— Ce-i aia stadiul III? a întrebat Alana, făcându-se că

că nu vede strâmbătura făcută de Hermann, enervat de curiozitatea fetei.

— Blocajul muscular total, a răspuns sec Dang.

Hermann a stat pe Nicrom trei...

— Las-o moartă, Dang. Nu povesti biografia mea primului venit.

— Se pare că nu ţineţi la cooperarea mea, dacă mă

consideraţi un prim venit.

— Mai vorbim noi! i-a aruncat din uşă Hermann.

Privirea scurtă şi ascuţită cu care m-a „fericit“ Alana m-a avertizat că-i mai bine să tac. Ea s-a îndreptat apoi către toaletă, unde a început să-şi aranjeze părul. M-am prefăcut că închid ochii, dar prin fanta lăsată intenţionat puteam să zăresc ecranul videofonului. Alana pregătea o nouă interceptare. Trebuia s-o întreb de unde ştia că nu suntem supravegheaţi, fiindcă videofonul ne putea da de gol. Un asemenea amănunt putuse oare să-i scape?

Pe ecran a apărut comanda navei. Toate personajele principale erau de faţă. Deci nu ne supraveghea într-adevăr nimeni. Sau poate...

— Cum stăm, Dinks? a întrebat Hermann, la intrarea în comandă.

— Dezvoltăm toată puterea ca să mărim distanţa de nava-„mască“.

— Şi?

— O mărim, bineînţeles. Dar mie nu-mi place metoda.

— De ce?

— Uzăm motoarele. Şi dacă vom avea nevoie de ele altă

dată, ca să ne scoată dintr-un necaz adevărat, s-ar putea să ne lase tocmai atunci.

— Şi ce propui?

— Să mergem normal. Ne ajunge avansul creat până

acum.

— Ascultă, Dinks, mie nu-mi place să mi se comenteze ordinele! Mergem cu viteza maximă! Nu pot să-mi bazez planul numai pe îndemânarea lui Poe. Dacă nu-i reuşeşte

ecranul superdens pentru întreaga navă, vom pierde foarte mult timp când vom trece prin centura de asteroizi.

Trebuie să avem o rezervă. Trebuie!

— Eu n-am comentat ordinele, şefule! Dovadă că

mergem cu viteza maximă. Însă cred că pot să-mi spun părerea.

— Pot să propun şi eu ceva?

Întrebarea o pusese Haupt, care meşterea ceva la pupitrul de comandă.

— Hai, spune-ţi şi tu părerea! Voi ăştia, care aţi trăit liberi, muriţi dacă nu faceţi puţină conversaţie...

— Ce-ai zice, şefule, să lăsăm nava în afara centurii de asteroizi şi să coborâm pe 1032-F.C. cu modulul de salvare?! Aşa n-o să mai depindem de Poe.

— Bravo, Haupt! a spus Nack de după

un dulap cu

circuite de control.

— Voi trăiţi pe altă lume! a mormăit Hermann. Cred că

nu-i vina voastră, ci a lui Stan. A stat tot timpul închis în cabină, cu monitoarele de supraveghere pornite, dar nu s-a gândit că e bine să vă dea mai multe date despre partea practică a acţiunii noastre.

— Să ştii că a fost un şef bun, corect şi principial, numai că...

— Numai că scotea prea repede laserul, i-a luat Hermann vorbă din gură lui Dinks.

— ... numai că, a spus imperturbabil Dinks, n-ai avut răbdare să-l cunoşti mai bine.

— Să ştii că de răbdare nu duc lipsă. Altfel muream de mult pe Nicrom. Am 58 de ani tocmai fiindcă am fost răbdător. Stan şi-a semnat sentinţa când a tras. Panzer era prietenul meu, a împărţit cu mine şi cu Dang mizeria de pe Nicrom. El a avut ideea de bază a acţiunii noastre.

Merita să trăiască. Iar Stan era un doctoraş nemulţumit, pornit să-şi facă renume galactic, ahtiat de putere. Asta era!

În comanda navei s-a lăsat liniştea. Fiecare îşi vedea de-ale lui, dar în mod sigur se gândeau la acelaşi lucru.

Hermann oscila între a le da sau nu detalii asupra operaţiunii propriu-zise, ca să-i facă, printr-o mai bună

înţelegere, executanţi supuşi ai ordinelor lui. Ceilalţi tăceau fiindcă, deşi erau curioşi, nu doreau să-l deranjeze pe suspiciosul şi voluntarul Hermann. După câteva minute bune, timp în care Alana mi-a făcut semn prin oglindă să am răbdare, Hermann s-a decis...

— Ca să nu par un zbir cu idei fixe, pus pe ceartă, violent şi... mă rog..., ca să nu par aşa cum erau şefii coloniei noastre de pe Nicrom, cred că e bine să vă dau câteva detalii în plus despre „Marea Idee“.

— În plus faţă de ce? a întrebat Dang.

— În plus faţă de ce le-a spus Stan. Trebuie să ştiţi că

Stan era la curent cu toate detaliile. M-am convins de asta citindu-i însemnările găsite de Haupt. Recunosc şi eu că

individul era foarte inteligent, fiindcă intuise lucruri pe care nu i le spusesem, dar avea cusurul că iubea prea mult puterea. Sigur, o să râdeţi de ce spun, fiindcă bănuiţi că şi eu nutresc aceleaşi sentimente. Aşa este, şi eu am cusurul ăsta, dar, spre deosebire de Stan, am suferit destul pe Nicrom împreună cu prietenii mei ca să am dreptul să doresc puterea, cea care-mi va permite să-mi plătesc cu vârf şi îndesat poliţele adunate cu răbdare atâţia ani. Dar să lăsăm divagaţiile şi să intrăm în subiect.

„Marea Idee“ – denumirea i-a dat-o Panzer – constă în a stăpâni Galaxia. Ştiţi că stăpânirea Galaxiei este legată de o armă teribilă, de existenţa căreia ştiam numai noi, cei trei de pe Nicrom. Acum numai cei doi, din prostia lui Stan. Misiunea navei era să ne elibereze – plan realizat – şi să intre în stăpânirea armei – plan pe care-l punem acum în aplicare. V-aţi dat seama că arma se află pe 1032-F.C. –

ţinta călătoriei noastre. Nu ştiţi însă că este de dimensiuni apreciabile şi că noi urmează doar să o remorcăm până la staţia orbitală Vega. Acolo vom avea la îndemână tot ce ne trebuie pentru activarea ei. Apoi vom transmite un mesaj Marelui Consiliu Galactic şi tare-mi pare rău că n-o să fiu de faţă ca să le văd mutrele. Deci, dragă Haupt, nu putem

utiliza modulul de salvare, fiindcă nu are la dispoziţie puterea necesară remorcării.