imprevizibile.
Cu Haar nu-şi făcea probleme. Reuşise să determine cu maximă precizie tendinţa principală care, pe plan afectiv, îi
domina toate celelalte porniri dăunătoare social: dorinţa de a crea o dinastie de conducători.
Omul care era cântărit în mintea bătrânului Io, Haar, viitorul conducător al PLANETEI, ieşi ultimul din încăpere.
Mergea într-un fel mai apăsat, exteriorizându-şi astfel nemulţumirea. De câte ori se simţea analizat şi disecat de Io îşi pierdea buna dispoziţie. Cum era un tip puternic introspectiv, ştia de la ce i se trage proasta dispoziţie. Se retrase în biroul lui, se instală în faţa display-ului calculatorului care domina încăperea şi făcu rapid câteva manevre. Apoi, se ridică şi cuplă un cablu al calculatorului la priza pentru veioză. Pe ecran apăru imaginea văzută
puţin mai înainte în camera de operare. Punctul luminos pulsa aleator pe ecran, iar harta cerului îşi schimbă brusc unghiurile de înfăţişare. Imperturbabil, efectuă cu o rapiditate care vădea un exerciţiu îndelungat, câteva manevre de corecţie şi imaginea se stabiliză. Haar se lăsă
