— Să te dispreţuiască, auzi! – (Şi pufni pe nas, elocvent). Nu-mi mai vorbi, John, de domnişoara Hale, dacă vrei să fiu amabilă cu ea.
Când sunt alături de ea, nu ştiu dacă-mi place sau nu; dar când mă
gândesc la ea şi te aud vorbindu-mi de ea, o detest. Ştiu că şi-a dat aere faţă de tine şi fără să mi-o spui.
— Şi dacă a făcut-o, începu el – dar se opri o clipă – ca apoi să
continue: Nu mai sunt un băieţel, mamă, ca să mă sperie privirea trufaşă a unei femei, sau să-mi pese că mă înţelege greşit, pe mine şi poziţia mea. Îmi vine să râd de toate astea!
— Foarte bine! Şi să râzi şi de ea, cu părerile ei bune şi cu mutrele dispreţuitoare!
— Ceea ce mă miră, însă, e că vorbeşti atât de mult despre ea, spuse Fanny. În ce mă priveşte pe mine, m-am săturat de subiect.
— Atunci, replică fratele ei cu o umbră de amărăciune, hai să
găsim un subiect mai plăcut. Ce-ai zice de grevă, ca subiect plăcut de care să discutăm?
— Au lăsat într-adevăr muncitorii lucrul? întrebă doamna Thornton foarte interesată.
— Oamenii lui Hamper au părăsit lucrul. Ai mei îşi termină
săptămâna de lucru, de teamă să nu li se impute încălcarea contractului. I-aş pedepsi pe toţi cei care lasă lucrul înainte de a se încheia perioada pentru care s-au angajat.
— Cheltuielile pentru judecată ar face mai mult decât merită ei – o ceată de nenorociţi nerecunoscători! izbucni mama lui.
— Bineînţeles. Dar le-aş arăta cum îmi ţin eu cuvântul şi cum vreau să şi-l ţină şi ei pe-al lor. Au ajuns să mă cunoască până
acum. Lucrătorii lui Slickson nu mai vin la fabrică – mai mult că
sigur că n-o să cheltuiască bani ca să obţină pedepsirea lor. O să
izbucnească greva şi la noi, mamă.
— Sper că nu ai multe comenzi de onorat?
— Ba da. Şi ei o ştiu prea bine. Dar nu înţeleg mare lucru, deşi sunt încredinţaţi că da.
160
— Ce vrei să spui, John?
Fuseseră aduse lumânările şi Fanny îşi luă împletitura ei care nu se mai termina, căscând plictisită; din când în când se rezema pe spate şi privea în gol, fără să se gândească la nimic.
— Ei bine, spuse el, americanii umplu piaţa cu produsele lor textile, încât singura noastră şansă e să le producem la un preţ mai scăzut. Dacă nu suntem în stare s-o facem, mai bine închidem de pe acum prăvălia şi o pornim la plimbare şi lucrătorii şi patronii. Iar neghiobii ăştia vor lefurile de acum trei ani – ba nu; câţiva dintre conducătorii lor amintesc salariile de pe vremea lui Dickinson – cu toate că ştiu la fel de bine ca şi noi că, prin amenzile stoarse din leafă, pe care azi niciun om onorabil nu s-ar preta să le impună, ca şi prin mijloace care, mie cel puţin, mi-ar repugna, salariile reale plătite de Dickinson erau mai mici ca acum. Pe cuvântul meu, mamă, aş vrea să mai fie în vigoare vechile legi împotriva asocierilor.
