Phoebe tresare la auzul răspunsului meu vehement.
— Mai degrabă mă fac târfă la crâşmă decât să mai muncesc în casa asta.
— Târfă la crâşmă? repetă ea şi-şi rotunjeşte buzele, şocată. Nu se poate.
— Ba da, mâine aş pleca de aici, dacă aş putea.
Mă aşez pe bancă şi atac viguros păstăile de fasole. Din fericire, ele nu mi se pot opune.
— Poate că asta-i chiar slujba pe care o s-o caut de cum ajung la Raleigh, adaug.
Se holbează la mine cu ochi mari şi rotunzi.
— Domnul Shaw nu va fi de acord.
Pentru prima oară de când am auzit de logodnă, încerc să mi-o închipui pe mama alături de cel căruia i-a promis mâna, dar imaginea se suprapune peste cea a primului meu tată vitreg.
Amândoi sunt bărbaţi scunzi, cu feţe prelungi şi expresii mereu dezaprobatoare întipărite pe chipuri. Poate că mamei îi plac bărbaţii posaci.
— Mă bucur să îţi amintesc că domnul Shaw nu are nicio autoritate asupra mea.
— Dar mama va încerca să te convingă că are.
— N-o să reuşească.
Bărbia îmi zvâcneşte de furie, furie niciodată pe deplin dispărută
213
şi care acum revine. Mama a fost de partea celui de-al doilea soţ
atunci când el m-a dat ucenică la cine a vrut. Şi acum e dispusă să-şi lase şi cealaltă fiică, ultimul dintre vlăstarele ei, să împărtăşească
aceeaşi soartă, dând-o pe Phoebe pe mâna unui bărbat care nu merită pic de respect. De acum încolo mama nu se va mai bucura de nicio consideraţie din partea mea.
— Ce ne facem? întreabă Phoebe cu glas gâtuit.
Scutur cu gesturi bruşte tecile goale de pe şorţ.
— O să am eu grijă de tine. Gânditoare, ridic un deget în aer. Cum merge cusutul? Ai terminat vreo faţă de pernă sau şervet? Pentru o fată cu mâini iscusite se găsesc multe slujbe.
— Mă pricep destul de bine la brodat insecte. Aproape că am terminat o batistă cu albine. Vrei să ţi-o arăt?
— Sigur. O să vin cât de curând în vizită. Acum du-te. Trebuie să
văd dacă a crescut aluatul şi să pregătesc prânzul.
Iese bocănind pe uşă şi dispare şi numai cântecul pe care îl fredonează rămâne plutind încă o clipă în aer.
Ziua trece cu greu. Trebuie să discut cu Mark. Trebuie neapărat să-l văd.
Seara soseşte, în fine. Termin cu treburile şi, cum Jedidiah e ocupat cu lecţiile, alerg spre grotă fără teama de a fi urmărită. Când Mark apare pe culmea dealului de pe partea lui, îi fac semn să se grăbească.
— Ce faci? mă întreabă, sărind prin perdeaua îngustă de apă. E
totul în regulă?
Scutur din cap.
— Trebuie să o scoatem pe Phoebe din Worthville până de Ziua Independenţei.
214
CAPITOLUL 24
UN DEZASTRU TOTAL
M-aş bucura dacă ar fi o glumă, însă privirea Susannei îmi spune că totul e al naibii de serios.
Mă stăpânesc cu greu şi spun:
— Dar până la Ziua Independenţei mai e puţin peste o săptămână.
Susanna dă din cap cu un aer sumbru.
— Da, ştiu, e cam din scurt.
— Din scurt? OK, recunosc, sunt pe cale să-mi pierd cumpătul.
