O mare uşurare apăru pe faţa operatorului-şef. Dacă se discuta soluţia, era salvat.
— Durează trei zile. Timp este suficient, fiindcă...
Pentru a doua oară, Please îşi înghiţi cuvintele. Era să-i scape timpul de viaţă a lui Io, determinat puţin mai de dimineaţă.
— Da, da, şopti Io, mai sunt 22 de zile. Mai avem timp!
Mai avem suficient timp.
— Iertaţi-mă! M-am gândit numai la Poe.
Vocea operatorului-şef exprima un regret sincer. Ţinea la Io. Era un bun conducător. Nu nedreptăţise pe nimeni, îi ajutase pe toţi, era bun când trebuia, dar şi necruţător.
— Mâine începem antrenamentul intensiv.
— De unde luăm energia necesară?
— Conectezi hidrocentrala A3 şi reduci consumul la fabrica de roboţi de supraveghere. Numai pentru trei zile.
— În ordine! făcu Please, redevenit un executant model.
— Acum conectează, te rog, robotul de supraveghere!
— Conectat.
— Conectează interpretorul! spuse Io când fâşâitul benzii încetă.
Pe ecran apărură tabele cu cifre. Please şi Io le studiau, fără să arate că îi deranjează cantitatea de informaţii, După un timp, Please apăsă pe un buton, manevră care opri circulaţia pe ecran a cifrelor şi se întoarse către Io cu ochii mari de uimire.,
— Circuit în derivaţie, nu? întrebă bătrânul zâmbind.
— Dar nu se poate! Aici nu au acces decât trei persoane. Atât. Trei. Cine să facă o derivaţie, de ce, şi cum să culeagă informaţiile? Trebuie aparatură, nu glumă!
Cele trei persoane erau Io, Haar şi Plqase. Dacă
bătrânul făcuse testul de supraveghere cu el de faţă, însemna că nu-l bănuia.
— Ai mai observat până acum variaţii ale parametrilor de funcţionare? reluă Io discuţia.
Please luă un registru gros de pe masa lui de lucru şi-l întinse bătrânului. Acesta începu să-l răsfoiască încet, cu atenţie. Rezulta că, de aproape un an, parametrii înregistrau mici variaţii. Toate fuseseră semnalate de operatorul-şef, dar trecute pe seama oscilaţiilor de energie
din cauza suprapunerii lor peste perioadele de vârf de sarcină din reţea.
Un bec roşu începu să pâlpâie pe pupitrul de comandă
şi o voce şe auzi din tavan:
— Opriţi consumul! Se trece pe reţeaua industrială.
Timpul de execuţie: trei minute.
Io luă registrul şi se îndreptă către ieşire. Please manevra oprirea sistemului. Din uşă, bătrânul spuse:
— Nicio vorbă, nimănui, despre ce-am discutat aici.
— Se înţelege! spuse Please.
— Ai intrat în incidenţa legii intereselor supreme, Please! Fii atent! De încălcarea ei nu te pot salva nici chiar eu.
— E atât de grav?! îndrăzni operatorul să-şi manifeste, împotriva regulamentului, mirarea.
— Extrem de grav! Nu comentezi decât cu mine. Nu uita că poziţia lui Poe este secret planetar... Că manevra de accelerare dublă a semnalelor este un mare secret...
Io părăsi încăperea calculatorului şi se grăbi spre biroul său. Se grăbi e un fel de a spune, fiindcă, la vârsta lui, asta însemna că-şi târa picioarele pe podeaua lucitoare mai repede decât de obicei. Bătrâneţea nu-l avantaja pe conducătorul PLANETEI. Acum însă nu trebuia să se lase dominat de ea. Era necesar să câştige şi această ultimă
bătălie. Bătălia celor 22 de zile. Aşa o va numi. Dar mai întâi trebuia să o câştige.
Ajuns în birou, apăsă un cod pe tastatura videofonului.
Pe ocran apăru capul unui tânăr cu părul creţ şi ochii alungiţi către tâmple.
— Spinn, te rog să vii până la mine!
— Sediul central?
— Da.
— Sosesc în două minute.
