Să-şi slujească stăpânul cu credinţă.
Să se supună de bunăvoie poruncilor sale legitime precum şi celor alesoţiei lui.
Să nu divulge secretele familiei.
Să se comporte cu demnitatea şi modestia unei servitoare bune şicredincioase.
Să nu se sustragă niciodată îndatoririlor care îi revin fără încuviințareastăpânului.
În schimbul respectării acestor promisiuni, stăpânul se angaja să
ofere servitorilor casă şi masă, să-i înveţe să scrie şi să citească şi să le asigure iniţierea în „meşteşugul şi misterul îngrijirii casei”.
Misterul? Ce cuvânt fără acoperire. Pentru mine, însărcinările servitorilor par mai degrabă nişte corvezi fără sfârşit.
Copiez într-un document tot ceea ce ticălosul îi datora Susannei.
Pe pagina de web găsesc şi o trimitere la „obligaţiile la eliberare”.
Trebuie să ţin minte s-o întreb pe Susanna dacă ştie despre ce este vorba.
207
OK. E cazul să mă concentrez din nou pe găsirea de slujbe în Raleigh în 1796.
Oricât de mult mă străduiesc, nu dau de nicio informaţie utilă.
Asta mă ia prin surprindere. Sunt aşa de obişnuit să fiu bombardat cu date, încât mi se pare frustrant să nu găsesc exact ceea ce-mi trebuie.
Zău aşa. Căutarea unei slujbe este o chestie universală. Imposibil ca procesul să se fi schimbat atât de mult de-a lungul vremii. Trebuie să fi existat locuri vacante şi oameni doritori să le umple, cu atât mai mult într-o capitală de stat aflată în plină dezvoltare. Cum îşi găseau de lucru şomerii dacă nu din anunţurile din ziare? Se prezentau pur şi simplu la locul de muncă, în speranţa de a găsi o slujbă?
Hopa. Asta trebuie să fie.
Dacă vreau să aflu cum îşi găseau de lucru oamenii în vremurile acelea, asta trebuie să fac şi eu. Să mă prezint acolo.
*
Când mă întorc de la antrenamentul de după-amiază, maşina tatei e în garaj. Mă uit la ceasul de la mână. A venit acasă mult mai devreme decât de obicei. Intru în bucătărie şi îl găsesc stând pe un scaun, la blatul de lucru detaşat. E încă îmbrăcat la costum şi cravată
şi are laptopul deschis în faţă.
— Bună, tată. Mirat, închid uşa de la garaj. Ce cauţi aici aşa de devreme?
— Caut pe net curse către Michigan. Îşi strâmbă buzele într-un zâmbet resemnat. Te-ai gândit ce-o să faci în lipsa noastră?
Perfect. Mama nu-i acasă şi tata mă invită practic să-mi apăr poziţia. Bine ar fi să nu ratez momentul…
— Vreau să rămân singur acasă.
— Convinge-mă.
Pun pariu că e de acord cu mine, numai că nu poate să
recunoască, fiindcă trebuie să dea dovadă de solidaritate cu nevastă-sa. Aşa că voi insista pe nota asta.
208
Ce anume ar putea să o determine pe mama să se răzgândească?
— Afacerea pe care o am e la casele din apropiere. Nu pot să le ofer clienţilor servicii bune dacă locuiesc departe.
— Bună încercare, dar n-o să rămâi în urmă cu treaba într-un singur weekend prelungit.
— Cineva trebuie să se ocupe de motanul mamei.
— Toby nu suportă pe nimeni în afară de mama. Nu se apropie niciodată de nimeni altcineva decât dacă i se dă de mâncare. Treci pe acasă o dată pe zi şi va fi de ajuns.
— Am şaptesprezece ani. Pot să mă descurc singur un weekend.
— Poate, dacă ne-am duce pe undeva, pe aproape, la plajă. Numai că noi ne ducem în nordul Michiganului. Dacă e vreo urgenţă, n-avem cum să ne întoarcem rapid acasă.
Nicio logică de pe lumea asta nu s-ar putea pune cu o astfel de temere.
— OK. Atunci voi găsi pe cineva dispus să stea aici cu mine.
— O persoană pe care s-o cunoaştem.
Mă încrunt la el.
