— Ce faci, puştiulică?! m-a interpelat Panzer sesizând că modulul cobora. Ne trimiţi înapoi la căpitan?

— Aveţi răbdare! Generatorul nu poate ţine ecranul superdens mai mult de 14 secunde. Apoi are nevoie de 8

secunde pentru a intra iar în regim maxim. Până atunci frânez, cu motoarele în plin.

Modulul, parcă pentru a-mi confirma explicaţia, vibra din toate încheieturile, împotrivindu-se atracţiei uriaşului.

Am conectat din nou generatorul. Am urcat iar cu repeziciune încă un kilometru. Şeniletele se vedeau mai mici, dar din ele începuseră să răbufnească periodic fulgere luminoase.

— Au dezintegratoare, a remarcat Hermann satisfăcut.

Dar cu bătaie de maximum 50 de kilometri. Noi suntem însă mult mai departe. Te-am păcălit, căpitane, te-am păcălit!

Şi, cu vocea lui de bas, Hermann a început să fredoneze un cântecel.

Am format a treia ecluză. Generatorul funcţiona impecabil, iar motoarele modulului făceau faţă cu succes solicitărilor uriaşe la care erau supuse. Pe măsură ce ne ridicam, ecranul acţiona pe lungimi tot mai mari. Deodată

mi-am dat seama că, neputând să cobor din modul, nu putusem monta emiţătorul cu indicativul meu de la Centru. Degeaba mă chinuisem, degeaba lucrasem la ecranul parabolic din spatele navei, degeaba modificasem programele de proiectare. Nu ţinusem cont că pe Nicrom eram ca o muscă lipită cu gumă arabică pe un geam. Asta m-a necăjit într-atât, încât şi cei din jur au sesizat schimbarea mea la faţă, iar Dang m-a întrebat:

— Ţi-e rău, Poe?

— Nu, n-am nimic...

— Fă-i un întăritor, Dang, şi lasă întrebările! a bubuit vocea de bas a lui Hermann. Vrei să rămânem aici?

— Vorba vine, a mormăit Panzer. Dacă rămânem aici este ca şi cum ne-am întoarce pe planetă.

Dang mi-a făcut o nouă injecţie, deşi nu aveam nevoie, dar trebuia să suport. Am continuat să formez ecluza antigravitaţională

şi

să

supraveghez

aducerea

generatorului în regimul nominal. Apăsam la întâmplare şi pe cheile blocate, sesizând cu coada ochiului atenţia cu care mă urmărea Hermann. Paza bună trece primejdia rea, mă gândeam eu.

Ne apropiam de zona în care motoarele, scăpând de Nicrom, puteau să dirijeze modulul de salvare către navă, fără ajutorul ecranului. Mai aveam de format vreo trei ecluze. Panzer, fost mecanic-şef, putea să-şi dea seama de asta, aşa că am crezut că-i mai bine să le spun eu:

— Peste 66 de secunde scăpăm de Nicrom.

— Eşti mare! a exclamat Panzer. Ca un specialist ce era, putea să aprecieze la adevărata ei valoare performanţa generatorului meu de ecrane superdense.

— Cred c-o să-ţi trec cu vederea şmecheria cu sistemul de recunoaştere a persoanei, ataşat la generator! a spus Hermann.

— Trebuia să mă apăr, şefule, nu?

— De cine să te aperi, puştiule? De noi?

— Ei, de voi! Când l-am conceput, nici nu vă

cunoşteam şi nici nu ştiam cine sunteţi. De Dinks şi ai lui.

De cei care m-au răpit de pe Pământ.

— Cred că faci o mică eroare, a intervenit cu vocea lui catifelată Dang. Nu Dinks, fiul meu, conduce operaţia. El este doar comandantul navei. Şeful operaţiei de salvare este Stan.

Am rămas perplex. Stan cel mărunţel, doctorul navei, şeful expediţiei de răpire a trei criminali periculoşi? Nici nu-l mai văzusem pe navă după ce ne examinase. Nu dădea ordine, nu controla nimic. Deci el era cel care supraveghea întreaga navă? El înregistra tot ce se vorbea, ce se întreprindea? Cum de nu mă gândisem la asta? Şi nici Alana nu sesizase nimic. Noi îl bănuiam pe Stan băgat cu nasul în aparatura lui medicală sofisticată, pregătind terenul ca să recupereze nişte trupuri extenuate de muncă

în condiţii de gravitaţie sporită. Greşeală! Nici vorbă de aşa ceva. Cei trei erau zdraveni şi solizi, căliţi de munca

depusă în condiţii grele. Aşadar Stan era şeful. Ne supraveghease din umbră tot timpul.

— Deci, interveni Hermann care-şi terminase porţia de râs, ai considerat că-i bine să ai un mijloc de apărare.

— Nu numai a mea, ci şi a prietenei mele.

— Alana?

Al naibii de bine informat era Hermann ăsta. Când avuseseră timp cei de pe navă să-i comunice totul? Şi cum reuşea el să primească informaţii pe Nicrom?

— Da, Alana. Stan, dacă ziceţi că el este şeful, a luat-o ca garanţie că voi fi ascultător.

— Dacă ne-ai adus până aici, atunci să ştii că ai fost ascultător. Însă, înainte să-ţi dau şi alte garanţii, vreau să-ţi pun o întrebare. Răspunde-mi cinstit, fiindcă

jumătate din răspuns îl cunosc...

— Bine, şefule!

— Generatorul ăsta al tău poate echipa o navă, aşa ca să fie protejată de acţiuni armate exterioare?

Uite ce-i dăduse prin cap blondului Hermann! Să-şi facă nava inexpugnabilă. Am început prudent:

— Fără avizul Marelui Consiliu, nu se poate. Riscăm să

ne întoarcem pe Nicrom. Toţi patru, de data asta.

— Lasă Marele Consiliu! Tu răspunde la partea tehnică

a întrebării, nu la cea juridică.

— Se poate. Cu ceva modificări, se poate.

— Cât durează?

— Cam trei săptămâni.