— Poe! a protestat Alana.

M-am oprit înainte de a da drumul tiradei sentimentalo-drăgăstoaso-lacrimogene pe care o fabricase la moment „inteligenţa“ mea superioară. De fapt, ar fi trebuit să mă supăr pentru lipsa lor de încredere.

— Aşa, deci? am întrebat-o pe Alana, mângâindu-i părul cu duioşie.

— Te-am dezamăgit? m-a întrebat vinovată Alana.

— După cum te-aî descurcat, n-aş zice.

— Trebuia să mă fi văzut în luptă corp la corp cu Hermann.

— Chiar! Cum de nu-ţi era frică de el?

— Ţi-am spus doar că noi, cei de pe Sirius, avem o forţă

psihică ieşită din comun şi că ne-o educăm din copilărie.

Hermann nu putea să mă atingă dacă eu nu doream.

— Hipnoză?

— Ceva pe aproape.

— Spune-mi,

ideea

cu

mâna

stângă

pentru

recunoaşterea montată pe generator cum de ţi-a venit?

— Nu aveam o altă soluţie mai rapidă la dispoziţie. Şi, în plus, mai era brăţara.

Exact! Cum de nu-mi amintisem că, înainte să leşin, strigasem ceva despre brăţară?!

— Da, brăţara. Eu era purtătoarea semnalului standard, a undei fundamentale etalon pentru persoana numită Poe.

— Aşa se explică diferenţa de semnal dintre stânga şi dreapta?

— Aşa. Dar tot aşa se explică şi interacţiunea dintre brăţară şi semnalele de pe Cd-101, a intervenit Grant.

— Ce semnale?

Aştia mă ameţeau de tot.

— Nu-ţi aduci aminte că Stuve, vizând Cd-101, s-a trezit cu iniţializarea sistemului pornit fără nicio comandă?

— Ahaaa! Povestea cu intratul şi ieşitul pe uşă. Păi n-ai spus că era o defecţiune mecanică la calculator?

— Am spus, a recunoscut colonelul, dar am cam minţit.

— Şi?

— Când mi-ai spus că semnalul biocurenţilor de la mâna dreaptă diferă net de cel al mâinii stângi, a intervenit Alana, mi-am adus aminte de ceea ce-mi spusese colonelul în legătură cu brăţara. Atunci am făcut două conexiuni: prima – şi Hector, şi Panzer, când au murit, aveau pe mâna brăţara ta; a doua – când o purtai, semnalele subliminale nu aveau nicio influenţă asupra ta.

— Păi, o perioadă n-am purtat-o şi tot n-au avut influenţă.

— Coincidenţă. Câtă vreme a purtat-o Panzer, Nack repara generatorul subliminal, deranjat de emisiunile de pe Cd-101. Când ai lucrat la protecţia modulului de salvare cu scuturile motorului suplimentar şi ţi-ai scos-o, fiindcă te incomoda la cărat, Haupt oprise generatorul, din moment ce Petros, Fania şi Cris erau imobilizaţi la infirmerie.

— Aşa deci..., m-am lămurit... Apropo, ce fac cei trei?

— Sunt în afara oricărui pericol.

— Fiindcă nu purtam brăţara, atunci când am lucrat la modulul de salvare, Haupt a înregistrat semnalul mâinii mele stângi fără a-l fi însumat pe cel al brăţării, aşa că

simulatorul lui nu i-a servit la nimic.

— Corect, m-a aprobat Alana. Cred însă că el ştia că

dăduse greş şi a vrut să se răzbune pe Hermann, încercând să-l convingă că poate manevra singur ecranul superdens.

— Ce s-a întâmplat cu Hermann? am întrebat-o eu pe Alana, dacă tot venise vorba de criminalul ăla bătrân.

— Poe, mă îngrijorezi! Doar ai fost de faţă, cum poţi să

mă întrebi aşa ceva?!

Alana era sincer mirată, iar eu nu înţelegeam de ce.

— Am fost eu de faţă, însă prea valid nu eram.

— Dar ai strigat „brăţara“! Şi ţi-ai adus aminte de asta.

— Am strigat fiindcă eram revoltat că-i spuseseşi totul lui Hermann.

N-am mai apucat să continui, fiindcă uşa se deschisese şi intrase Io.

— Mulţumesc pentru odihna oferită! a spus bătrânul.

Mi-am revenit.

— Tocmai vorbeam de brăţara lui Poe, a spus Grant, făcând în acelaşi timp loc bătrânului să ia loc pe un fotoliu antiacceleraţie.