Tresar.
— E o veste proastă?
— Ba nu, radiază ea, vestea e bună.
Îi fac semn să mă urmeze în bucătărie.
— Vino şi stai jos.
Mă duc spre bancă şi iau un castron de fasole neagră ca s-o curăţ.
Phoebe se caţără lângă mine şi-şi bălăngăne picioarele.
— Spune-mi mai iute. Curând va trebui să verific dacă a crescut aluatul.
Sare de pe bancă şi se învârte cu mâinile întinse în lături.
— O să fie o nuntă.
— Cine se căsătoreşte?
— Mama.
Asta nu e o noutate. De mai multe zile am aflat că mama a 211
acceptat cererea în căsătorie a domnului Shaw. Doar dacă…
Noutatea nu poate fi decât data. Răsuflu adânc şi întreb pe un ton mai calm decât simt:
— Când e nunta?
Oftează nerăbdătoare.
— Peste trei săptămâni. În duminica de după Ziua Independenţei.
Mama zice că va fi o nuntă restrânsă şi liniştită, dar tot va pune masa şi va face un tort.
Strivesc tecile de fasole în pumn. Ne trebuie mai mult timp. E prea devreme, şi ca respectare a uzanţelor, şi pentru mine. De ce n-au putut să aştepte să treacă şase luni de la moartea primei lui soţii?
Îmi plec capul şi-mi feresc ochii.
— Ce motiv au avut să fixeze data aşa de curând?
— Sora domnului Shaw trebuie să se întoarcă acasă în Virginia a doua zi după nuntă. Şi domnul Shaw vrea neapărat ca un predicator baptist să ţină slujba. Pe zece iulie e rândul baptiştilor să-şi ţină
slujba în sala de întruniri.
Zece iulie. O perioadă de doliu neruşinat de scurtă pentru răposata doamna Shaw. Am sperat să am la dispoziţie mai multe săptămâni înainte ca domnul Shaw să pună stăpânire pe sora mea. Şi acum am intrat în criză de timp. Nu-mi place să iau decizii pe negândite, însă nu am de ales.
— Ce spune domnul Shaw despre lecţiile tale de tors?
— Că dacă nu mă descurc bine, o să mă dea ucenică în altă parte, să învăţ alt meşteşug, se încruntă îngrijorată sora mea.
Am bănuit eu că aşa se va întâmpla după ce am văzut contractul pe care mi l-a arătat Mark. Dar într-un colţ al inimii tot am nutrit speranţa că ceva era în neregulă cu documentul. Domnul Shaw mi s-a părut întotdeauna genul blând şi anost – insuficient de interesant ca să merite animozitatea pe care o resimt acum faţă de el.
— Mama l-a auzit când ţi-a spus asta?
— Da, dar ea crede că o să mă descurc bine cu torsul şi că domnul Shaw o să mă lase să rămân acasă. Tu ce crezi?
212
— O să te dea ucenică în altă parte.
Ce proastă e mama, îmi zic în sinea mea – e gata să-şi ia pe cap sarcina îngrijirii altor copii cu riscul de a-şi pierde propria fiică.
— O să am eu grijă de tine, o liniştesc pe Phoebe. Vrei să te ajut?
— O, da, mulţumesc mult, Susie, spune ea, lipindu-se de mine.
Dacă te ocupi tu, n-o să-mi mai fac griji. O să fim împreună?
— Aşa sper.
— Şi o să rămânem în Worthville?
— Nu.
Scuip cuvântul de parcă aş fi înghiţit ceva cu gust rău.
