Dinks, Haupt şi Nack s-au implicat mai puţin în construcţie. Sarcastic, Nack mi-a spus o dală: „Noi nu punem mâna fiindcă nu vrem să fim învinuiţi de prăbuşirea modulului de salvare“. M-au ajutat Surbarcan, astronomul navigator al navei, şi Petros, mecanicul şef.

Erau bărbaţii din grupul celor patru hipnotizaţi. Pe fete le chema: Fania – cea şatenă, ingineră de sistem, şi Cris –

cea brunetă, responsabilă cu dotarea navei.

Am necăjit-o, vorba vine, fiindcă în starea de hipnoză în care se afla necazurile treceau pe lângă ea, am necăjit-o, deci, pe Cris până mi-am sortat gama de subansamble necesare construirii generatorului. Apoi, cu două ajutoare de nădejde, fiindcă vreau să precizez că Surbarcan şi Petros erau buni profesionişti, am început montajul.

E greu să faci un lucru care pe Pământ era finisat de roboţi specializaţi. Tot timpul trebuia să calculez, să

verific, să controlez, să desfac şi să fac la loc, să încerc mai multe variante şi să le compar eficacitatea. Pentru un robot toate astea erau nimicuri. Pentru noi, şi mai ales pentru mine, care nu eram hipnotizat, însemnau o solicitare nervoasă deosebită. În plus, fiindcă eram sigur că Dinks va încerca să afle modul de construire a generatorului, ca astfel să mă poată elimina oricând, trebuia să introduc în schema de comandă a acestuia un sistem de recunoaştere. Astfel, generatorul funcţiona

numai dacă manevrantul eram eu. Scoaterea sistemului de recunoaştere din construcţia generatorului trebuia să

însemne distrugerea lui, fără vreo posibilitate de reconstruire.

Ideea asta îmi venise după discuţia cu Alana, când îmi spusese că cine cunoaşte prea multe are numai necazuri.

Nu ştiam ce înseamnă „Marea Idee“, dar puteam să ajung la ea şi, ceea ce era mai periculos, la cei care-o dirijau.

Dinks era un personaj important în angrenaj, dar nici pe departe nu era conducătorul.

Cum de mă hotărâsem, totuşi, să ajut asemenea specimene? Am stat şi m-am gândit că acţiunea aceasta ce purta denumirea de „Marea Idee“ putea să fie primejdioasă

pentru civilizaţia noastră. Prin ce putea fi periculoasă nu ştiam încă, dar faptul că astfel puteau fi puşi în libertate nişte indivizi de pe Nicrom, locul unde nu ajungeau în niciun caz „binefăcătorii“ planetelor din Galaxie, chiar şi numai acest fapt reprezenta un pericol. Trebuia să intru în angrenaj şi să încerc, ajutat de curajoasa Alana, să-l gripez, până când Grant şi Centrul de Supraveghere Astronautică vor pune stăpânire pe situaţie. Eram sigur că

„tatăl“ meu mă caută şi eram tot mai convins că el trebuia să ştie ceva despre „Marea Idee“.

Mi-am adus aminte de ziua când Hector se certase cu Grant şi plecase la Centrul de Fizică Aplicată; în discuţia cu mine, când i-am propus să-l aduc înapoi, colonelul răspunsese cu o undă de îngrijorare în glas: „Lasă-l acolo!

E mai bine, deşi postura lui la Centrul de Fizică Aplicată

nu-i deloc de invidiat“. De ce? Nu cumva, avizat de încercarea de sustragere a casetelor, Grant înscenase cearta cu Hector şi aranjase plecarea acestuia pentru a abate atenţia lui Dinks? Colonelul intuise faptul că Hector urma să fie răpit? Dorea oare să-i asigure liniştea în „colaborarea“ cu Dinks şi oamenii lui, mimând ruperea oricăror relaţii? Ce misiune avea Hector? Dacă eu ajunsesem în locul lui, de ce nu ştiam mai multe? De ce nu mi se spuseseră mai multe?

Tot meşterind la generator, mi-am adus aminte de un lucru. De fapt, de senzaţia care mă încercase în după-amiaza când mă pregăteam să o întâlnesc pe Alana la ieşirea de la cursuri, că tot ce mi se întâmpla era regizat, aranjat şi condus din umbră de cineva. Să mă fi trimis chiar Grant în braţele lui Dinks, contând că voi reacţiona corect? Oare corect pentru Grant însemna, ca şi pentru mine, să-i aduc pe navă pe deţinuţii de pe Nicrom?

Cu ce suflet îndoit, frământat, agitat, lucram la generatorul de ecrane magnetice superdense! Fără

sprijinul moral al Alanei nu ştiu cum aş fi rezistat. Mai era încă ceva... Din ziua în care se emisese, iar eu fusesem singurul care recepţionasem semnalul, de atunci de când mă declarasem „mai deştept“, zi de zi la aceeaşi oră

primeam din spaţiu, timp de 25 de minute fix, un fel de încurajare, de suport nervos pentru acţiunile mele. Sau, cel puţin, aşa mi se părea.

