Nu e din scurt, e o adevărată nebunie.
— Va fi probabil dificil, dar nu-i o nebunie.
— De ce e musai s-o scoatem din Worthville atât de repede?
— Pentru că mama se va căsători cu domnul Shaw pe zece iulie.
La naiba.
— Am înţeles. E un motiv foarte bun.
Îşi frânge mâinile în şorţ. E singurul gest care îi trădează starea de agitaţie.
— Ce ai aflat până acum?
— Nu prea mult. Probabil că am înnebunit şi eu, din moment ce am început deja să caut modalităţi de a grăbi mutarea lui Phoebe.
Am crezut că am la dispoziţie câteva luni, spun.
— Trebuie să-i căutăm de lucru într-un magazin de croitorie sau într-o casă mare, unde e nevoie de o cusătoreasă pricepută.
— Bun. Şi ce anume trebuie să ştie să facă o cusătoreasă
pricepută?
215
— Să brodeze, să facă tivuri şi să cârpească.
Pufnesc din nas.
— Cât de mare trebuie să fie o gospodărie ca familia să-şi permită
să ţină pe cineva care nu face toată ziua decât să coasă?
— Foarte mare. Şi în mod cert i se vor da şi alte îndatoriri.
— Câte case dintr-astea mari sunt în Raleigh?
Socoteşte încruntată.
— Trei sau patru.
Mă simt ca un personaj din filmele de desene animate căruia îi ies ochii din cap.
— Serios? Ar trebui să fie uşor, din moment ce nu sunt decât trei.
— Sau patru, spune Susanna, fără să-mi ia în seamă sarcasmul.
Phoebe e cu adevărat o maestră la cusut. Orice familie avută şi-ar dori-o.
Ăsta e primul efect colateral al faptului că sunt cu Susanna: lucrurile pe care îmi cere să le fac pentru ea. Alexis nu mi-a cerut decât lucruri mărunte. Pe câteva din ele le-am îndeplinit, doar ca să
nu ne certăm, dar pe celelalte, pe cele care mă deranjau cu adevărat, le-am ignorat. În schimb, Susanna îmi cere lucruri înnebunitor de importante şi înfricoşătoare, chestii de viaţă sau de moarte pe care n-am cum să le ignor.
— Bun, hai să văd dacă am înţeles corect. Mai întâi, trebuie să-i găsesc surorii tale ultra-talentate o slujbă la o familie bogată, care să
locuiască în capitala statului. Şi pe urmă trebuie să o mutăm acolo. Şi toate astea într-o săptămână.
— Exact.
Îmi aruncă genul acela de zâmbet pe care un profesor îl rezervă
unui elev idiot care a reuşit, în fine, să dea un răspuns inteligent.
— OK.
Oricât de aiurea ar părea, sunt gata să-mi asum provocarea. Va fi o încercare grea şi nu va trebui să mă dau bătut când voi întâmpina dificultăţi, însă deja energia îmi pompează prin vene.
— Care e planul? întreb.
216
— Poţi să începi prin a căuta pe reţeaua aceea a ta gospodăriile mari din zonă.
— Pe reţeaua mea? Bună idee. Voi încerca. Scot din buzunar ediţia din 1799 din Raleigh Register. Din întâmplare, am găsit deja o astfel de familie. Familia Eton. Par bogaţi. Ai auzit de ei?
— Domnul Nathaniel Eton a fost un mare erou de război. A luptat cu mult curaj şi în curând va servi poporul din Carolina de Nord în cadrul noului guvern.
