— Scenariu pentru copii. Naiv cum e, Grant n-o să se întrebe nicio clipă cum au ajuns cei doi în locul unde vrei să-i debarcăm?

Ironia venea de la Panzer.

— Ba se va întreba. Chiar va întreprinde cercetări, dar va fi prea târziu. Noi vom câştiga, prin această diversiune, timpul necesar pentru finalizarea „Marii Idei“.

— Şi unde ai vrea să-i lăsăm? a întrebat Hermann.

— Pe un asteroid mai măricel. Le punem costumele, o rezervă de oxigen pentru două zile şi un aparat de emisie pe care-l vom lăsa să cadă de pe o stâncă, aşa ca să existe un motiv de defectare. Până vine Grant...

Eram înduioşat de grija pe care o purta Stan cuplului nostru.

— Planu-i prost! a tranşat abrupt problema Hermann.

— Mai domol, şefule! „Marea Idee“ presupune şi democraţie în stabilirea acţiunilor. Ai condus prea mult pe Nicrom şi te-ai deformat. Îţi reamintesc faptul că deciziile se iau în comun, prin vot secret, şi că minoritatea se va supune majorităţii.

— Voi ăştia care aţi zburdat liberi şi n-aţi pus umărul serios la treabă vă cam îmbătaţi cu apă chioară! Vorbiţi şi rămâneți muţi de admiraţie în faţa unuia care învârte meşteşugit cuvintele. Planu-i prost! O să ţi-o demonstrez.

— Să-l „ating“, şefule?

Panzer schiţase gestul ridicării din fotoliu.

— Lasă-l!

— Adu-mi haina, Haupt! a cerut mieros Stan. Mi s-a făcut frig.

— De frică?

Panzer era violentul grupului de pe Nicrom. Dang şi Dinks stăteau alături şi nu aveau aerul că doresc să

intervină în discuţie.

— Spune, Hermann!

La îndemnul lui Stan, acesta s-a ridicat de pe marginea fotoliului pe care stătuse, arătându-ne în sfârşit faţa. Nu arăta a fi nervos, nici violent. Numai vocea îl trăda că

depune mari eforturi ca să se stăpânească.

— La câte zile în urmă se află nava care ne maschează?

— Până la venirea noastră la bord, aveam trei săptămâni avans.

— Spune tot, Nack, nu aştepta să te interoghez!

— După îmbarcarea voastră, a continuat Nack cu o grabă care arăta că pe el Hermann reuşise să-l domine, am pornit motoarele în plin, aşa că vom mai câştiga câteva zile.

— Ăsta-i răspunsul? Pune mâna şi calculează, că doar ştii unde mergem!

Nack s-a repezit la calculator şi, febril, a început să-l manevreze.

— Chiar dacă ăsta, şi Hermann a arătat către Nack, nu a fost în stare să-mi dea decât date aproximative, am şi aşa posibilitatea să-ţi fac praf scenariul.

— Dă-i drumul, te ascult!

— Asteroidul pe care vrei să-i laşi pe cei doi se află

undeva pe traseul nostru actual, nu?

— Exact!

— Deci nava de mascare va avea cam trei săptămâni distanţă în timp faţă de asteroid.

— Ceva mai mult.

— Buuuun! Când vom emite semnalul de ajutor, Grant va putea calcula foarte precis atât poziţia navei, cât şi locul de emisie. Deci îşi va da seama că Poe şi Alana nu au debarcat de pe nava de mascare, ci de pe altă navă. Şi o va căuta, că el nu-i Nack să umble cu aproximări şi bâjbâieli.

Deci planul tău, în loc să ne ajute, ne deconspiră. E

suficient să înţeleagă că nava din spatele nostru este un

„iepure“ care maschează „vulpea“ şi imediat va declanşa supravegherea galactică. Vom fi capturaţi cu ghiduri de undă înainte de a ajunge pe 1032-F.C.

— Măi, Stan! a sărit cu gura Panzer. Cum dracu ai reuşit să duci la bun sfârşit acţiunea de salvare? Nu ştiu, zău... Ai avut noroc cu băieţii ăştia, cu Haupt, şi mai ales cu Poe.

În încăpere şi-a făcut apariţia Haupt, cu haina lui Stan pe braţ. Scena care a urmat s-a petrecut rapid. În timp ce se îmbrăca ascultând calm injuriile, Stan a scos fulgerător din buzunarul de la piept un laser de mică putere şi i-a găurit capul lui Panzer, fără să clipească, în timp ce cu cealaltă mână se încheia foarte tacticos la nasturi. Nack nici nu apucase să ridice privirea de pe display-ul la care lucra, iar Dang şi Dinks rămăseseră încremeniţi. Singurul care a acţionat aproape sincron cu Stan a fost Hermann, care a întins mâna parcă să-l mângâie pe creştet. De fapt era o lovitură de karate, dar firescul gestului, lipsa lui de

violenţă puteau să deruteze pe oricine. Chiar şi pe Stan, căruia îi era adresată. Pe ultimii 10—15 centimetri ai gestului, mâna lui Hermann a accelerat brusc şi în căşti s-a auzit un zgomot înfundat. Stan s-a întins, cât era de mic, pe podele.

Primul care şi-a revenit din uimire a fost Dang. Se pare că viaţa pe Nicrom ascuţea teribil reacţiile oamenilor. I-a ridicat o pleoapă lui Panzer şi a clătinat din cap. Apoi s-a îndreptat către Stan şi a repetat gestul.

— Ai dat prea tare, Hermann! a spus Dang. I-ai crăpat ţeasta.

— Atâta pagubă. Era un încrezut.

— Aveam nevoie de el. Ca medic, mă depăşea cu trei clase.

— Vom avea la picioarele noastre pe cei mai buni medici, după ce finalizăm „Marea Idee“. Ce-i cu Panzer?

— I-a găurit capul. S-a dus.

— Ştiai de armă, Haupt?

— Ştiam, şefule. Dar nu credeam că o s-o folosească.

— Mai aveţi arme pe navă?

— Sigur. Suntem bine dotaţi în privinţa asta. Dar fii liniştit! Nu mai e nimeni care să le mânuiască. Stan nu prea era normal.

— Ce vrei să spui?