"Unleash your creativity and unlock your potential with MsgBrains.Com - the innovative platform for nurturing your intellect." » Romanian Books » "Cascada șoaptelor" de Elizabeth Langston🖤🖤🖤

Add to favorite "Cascada șoaptelor" de Elizabeth Langston🖤🖤🖤

Select the language in which you want the text you are reading to be translated, then select the words you don't know with the cursor to get the translation above the selected word!




Go to page:
Text Size:

204

Tăcerea se prelungeşte în timp ce reflectează.

— Da, trebuie s-o facem. Raleigh e o idee bună. Atâta doar că

mama va trebui să-i dea voie să plece.

— O să-i dea, ai să vezi. E doar o problemă de timp.

— Mama poate fi foarte încăpăţânată uneori.

— Atunci va trebui să fii foarte convingătoare. Mă las să alunec pe marginea malului, cobor treptele de granit şi mă opresc în faţa cascadei. Cât timp am la dispoziţie?

— Au stabilit să se căsătorească la toamnă. Cu o mică strâmbătură

a buzelor, sare în picioare şi îşi scutură praful de pe fustă. Domnul Shaw a rămas văduv în urmă cu puţin timp. Ca să te recăsătoreşti trebuie să aştepţi de obicei câteva luni. Aşa că mai devreme de septembrie ar fi de-a dreptul scandalos.

— Până în septembrie mai e mult timp. Bun, deci batem palma?

— Batem palma?

— Mda, adică să încheiem târgul. Tu o convingi pe mama ta s-o lase pe Phoebe să plece. Eu mă ocup să-i găsesc de lucru.

*

Cu toate că am luni de zile la dispoziţie pentru a-i găsi de lucru lui Phoebe, încep imediat căutările. În primul rând, pentru că nu ştiu dacă la vremea aceea se folosea acelaşi proces de alegere a angajaţilor ca acum. În al doilea rând, pentru că dacă apare o slujbă

bună în timpul verii, e mai bine să pun mâna pe ea decât să aştept să

apară o alta la toamnă.

În după-amiaza următoare, mă concentrez pe căutarea unor oportunităţi de angajare în Raleigh în epoca post-revoluţionară. De cum termin cu satisfacerea nevoilor clienţilor mei plătitori şi cu duşul, urc la etaj, pregătit pentru un maraton de surfing pe web.

Rezultatele sunt amestecate.

La vremea când avea la dispoziţie mai mulţi bani la buget decât raţiune, bunul nostru guvern a plătit pentru digitalizarea tuturor ziarelor tipărite vreodată în stat (sau în colonie, provincie sau moşie, 205

sau oricum i s-o fi zis de-a lungul timpului). Dacă aş fi ştiut asta cu o lună în urmă, m-aş fi gândit: la naiba, ce risipă! Astăzi îmi spun: ce bine!

Încep căutarea avansată tastând mai multe cuvinte-cheie. Vara 1796. Anunţuri angajări. Ziar Raleigh.

Simplu, nu?

Greşit. New Bern. Fayetteville. Hillsborough. Toate oraşele astea au propriile lor ziare.

Nu şi Raleigh.

Pe bune? Nenorocita de capitală a statului nu a avut un ziar propriu până în 1799? Ce porcărie. Presupun că treaba asta i-a scos din minţi pe politicienii noştri – ceea ce, dacă stau bine să mă

gândesc, nici nu a fost un lucru rău.

Scot la imprimantă prima pagină a primei ediţii a ziarului de Raleigh. Dacă familiile din înalta societate a oraşului locuiau de câţiva ani aici în anul de graţie 1799, poate că-şi angajaseră servitori încă din 1796. Trec cu privirea iute peste texte. Puse laolaltă, dau cumva senzaţia unei pagini de scandal de modă veche. Un articol din partea de sus a paginii îşi bate joc de aleşi. Iar în partea de jos a foii găsesc o relatare detaliată a supeului dat de un senator al statului. La final se servise „un desert nou şi delicios numit sonker”.

Mda, cu asta aş putea fi de acord.

Continui să cercetez on-line cronicile vremii, până ce dau de o ediţie din 1796 a unei publicaţii de reclame — North-Carolina Minerva and Fayetteville Advertiser. Cuprinde coloane de text scris mărunt şi fără poze. Scrisori lungi adresate editorilor, o obsesie bizară faţă de încărcăturile vapoarelor, mulţi cai daţi dispăruţi, soţii fugite de acasă

(zău?) şi sclavi fugari. Dar niciun fel de anunţuri de angajări.

Ziarele astea sunt o porcărie.

Renunţ şi dau o căutare pe tema servitorilor în casă. Se afişează

zeci de contracte de ucenicie. Nu e ceea ce caut, însă mă intrigă şi mă

opresc să citesc. Sute de copii daţi ucenici în casă, unii din ei de la vârsta de doi ani. Din câte se pare, conducătorii oraşului acţionau ca 206

un fel de Departament pentru Protecţia Copilului. Hotărau ce era de făcut cu copiii orfani.

Dar nu numai conducătorii oraşului erau de blamat. În vremurile alea, a fi orfan însemna să nu ai tată, prin urmare şi mamele îşi puteau da copiii ucenici sau servitori la alţii.

Cum s-or fi simţit amărâţii ăia de copii? Erau daţi unor străini. Li se cerea să trudească ani în şir. Şi cât de ticăloşi erau oamenii ăia fără

inimă care îi obligau la sclavie? Adică părinţii lor?

Aşa i se întâmplase şi Susannei, deşi în cazul ei ticălosul lipsit de inimă fusese tatăl vitreg.

Dau clic pe un link. Copia unui document îngălbenit de vreme se afişează pe ecran. Textul e destul de şters, dar încă lizibil. Dacă luate contractele de ucenicie erau identice, Susanna se angajase la multe lucruri.

Are sens

Copyright 2023-2059 MsgBrains.Com