Din păcate, astăzi vezi că neghiobii – tot felul de neştiutori refractari ca ăştia – numai pentru că-şi pun laolaltă minţile lor slabe şi neajutorate, or să ajungă să dirijeze averile celor înzestraţi cu întreaga înţelepciune pe care o pot da cunoştinţele şi experienţa şi uneori ideile cu greu elaborate şi grija. Următorul lucru – şi se pare că am şi ajuns la asta – va fi că ne vom duce şi ne vom ruga umili – în picioare şi cu pălăria în mână – de secretarul sindicatului filatorilor să fie atât de amabil şi să ne pună la dispoziţie muncitori, cu lefurile impuse de ei. Asta vor ei, care nu au destulă judecată ca să înţeleagă
că, dacă n-o să obţinem aici, în Anglia, profituri destul de mari ca să
compenseze uzura, putem să ne stabilim în altă ţară; şi că, având în vedere concurenţa din ţară şi din străinătate, niciunul dintre noi nu poate, după cât se pare, să obţină profituri substanţiale; ba chiar ar trebui să fim recunoscători dacă obţinem şi asta, în câţiva ani.
— N-ai putea să aduci muncitori din Irlanda? Eu nu i-aş ţine pe indivizii ăştia nici măcar o zi. I-aş învăţa eu minte şi le-aş arăta cine e stăpânul.
— Da, sigur că pot; şi o s-o şi fac, dacă o să dureze mult. O să
însemne osteneală şi cheltuieli şi mi-e teamă că presupune şi puţină
primejdie; dar mai curând o să procedez astfel, decât să cedez.
— Dacă o să însemne cheltuieli în plus, îmi pare rău că dăm tocmai acum o masă.
— Şi mie – dar nu din cauza cheltuielilor, ci pentru că trebuie să
161
chibzuiesc mult şi o să am tot felul de treburi neprevăzute. Dar aveam datoria să-i invităm pe domnul Horsfall şi el nu stă mult în Milton. Cât despre ceilalţi, tot trebuia să-i chemăm la masă şi în felul ăsta scăpăm odată.
Continuă să se foiască prin cameră fără astâmpăr şi nu mai scoase un cuvânt, dar trăgea din când în când aer în piept, ca şi cum s-ar fi străduit să izgonească un gând supărător. Fanny o tot sâcâia pe mama ei cu fleacuri, fără vreo legătură cu subiectul ce-o preocupa, după cum şi-ar fi dat seama o persoană cu scaun la cap.
Aşa că nu primi decât răspunsuri scurte. Nu-i păru rău când, la ora zece, slugile intrară pentru rugăciune. Mama ei citea întotdeauna rugăciunile – dar mai întâi citea un capitol din Biblie.
După ce rugăciunile se terminară şi mama lui îi ură noapte bună, uitându-se la el cu privirea aceea fermă care, nu transmitea niciun pic din tandreţea ce-i umplea inima, dar avea totuşi intensitatea unei binecuvântări; domnul Thornton îşi continua umbletul fără
astâmpăr. Toate proiectele lui în afaceri fuseseră întrerupte, oprite brusc de această grevă ce se apropia. Planurile făcute în atâtea şi atâtea ore de frământări fuseseră date deoparte, nimicite de nebunia nesăbuită, care muncitorilor le va face mult mai rău decât lui însuşi, deşi nimeni nu putea să-şi dea seama de limitele răului pe care îl făceau. Şi aceştia erau oamenii care se credeau capabili să-i îndrume pe patroni cum să dispună de capital! Hamper spusese, chiar astăzi că, dacă greva îl va ruina, va lua totul de la capăt, consolat că cei ce stârniseră totul, se aflau într-o situaţie şi mai proastă decât el – căci el avea şi cap şi mâini pe când ei nu aveau decât mâini; şi, dacă şi-au tăiat craca de sub picioare, nici nu se mai pot agăţa de ea dar nici nu se mai pot apuca de altceva. Gândul acesta nu-l mângâia însă pe domnul Thornton. Poate pentru ca răzbunarea nu-i făcea nicio plăcere; poate că preţuia într-o măsură
atât de mare poziţia pe care şi-o câştigase cu sudoarea frunţii, încât simţea că era ameninţată din cauza ignoranţei sau neghiobiei altora
– o simţea cu atâta tărie încât nu-şi putea îngădui să se gândească
