Cum Grant nu spunea nimic, m-am răstit:
— E-adevărat deci? M-ai lăsat să le fur?
— Ai ghicit.
— Şi ai trimis-o pe Mae la mine, atunci seara, ca să
repeţi „condiţiile“ în care a murit bietul Hector? Dacă mă
curăţăm şi eu, ce concluzie trăgeaţi?
— Ia-o mai încet, Poe! Nu-ţi forţa căpşorul, că-mi dai iar de lucru! s-a băgat Bingsley în discuţie, totuşi fără a fi prea convins că-l voi asculta.
— Sunt ca un taur, doctore! Nu fi îngrijorat!
Grant a schimbat o privire cu doctorul, înainte de a continua discuţia. Începusem să mă montez, aşa că nu aveam chef să le descifrez semnele discrete.
— Dacă-mi promiţi că eşti cuminte, discutăm tot ce-ţi place şi tot ce te frământa. Dacă însă te ambalezi şi te agiţi mai mult decât trebuie, te dau iar pe mâinile doctorului!
Mi-am dat seama că mă enervam degeaba. Faptele erau încheiate, petrecute, săvârşite, nimeni nu le mai putea schimba.
— Promit! am zis şi m-am instalat pe pernele moi ale patului, ridicate grijuliu de Alana. Eram doar în convalescenţă.
— Pe Mae, a reluat colonelul, n-am trimis-o noi.
— Nu cred, am ripostat eu, calm de data asta. Gatt mi-a furat o carte de vizită atunci când a venit la mine ca să constate că mi s-a întors casa pe dos. Apoi i-a trimis-o lui Mae.
— Ai ceva cu Gatt, se vede de la o poştă. Însă nu ai dreptate. El era un executant oarecare. Mae a primit pur şi simplu cartea ta de vizită şi a venit. Din însemnările lui Stan rezultă că ei nu ştiau că v-aţi certat, aşa că au convocat-o în seara aceea ca să vă răpească pe amândoi şi să aibă cum să te şantajeze, dacă refuzai să lucrezi pentru
„Marea Idee“.
— Când a venit la mine în cabină, imediat după răpire, Nack m-a numit Mae, a intervenit Alana. Asta confirmă
cele spuse de colonel.
— Dacă nu veneam eu, anunţat chiar de Mae, că ţi s-a făcut rău, aceasta ar fi rămas cu voi, fiindcă era curiosă să
ştie cine este Alana şi cum ai auns să te consolezi atât de repede după ruperea legăturii voastre,
— Adică am fi ajuns toţi trei pe navă?
— Aşa cred.
— Ce mutră ar fi făcut Dinks! Nu ar mai fi ştiut cum să
mă şantajeze, ha, ha, ha!
Toţi au râs.
— De fapt, cum am fost răpiţi?
— Cu un minigenerator de anihilare psihomotorie.
Când ţi-au întors casa pe dos, au montat în soneria de la uşă un astfel de aparat, telecomandat.
— Ştiaţi asia când v-am chemat să-mi vedeţi casa răscolită?
— Ştiam şi asta, şi multe altele. Ştiam că între Nicrom şi nava de transport au loc comunicări radio pe suport laser, ştiam că tu şi Hector aţi devenit „hoţi“ datorită
tratamentului subliminal, îi cunoşteam pe răpitori, fiindcă
instituisem supraveghere totală asupra casei tale, dar astea toate erau aspecte colaterale. Scopul final nu-l înţelegeam. Şi cel mai mult ne-a derutat moartea lui Hector.
— Bietul Hector... Ori de cile ori îmi aminteam de nefericitul meu prieten, nu puteam să pronunţ decât aceste două cuvinte, după care mi se punea un nod în gât.
— Am prevăzut că-l vor contacta după însuşirea casetelor. Ca să nu se ferească de noi, l-am transferat la Centrul de Fizică Aplicată şi am făcut mare vâlvă pe chestia asta...
— Dinks şi Stan n-au avut cum să afle, fiindcă Hector a murit în aceeaşi zi.
— Dă-mi voie să te contrazic, a spus Grant. Cineva din Centrul de Supraveghere Astronautică îi ţinea la curent cu tot ce se petrecea în jurul lui Hector. Cea mai bună
dovadă: cine îi informase că Hector se pricepea la ecrane superdense?
Cum de nu-mi dădusem seama! Sigur că da. Dacă
oricine ar şti cu ce ne ocupăm noi la Centrul de Supraveghere Astronautică ne-am putea desfiinţa liniştiţi.
Grant avea dreptate.