că ziua asta, cu furtuna gata să se dezlănţuie, n-a fost cea mai potrivită pentru ca s-o consulte doctorul. Ce-a zis? Dixon mi-a povestit că a stat apoi de vorbă cu tine.
Margaret şovăia. Tatăl ei păru deodată mai preocupat şi mai neliniştit.
— Doar nu crede că e grav bolnavă?
— Nu încă; a spus că are nevoie de îngrijire; a fost foarte amabil şi a făgăduit să mai vină să vadă ce efect au avut doctoriile.
— Doar îngrijire – nu a recomandat schimbarea aerului? – n-a spus că oraşul ăsta plin de fum îi face rău, nu-i aşa, Margaret?
— Nu! nici un cuvânt, replică ea cu gravitate. Cred că era îngrijorat.
— Doctorii au deprinderile astea de a se arăta îngrijoraţi; ţine de profesie, spuse el.
Margaret înţelese, din felul de a se purta plin de nervozitate al tatălui ei, că pentru prima dată, îi venise în gând ideea unei primejdii, în ciuda faptului că lua uşor spusele ei. Nu-i ieşea gândul din minte – nu putea să treacă la alte preocupări; se întoarse la el toată seara, refuzând sistematic să accepte cea mai vagă idee nefavorabilă, ceea ce o întristă nespus pe Margaret.
— Scrisoarea asta e de la mătuşă-mea, tată. A ajuns la Neapole şi, fiindcă e prea cald acolo, a luat un apartament la Sorrento. Dar nu, 155
cred că-i place Italia.
— Doctorul n-a zis nimic de un regim alimentar, nu-i aşa?
— Trebuie să-i dăm alimente hrănitoare şi uşor de digerat. Cred că are destulă poftă de mâncare.
— Da! şi tocmai de aceea mi se pare ciudat că a vorbit despre regim alimentar.
— Eu l-am întrebat, tată.
Altă pauză. Apoi Margaret continuă:
— Mătuşă-mea spune că mi-a trimis nişte podoabe de mărgean, tafta; dar, adăugă ea aproape zâmbind, îi e teamă că disidenţilor din Milton nu le vor place. A căpătat toate ideile astea despre disidenţi de la quakeri, nu-i aşa?
— Dacă auzi sau observi că mama ta doreşte ceva, să mă anunţi imediat. Mi-e tare teamă că nu-mi spune întotdeauna ce i-ar plăcea.
Te rog să vezi şi ce e cu fata aceea de care vorbea doamna Thornton.
Dacă am avea o slujnică bună şi destoinică, Dixon ar putea sta tot timpul cu ea şi, aşa am face-o mai curând să se simtă bine, dacă e nevoie doar de îngrijire. S-a obosit foarte tare în ultimul timp cu vremea asta uscată şi cu greutatea de a găsi o slujnică. Puţină
odihnă o s-o pună iar pe picioare – ce zici, Margaret?
— Sper şi eu, spuse Margaret – dar cu atâta tristeţe că nu-i scăpă
nici tatălui ei. O ciupi de obraz.
— Ei, hai, dacă eşti atât de palidă, trebuie să-ţi mai înroşesc eu obrajii. Ai grijă de tine, copilă, sau data viitoare o să chem doctorul pentru tine.
Dar nu-şi putu găsi liniştea nicio clipă în seara aceea. Păşea tot timpul de colo până colo şi se duse în vârful picioarelor, cu mare grijă, să vadă dacă soţia sa dormea. Pe Margaret o durea inima văzându-l cum se chinuie – cum caută să-şi înăbuşe şi să-şi reprime teama oribilă care i se ridica din străfundul inimii.
În sfârşit, se întoarse, întrucâtva liniştit.
— S-a trezit acum, Margaret. A zâmbit când m-a văzut stând lângă ea. A zâmbit ca pe vremuri. Şi zice că se simte răcorită şi că-i gata să-şi bea ceaiul. Unde-i biletul pentru ea? Vrea să-l vadă. Am să
i-l citesc cât o să pregăteşti ceaiul.
Biletul se dovedi a fi o invitaţie formală la masă, din partea doamnei Thornton, pentru domnul, doamna şi domnişoara Hale, pe data de douăzeci şi unu a lunii curente. Margaret rămase surprinsă
156
văzând că se discuta posibilitatea acceptării invitaţiei, după tot ce aflase în acea zi în legătură cu perspectivele atât de dureroase.
Gândul că soţul şi fiica, ei se vor duce la acest dineu captivase de-a binelea imaginaţia doamnei Hale, înainte chiar ca Margaret să fi aflat conţinutul biletului. Era un eveniment care mai aducea variaţie în monotonia vieţii unei bolnave; şi se agăţă de ideea ca ei să accepte invitaţia cu o stăruinţă chiar îmbufnată, atunci când Margaret nu se arătă prea încântată.
— Hai, Margaret, dacă mama ta ţine, sunt încredinţat că vom merge amândoi cu plăcere. N-ar ţine ea atâta dacă nu s-ar simţi cu adevărat mai în puteri – într-adevăr e mai bine decât ne închipuiam, ce zici, Margaret? vorbi domnul Hale, cu nelinişte în glas, pe când se pregătea să scrie biletul de mulţumire, în ziua următoare. Ce zici, Margaret? o întrebă iar, cu o mişcare nervoasă a mâinilor.
Era o cruzime să-i refuze mângâierea după care tânjea. Şi-apoi, refuzul lui vehement de a accepta existenţa temerilor aproape că-i insufla chiar şi lui Margaret speranţă.
— Cred că se simte mai bine de ieri seară, spuse ea. Ochii îi sunt mai limpezi şi are faţa mai senină.
— Dumnezeu să te binecuvânteze, spuse tatăl ei din toată inima.
Dar să fie care adevărat? Ieri a fort o zi atât de zăpuşitoare, încât orice om s-a simţit bolnav. A fost o zi foarte prost aleasă ca s-o consulte doctorul Donaldson.
Aşa că plecă la îndatoririle sale zilnice, acum sporite din pricină că
pregătea câteva conferinţe pe care făgăduise să le ţină pentru muncitori într-o sală de lectură din vecinătate. Alesese ca subiect arhitectura bisericească, mai degrabă după propriile sale preferinţe şi cunoştinţe, decât ţinând seama de locul sau de dorinţa ascultătorilor de a afla anumite informaţii. Iar instituţia însăşi, având datorii, era chiar bucuroasă de o conferinţă gratuită, ţinută
de un om instruit şi cultivat ca domnul Hale, oricare ar fi fost subiectul ales.
— Ia spune, mamă, întrebă în seara aceea domnul Thornton, cine a acceptat invitaţiile dumitale pentru data de douăzeci şi unu?