— Eşti străină pe-aici, asta e, vorbi el cu dispreţ. Multe mai ştii şi dumneata! Auzi, întreabă-i pe patroni! Or să ne zică să ne vedem de treburile noastre, că ei îşi văd de-ale lor. Iar treburile noastre ar fi, înţelegi, să ne luăm leafa aia micşorată şi să fim mulţumiţi şi treaba lor e să ne micşoreze leafa până o să murim de foame, ca să le crească lor profitu’. Asta-i.
— Dar, spuse Margaret, hotărâtă să nu renunţe deşi vedea că îl scoate din sărite, s-ar putea ca situaţia negoţului să nu le îngăduie să vă plătească lefurile de dinainte.
— Situaţia negoţului! Asta-i încă una din şmecheriile patronilor.
Pe mine mă interesează lefurile. Situaţia negoţului, patronii o ţin în mâinile lor şi o scot la iveală ca o gogoriţă, ca să-i sperie pe copiii răi să se facă cuminţi. Ascultă la mine, rolu’ lor – interesul lor, cum zic 149
unii – e să ne pună cu botu’ pe labe, ca să-şi mărească profiturile; şi interesu’ nostru e să ne împotrivim şi să luptăm din greu – nu doar pentru noi, ci pentru toţi din juru’ nostru – ca să ne câştigăm dreptatea şi condiţii omeneşti, îi ajutăm să obţină profitu’, aşa că
trebuie să-i ajutăm să-l şi cheltuiască. De data asta nu mai vrem banii lor aşa de tare ca în alte dăţi. Avem banii puşi deoparte; şi suntem hotărâţi să rezistăm până ne-om prăbuşi toţi odată; niciun om n-o să reia lucru pentru o leafă mai mică decât zice sindicatu’ că
ni se cuvine. Aşa că: „Ura pentru grevă” şi lasă-i pe alde Thornton şi Slickson şi Hamper şi toată ceata lor să-şi facă griji!
— Thornton! exclamă Margaret. Domnul Thornton din stradă
Marlborough?
— Da! Thornton de la fabrica Marlborough, cum îi zicem noi.
— Vasăzică şi împotriva lui luptaţi, aşa-i? Ce fel de patron e?
— Ai văzut vreodată un buldog? Ridică buldogu’ pe labele dindărăt şi pune-i haină şi pantaloni, şi-l ai pe John Thornton întreg.
— Oh, nu şi Margaret începu să râdă, nu sunt de acord. Domnul Thornton e destul de urât, dar nu seamănă cu un buldog cu nasul turtit şi cu colţii apărându-i de sub buza de sus.
— Nu, nu la înfăţişare, aici ai dreptate. Da ia să pună mâna John Thornton pe ceva, că nu-i mai dă drumu’, ca un buldog; să-l împungi cu o furcă doar, ca să scoţi de la el. E grea lupta cu John Thornton, da’ cinstită. Cât despre Slickson, crez că într-una din zile o să-şi îmbrobodească oamenii să vină înapoi, cu câte şi mai câte făgăduieli; şi o să-i înşele iar, de cum o să-i aibă în putere. O să
scoată şi untu’ din ei, ascultă la vorba mea. E alunecos ca un ţipar, aşa e el. Şi-i ca pisica – mieros, viclean şi rău. Nu poţi să te lupţi niciodată cinstit cu el, cum e cu Thornton. Thornton e tare neînduplecat; un tip încăpăţânat până-n măduva oaselor – buldogu’!
— Biata Bessy! spuse Margaret, întorcându-se spre ea. Văd că
oftează tot timpul. Ţie nu-ţi place lupta şi înverşunarea ca tatălui tău, nu-i aşa?
— Nu, vorbi ea anevoie. M-am săturat de ele. Mi-ar fi plăcut ca lumea să vorbească despre altceva în juru’ meu, în ultimele zile pe care le mai am de trăit; şi nu numai despre lupte şi ciocniri şi toată
trăncăneala asta care m-a obosit de când mă ştiu, despre muncă şi leafă, şi patroni şi braţe de muncă şi spărgători de grevă.
