— Îi cunoaşteţi pe prietenii mei.
— Mama ta crede că ai o iubită.
— I-am spus că nu ies cu nicio fată. Trag un scaun, mă aşez şi decid că e momentul să-i divulg tatei câte ceva despre Susanna. Bun, există o fată, dar nu suntem decât prieteni. Nici nu se pune problema de altceva.
— Nu te-ai gândit să o inviţi aici cât suntem noi plecaţi?
— Nu m-ai lăsa să fac asta.
— Mă bucur că ţi-ai dat seama, zice tata, slăbindu-şi cravata. Pe cine vrei să chemi să stea cu tine?
— Probabil pe Carlton. O să vorbesc cu el peste câteva zile, când se întoarce de la mare.
— Sună bine, spune şi închide laptopul. O să te sprijin. Mai întâi trebuie să obţii acordul lui Carlton şi al mamei lui – şi după aceea s-o convingi pe mama.
209
CAPITOLUL 23
ÎŞI ROTUNJEŞTE BUZELE, ŞOCATĂ
Focul din vatră şi cuptorul ce arde în ziua de copt pâine fac ca temperatura să crească peste nivelul tolerabil în bucătărie. Las întredeschise uşa din faţă şi pe cea din spate şi stau în curentul slab creat între ele.
Până şi aluatul pare prea nefericit ca să crească.
— Dublaţi-vă, prostuţelor, le mormăi eu tăvilor cu pâine. Creşteţi odată.
Un val de chicoteli răsună în spatele meu. Mă duc la uşa din spate şi văd trei domnişoare care se hlizesc pe butucul de lemn, acoperindu-şi gurile cu mâinile.
— Phoebe, spun eu, încercând să par serioasă, ce se petrece aici?
Scutură din cap şi-şi înăbuşă râsul.
— Şi tu, Delilah, ce-ai păţit? Ai înghiţit cumva o doză de hapuri de râs?
— Nu, Susanna.
Se dă jos de pe butuc şi tropăie în sus pe trepte, spre mine. Mă
aşez pe treapta de sus şi o trag în poala mea.
— Bun, acum să faceţi bine să-mi spuneţi de ce râdeţi, domnişoarelor.
Cele două fete mai mari schimbă priviri între ele, apoi chicotesc iar. Phoebe sare în picioare.
— Ai certat aluatul.
Dorcas se ridică şi ea.
— Le-ai spus tăvilor că sunt prostuţe.
210
Schiţez un zâmbet.
— Aşa am făcut. Credeţi că aluatul o să mă asculte?
Trei capete se clatină la unison.
— Nici eu nu cred. Bine, acum cred că a sosit vremea ca fetiţele să-şi vadă de treburile lor. O trag pe Delilah de cosiţă. Trebuie să te întorci la cusătura ta.
— Nu-mi place să cos, răspunde şi buza de jos îi tremură.
— Cusutul e important pentru o fată. Mă ridic, o iau în braţe şi o cobor pe scări, apoi o aşez jos. Hai, du-te. Dorcas o să aibă grijă de tine.
Dorcas şi Delilah se prind de mâini şi o rup la fugă.
După plecare fetiţelor, mă întorc spre Phoebe.
— Ai făcut lecţia azi cu doamna Pratt?
— Da. Mi-a zis că prind repede meşteşugul. Lui Deborah nu i-au plăcut deloc laudele.
Nu-mi pot înfrâna un zâmbet. Talentul înnăscut al surioarei mele îmi dă satisfacţii.
— Dacă ai terminat, du-te acasă.
— Mai întâi, vreau să-ţi dau o veste.