Dinks făcea zilnic controale în sala generatorului. Ne studia cu atenţie pe toţi trei sau patru, dacă se întâmpla să fie şi Alana cu noi, controla stadiul lucrărilor, fotografia subansamblele la care se lucra, verifica stocul de materiale şi de circuite, într-un cuvânt era un supraveghetor model.

Îl bănuiam că fotografia nu numai ca să ne controleze, ci şi ca să aibă o documentaţie la îndemână în cazul în care ar fi trebuit să se descotorosească de mine.

În ziua în care am terminat generatorul, cei mai emoţionaţi eram eu şi Alana. Petros şi Surbarcan nu se puteau bucura din cauza stării în care-i ţinea Dinks, iar Haupt, Nack şi Dinks păreau mai degrabă speriaţi decât bucuroşi că o etapă esenţială a misiunii lor avea să se încheie. Eu nu mă îndoiam de succes, fiindcă probele arătaseră o funcţionare impecabilă a generatorului.

— Aştept semnalul, şefule! i-am spus lui Dinks.

— De câte zile ai nevoie ca să transferăm generatorul pe modulul de salvare?

— O zi.

— La treabă!

— De ce atâta grabă?

— De trei ore suntem pe o orbită de aşteptare. Nicrom este sub noi, sau lângă noi, sau deasupra noastră, cum vrei s-o iei.

Ne mişcasem fantastic de repede. Mi-am propus să

verific, cu prima ocazie, ce fel de propulsie avea nava, fiindcă semăna prea mult în performanţe cu o navă extragalactică. Aveam reţineri să afirm că propulsia navei era hiperfotonică, deoarece ştiam că motoarele de acest tip se fabricau numai în laboratoarele Marelui Consiliu şi se repartizau numai de acesta.

Ziua în care s-a efectuat mutarea şi montarea generatorului pe modulul de salvare a fost cea mai plină

din viaţa mea. Ştiam că am reuşit să fac singur un lucru deosebit, care pe Pământ solicita mai multe minţi şi o armată de roboţi. Eram aproape sigur că misiunea mea, în viziunea lui Grant, era să aduc deţinuţii de pe Nicrom pe navă şi eram copleşit de atenţia cu care mă înconjura Alana, a cărei îngrijorare privind soarta mea îmi dădea o încredere nelimitată în trăinicia sentimentelor ei. Petros şi Surbarcan erau, ca şi până acum, impasibili. Am verificat în amănunt sistemele modulului de salvare. În afară de pilot, mai încăpeau în el patru persoane. Modulul era o

„ediţie" perfecţionată. pe care n-o mai folosisem până

acum, încă o dovadă că „ Marea Idee“ avea la dispoziţie dotări tehnice de vârf.

Am dormit liniştit şi numai dimineaţa mi-am dat seama ce-mi lipsise cu o zi înainte: emisiunea de la 12,20 fix avusese loc numai un minut în loc de 25 de minute. Dar, în febra pregătirilor de start, am amânat comentarea acestui eveniment cu Alana.

— Poe, a început Dinks dădăceala, misiunea ta este istorică, fiindcă...

— Lasă, şefule! Sări peste asta, că şi aşa nu reţin amănuntele. Treci la treburile concrete!

Dinks s-a înroşit la faţă de furie. El era pătruns de importanţa momentului, iar eu tratam clipă ca pe ceva

banal. Ca să nu-mi dea satisfacţie că l-am enervat, i-a făcut semn lui Haupt să continue.

— Coordonatele de anicromizare sunt trecute în aceste instrucţiuni. Ţi-am montat pe modul o sursă de semnale radio ca să te putem urmări. Dacă sursa nu va mai emite, te vei trezi cu o rază laser în cap. La locul de anicromizare te vor aştepta mai multe persoane. Vei îmbarca numai trei. Ai în instrucţiuni pozele lor şi o scurtă biografie.

Ţi-am ataşat-o, ca să ştii cu cine stai de vorbă. Noi am luat legătura cu ei astă-noapte. Te aşteaptă şi te cred partizanul ideilor noastre. N-ar fi bine pentru tine să

bănuiască contrariul. Asta-i tot.

— Ce frecvenţă are sursa de semnale radio pe care mi-aţi ataşat-o?

— 1.480 MHz.

Ei, drăcie! Exact valoarea sursei pe care aveam de gând să o las pe Nicrom ca să dau alarmă la Centru. Nu-mi dădeam seama ce determinase această coincidenţă, dar îmi plăcea. Nu ştiam ce să spun, dar nici timp să analizez situaţia nu aveam.

— Aş vrea să nu uiţi că Alana rămâne pe navă.

— Chiar doream să deschid discuţia despre Alana. Vă

aduc la cunoştinţă că singurul om în stare să manevreze generatorul de ecrane magnetice superdense sunt eu. Nu numai fiindcă voi n-aţi fi instruiţi în domeniu, ci şi pentru că generatorul mă recunoaşte numai pe mine ca utilizator.