— Nu, altă opţiune n-am. Dacă Phoebe se va dovedi folositoare, domnul Shaw îi va permite să stea la mama. Acum, fie te ascunzi, fie cobori în grotă. Nu vreau ca Jedidiah să te vadă, în caz că se întoarce.
Mă arunc din nou cu burta la pământ şi mă lovesc la cap, ceea ce mă enervează şi mai tare.
200
— Şi cât de mult va trebui să stai peste termenul din contract?
— Probabil până la primăvara viitoare.
Îmi înăbuş ţipătul de frustrare. Ce idioţenie. Ce nerozie nemăsurată. Ce…
La naiba, mi-am epuizat sinonimele pentru prostie.
— Nu-ţi dai seama că în felul ăsta i-ai înlesnit domnului Pratt s-o vadă pe Phoebe?
— Phoebe va lua lecţii în timp ce el este la moară.
— Şi dacă se întoarce mai devreme de la moară?
— Stăpâna nu îi va permite să intre la ea în salon în timp ce toarce.
Phoebe va fi mai în siguranţă ca oriunde în cameră cu doamna Pratt.
Susanna s-a gândit la toate, dar eu tot am un presentiment urât.
Sunt o mulţime de alte lucruri care o pot lua razna.
— Ai semnat vreun document?
— Nu s-a făcut niciun contract. Am discutat cu stăpâna şi am ajuns la o înţelegere.
— Bun. Asta înseamnă că nu eşti obligată legal să respecţi înţelegerea.
Chiar nu ştiu ce aş putea face de acum încolo. E posibil ca înţelegerea să fie ignorată şi ca istoria să se întoarcă acolo unde a fost?
— Viitorul surorii mele depinde de mine. Trebuie să-mi îndeplinesc promisiunea.
Închid ochii şi număr până la zece în franceză, asta pentru că în franceză totul sună mai bine. Susanna se încăpăţânează să nu cedeze.
— De ce n-ai aşteptat ca să te sfătuieşti mai întâi cu mine?
— E treaba mea. Şi o s-o rezolv singură.
— Suntem prieteni. Se presupune că prietenii se ajută între ei.
Se uită în jos la mine încruntată.
— Ai vreo idee mai bună?
— Nu dacă mă iei aşa, pe neaşteptate. Dar îţi amintesc că nu cu mult timp în urmă te-ai înfuriat pe mine pentru că nu ţi-am luat 201
ideile în seamă. Atunci de ce n-ai aşteptat să le auzi şi tu pe ale mele?
Am adunat nişte informaţii, spun, fluturând hârtiile. Poate că pe aici, pe undeva, există o altă posibilitate.
— Soluţia mea e acceptabilă. Mă asigur ca Phoebe să capete cunoştinţe folositoare. Dacă va deprinde meşteşugul torsului şi ţesutului, domnul Shaw va putea să vândă pe un preţ bun ce-i va ieşi ei din mână.
— Şi dacă nu va fi în stare să deprindă meşteşugul?
— Va fi.
— Mă bucur că ai încredere în sora ta. Bun, atunci să presupunem că se va descurca bine. Dar dacă i se întâmplă ceva? Dacă îşi rupe degetele? Dacă nu va reuşi să-şi vândă produsele şi domnul Shaw o va da ucenică?
— Nu se poate, se încruntă Susanna, cântărind această
posibilitate.
— Ba da, se poate.
După cum mă aşteptasem, Susanna nu luase în calcul toate posibilităţile.
— Ascultă, continui eu, se poate ca sora ta să înveţe ceva ce nu-i va fi niciodată de folos. N-are nevoie să ia lecţii. Ceea ce-i trebuie e să-şi găsească de lucru oriunde altundeva în afară de Worthville înainte ca mama ta să se căsătorească.
Susanna clatină din cap.
— Mama n-o să-i dea voie să plece. Se apropie de mal şi se aşază, cu picioarele bălăngănindu-i-se pe deasupra apei. Mama îl va convinge pe domnul Shaw s-o ţină pe Phoebe, adaugă pe un ton mohorât.
— Bine, atunci să sperăm că ai dreptate.
