— Păi, ce să cred când vorbeşti atât de încâlcit: Cd-101... Stuve... iniţializa singur. Ce-i asta?
— Ascultă!
Şi i-am rezumat, pe şoptite, povestea pe care mi-o spusese şi mie Grant. Ce mă miră era faptul că-mi aduceam aminte cu mare claritate totul şi că simţeam că
sunt în stare de lucruri pe care nici nu le bănuisem. Era ceva ce nu mai simţisem. Cum să spun... eram, sau mai bine şi mai exact exprimat, mă simţeam disponibil, mi se
părea că ŞTIU mult mai multe decât până acum, fără însă
să pot preciza CE ştiu.
— Poe, a intervenit Alana la sfârşitul povestirii mele, eşti sigur că-i vorba tot de Cd-101?
— Nu am nicio ezitare.
Am căzut amândoi pe gânduri. Nici n-am văzut când cei patru au plecat din sală. Şi nici pe Haupt, Nack şi Dinks nu i-am auzit când au intrat.
— Ce-i? Aţi adormit?
Nack intra în scenă cu stilul său inconfundabil.
— Poe, a intervenit Dinks, ce zici de emisiune?
— Care emisiune?
— Cum, n-ai simţit-o?
— Tţţţ...
— Păi spuneai de o uşoară ameţeală, de o dilatare a neuronilor, de...
— Spuneam, atunci când se emitea. Azi însă nu s-a emis.
Ce-mi venise să mint nu ştiu, dar ŞTIAM că aşa era cel mai bine. M-am uitat la Alana şi m-am liniştit. A lăsat încet ochii în jos, semn că n-o să mă dea de gol.
— Află, domnule locotenent expert, că şi azi s-a emis.
Exact la 12,20. Numai că durata emisiunii a fost de 25 de minute în loc de cinci.
Intervenţia lui Haupt nu a declanşat nicio nemulţumire din partea lui Dinks, ceea ce însemna că s-au înţeles şi că
de fapt discuţia noastră era un interogatoriu încrucişat.
— N-am motive să te contrazic. Dar nu înţeleg, de ce-mi comunici mie toate astea?
— Uite ce-i, Poe, te rog să nu faci pe nebunul cu noi!
Doar am stabilit împreună că emisiunile astea te-au urmărit şi pe Pământ, că din cauza lor, se pare, a murit Hector, că tot aşa a murit şi Panzer. Cine urmează să
moară, asta ne interesează?
— Aaaaa...
— Spune!
— De unde să ştiu eu? Crezi că m-am înţeles cu Cd-101? Eşti absurd, zău aşa!
— Are dreptate, şefule, a intervenit Haupt. Nu avem dubii în ce priveşte locul de unde se emite. Şi ştim sigur că
se emite dinafara navei, nu din interior.
— Eu te suspectez, Poe. Fiindcă te vei duce cu modulul de salvare pe Nicrom.
— Nu mă mai duc. Ca să nu mă mai suspectezi. N-a fost dorinţa mea să merg. Voi m-aţi determinat, ca o garanţie că voi face treabă bună cu generatorul de ecrane superdense.
— Chiar, şefule! El merge pe Nicrom fiindcă noi nu dorim să ne punem pielea la saramură!
Nack îmi lua apărarea nu fiindcă mă iubea, ci fiindcă îi convenea să-mi risc eu pielea cu modulul de salvare.
Simţea că dacă nu voi merge eu, pe el va cădea beleaua.
— Nu înţelegi? Poe are o metodă de a ucide fără să intre în contact direct cu victima. Cu ajutorul blestematei ăsteia de emisiuni. Dacă merge pe Nicrom, e în stare să ne aducă
pe navă trei cadavre.
Haupt şi Nack amuţiseră.
— Nu-i adevărat., a intervenit Alana. Şi dacă nu merge pe Nicrom pericolul este aceiaşi. Ce, Panzer a murit pe modulul de salvare?