150
— Biata fetiţă! Ultimele zile îs departe! Chiar şi arăţi niţel mai bine. Şi-apoi, acu’ o să stau mai mult pe-acasă, şi-o să fie mai vesel.
— Fumu’ de tutun mă-năbuşă se văicări fata.
— Atunci n-o să mai fumez în casă! o îmbună taică-său. Da de ce nu mi-ai zis mai ’nainte, prostuţo?
Bessy tăcu un timp şi apoi spuse, atât de încet, încât doar Margaret o auzi:
— Socot c-o să aibă nevoie de toată mângâierea pe care i-o poate da pipa şi băutura, înainte de-a se isprăvi cu el.
Tatăl ei ieşi afară, neîndoielnic ca să-şi termine de fumat pipa.
Bessy începu să vorbească cu înfocare:
— Acu’, eu nu-s o proastă – nu-i aşa, domnişoară?
— Şi ştiam că trebuie să-l ţin pe tata acasă, departe de oamenii ăia ce ispitesc mereu omu’, când e grevă, să mai tragă o duşcă – da uite că n-am avut de lucru şi-am zis de pipa aia a lui – şi-o să plece, ştiu c-o să plece – de câte ori o să vrea să fumeze – şi nimeni nu ştie unde or să se sfârşească toate. Mai bine mă înăbuşea fumu’.
— Dar tatăl tău bea? întrebă Margaret.
— Nu – nu-i ce se cheamă un beţiv, o lămuri faţa, cu acelaşi ton înfocat. Şi ce câştigă din asta? Crez că şi dumneavoastră aveţi zile, la fel ca şi alţii, când vă treziţi şi vă treceţi orele tânjind după niţică
schimbare – un mic imbold, cum o fi. Ştiu că într-o zi ca asta m-am dus o dată şi-am cumpărat de la altă brutărie decât de obicei, numai pentru că mi-era silă să am mereu acelaşi lucru în faţa ochilor, să
aud acelaşi zgomot şi să am acelaşi gust în gură şi acelaşi gând (sau niciun gând) în cap, zi după zi, mereu. Mi-ar fi plăcut să fiu bărbat şi să mă duc pe la chefuri, chiar dacă n-aş fi fost decât un vagabond căutând de lucru prin locuri străine. Şi tata – toţi bărbaţii – îmi dau seama că lor li-e mai lehamite să facă mereu acelaşi lucru şi să nu treacă o zi de la Dumnezeu fără să muncească. Şi-atunci ce pot să
facă? N-are rost să-i învinuieşti dacă se duc la cârciumă să-şi pună
sângele în mişcare, mai repede şi mai viu şi să vază lucruri pe care nu le pot vedea în altă parte – poze şi oglinzi şi altele ca astea. Da’
tata n-a fost niciodată beţiv, chiar dacă uneori a băut mai mult.
Doar că, vedeţi – şi aici vocea ei sună jalnic şi rugător – în vreme de grevă îs multe lucruri care pun omu’ la pământ, după ce-a început cu atâtea nădejdi; şi de un’ să vină mângâierea? O să se supere şi-o să se înfurie – toţi fac aşa – şi apoi se satură să tot fie supăraţi şi 151
furioşi şi poate c-au făcut la mânie lucruri pe care ar fi bucuroşi să le uite. Binecuvântat să vă fie chipul dulce şi milos! da’ nu ştiţi încă ce e o grevă.
— Lasă, Bessy, spuse Margaret, n-o să-ţi spun că exagerezi, fiindcă nu ştiu destul despre greve: dar poate că, fiind bolnavă, vezi numai o faţă a lucrurilor şi poate că mai există una, mai luminoasă, pe care trebuie s-o vedem.
— Da, dumneavoastră puteţi foarte uşor să vorbiţi aşa, că aţi trăit toată viaţa în locuri frumoase, cu verdeaţă multă şi n-aţi ştiut ce-i nevoia şi grijile şi nici răutatea, dacă-i pe-aşa.
