banal. Ca să nu-mi dea satisfacţie că l-am enervat, i-a făcut semn lui Haupt să continue.
— Coordonatele de anicromizare sunt trecute în aceste instrucţiuni. Ţi-am montat pe modul o sursă de semnale radio ca să te putem urmări. Dacă sursa nu va mai emite, te vei trezi cu o rază laser în cap. La locul de anicromizare te vor aştepta mai multe persoane. Vei îmbarca numai trei. Ai în instrucţiuni pozele lor şi o scurtă biografie.
Ţi-am ataşat-o, ca să ştii cu cine stai de vorbă. Noi am luat legătura cu ei astă-noapte. Te aşteaptă şi te cred partizanul ideilor noastre. N-ar fi bine pentru tine să
bănuiască contrariul. Asta-i tot.
— Ce frecvenţă are sursa de semnale radio pe care mi-aţi ataşat-o?
— 1.480 MHz.
Ei, drăcie! Exact valoarea sursei pe care aveam de gând să o las pe Nicrom ca să dau alarmă la Centru. Nu-mi dădeam seama ce determinase această coincidenţă, dar îmi plăcea. Nu ştiam ce să spun, dar nici timp să analizez situaţia nu aveam.
— Aş vrea să nu uiţi că Alana rămâne pe navă.
— Chiar doream să deschid discuţia despre Alana. Vă
aduc la cunoştinţă că singurul om în stare să manevreze generatorul de ecrane magnetice superdense sunt eu. Nu numai fiindcă voi n-aţi fi instruiţi în domeniu, ci şi pentru că generatorul mă recunoaşte numai pe mine ca utilizator.
Oricine altcineva încearcă să-l pună în funcţiune moare.
Asta, pe de o parte. Pe de altă parte, orice încercare de a scoate din montaj circuitele de recunoaştere va distruge generatorul şi nu văd cum veţi reuşi să răpiţi un alt specialist, care să trăiască în afara laboratorului Marelui Consiliu. Greşeala făcută de Centrul de Supraveghere Astronautică de a ţine doi specialişti în ecrane superdense în exteriorul sistemului de protecţie nu se va mai repeta.
Dacă aţi comunicat pe Nicrom instrucţiuni legate de înlăturarea mea, contramandaţi totul, altfel compromiteţi acţiunea.
— Joci tare, Poe! a mormăit Dinks, care între timp îşi revenise.
— Sunt silit de împrejurări, şefule.
— Nu comentez deocamdată măsurile tale de siguranţă.
Du-te şi fă-ţi treaba şi ai încredere că nu vom clinti niciun fir din părul iubitei tale!
— Încredere în voi?
— În balanţa noastră, cei trei sunt mult mai preţioşi pentru noi decât Alana pentru tine. Poţi pleca liniştit, Am închis uşa modulului de salvare, încercând să mă
concentrez numai la ce aveam de făcut.
CAPITOLUL 8
Modulul s-a desprins de navă şi a început să plutească
puţin în urma ei, dar pe aceeaşi orbită. Momentul pornirii motoarelor de înscriere pe orbita circumnicromiană
descrescătoare era programat pe calculatorul de bord.
Ştiind că mişcarea noastră pe orbita de aşteptare era efectul echilibrării forţelor gravitaţionale ale planetei, mi-am propus să testez generatorul de ecran. În acest caz, anulam o parte din forţe şi trebuia să ne înscriem pe altă
orbită decât nava, corespunzătoare noului echilibru care se stabilea. Am programat o diferenţă de patru metri între orbita noastră şi cea a navei şi am pornit generatorul.
Modulul a fost înconjurat brusc de un halou străveziu. Era efectul
concentrării
câmpului
electromagnetic
antigravitaţional. Generatorul a funcţionat impecabil şi exact cât fusese programat. Am măsurat rapid distanţa dintre orbita noastră şi a navei: 4,11 metri. Eroarea era cam mare, dar nu mai aveam timp să o corectez.
Calculatorul de bord începuse să clipească, semn că ne desprindeam de orbita de aşteptare şi ne înscriam pe orbita descrescătoare. M-am instalat pe scaunul-amortizor de acceleraţii şi am început să privesc cu atenţie indicatorul de viteză. Puteam să ajung la viteze de 10 metri pe secundă şi astfel să anicromizez lin. Nu legasem
generatorul de ecran de calculator, tocmai ca să fie nevoie de mine în continuare. Urma deci să asigur o manevră
manuală care mă solicita serios.
Vârtejul a început. Acţionam pe perioade scurte generatorul, anulând local forţele care ne atrăgeau nemiloase spre planetă, asigurând astfel durata necesară
motoarelor de frânare ca să realizeze viteza de coborâre în siguranţă.
Planeta era enormă. Ne apropiam de ea din unghi, pe orbita noastră uşor înclinată, aşa că am înconjurat-o de mai multe ori, la distanţe din ce în ce mai mici, fără a fi însă reperaţi de Spacelab. Un uriaş metalic, un colos de formă sferică încerca să ne strivească de suprafaţa lui.
Când se formase prin condensarea materiei interstelare întâlnise condiţii unice de constituire, condiţii irepetabile în Galaxie. Făcuse multe victime uriaşul ăsta printre navele ce nu apreciaseră corect forţa lui de atracţie şi se apropiaseră prea mult. Abia când apăruseră navele extragalactice, dotate cu ecrane superdense, se putuse pune problema posibilităţii explorării lui.
Solul cenuşiu al planetei se apropia. Nu prea aveam timp să-l admir fiindcă verificarea coordonatelor de anicromizare şi acţionarea generatorului de ecran îmi luau tot timpul. Din cauza manevrării manuale, vedeam tot mai clar că nu voi putea respecta cu precizie coordonatele date.
Abaterea urma să fie de şase, şapte kilometri. Mă sileam să respect cel puţin una dintre ele, ca să fiu văzut de cei care mă aşteptau. Nu mă îndoiam că voi fi căutat.
