Coboară pe poteca ce duce către Raleigh.
După câteva clipe, un băiat de înălţime medie, blond, cu nişte pantaloni caraghioşi şi ciorapi lungi până la genunchi, apare pe după copacii ce mărginesc moşia Pratt. Înaintează iute pe potecă, ghemuindu-se des şi aruncând priviri în toate părţile. Trece de mine şi o ia la fugă de-a binelea, apoi dispare după o cotitură, nu departe în spatele Susannei.
Din ce în ce mai ciudat.
— Bună.
Silueta ei se conturează mai sus de locul unde stau. Se uită peste umăr.
— Nu sta în picioare, îmi spune.
— OK.
Întind gâtul şi cercetez din ochi pădurea. Nicio mişcare.
— Ce se întâmplă aici? o întreb.
— Trebuie să născocesc alte metode ca să îmi derutez spionul.
Devine tot mai priceput pe zi ce trece, se încruntă ea. Nu pot să-l las să-mi descopere ascunzătoarea din grotă. În seara asta va trebui să
stăm aici, în caz că se întoarce Jedidiah. Radiază victorioasă. Stai bine acolo?
— Da. Doar că mă gândesc ce uşor mi-ar fi ca din poziţia asta să
mă uit pe sub fusta ta.
Râde.
— Nu zău? Aşa se distrează băieţii în secolul al douăzeci şi unulea?
— Sunt sigur că aşa s-au distrat şi se vor distra băieţii în orice secol. Mă mişc, în căutarea unui loc unde să mă aşez, şi mă întind pe jumătate pe o lespede plată de granit, cu corpul ascuns în iarbă.
Ce-ai făcut azi?
Zâmbetul îi dispare brusc de pe buze. Faţa i se întunecă.
— De când nu ne-am văzut, mi-a fost insuportabil.
— Phoebe?
199
Îşi muşcă buzele şi eu dau din cap.
Scot din buzunar copiile pe care le-am făcut în după-amiaza asta la Arhive.
— Am informaţii noi. Poate că vom găsi ceva prin ele.
— Am rezolvat deja problema. Phoebe va fi în siguranţă. Nu va fi niciodată slugă la familia Pratt.
Se holbează la pârâiaş, cu braţele încrucişate la piept şi bărbia înălţată.
— Ce spui?
Un fior de teamă mă cuprinde. Oricine a citit o carte despre călătoriile în timp ştie că n-ai cum să te joci cu istoria. Pentru că nu poţi prevedea consecinţele.
Susanna nu a citit despre călătoriile în timp.
— Şi cum ai rezolvat problema?
— Am acceptat să stau peste contract pentru a plăti lecţiile lui Phoebe.
— Dumnezeule, ai înnebunit?
La naiba cu consecinţele istorice. Contează ce se va întâmpla cu Susanna. Sar în picioare. Prin comparaţie, plecarea alor mei la nuntă
e o bagatelă. În câteva zile problema asta va fi rezolvată. În timp ce cealaltă problemă, a Susannei, s-ar putea să se prelungească pentru încă… Nici nu vreau să mă gândesc.
— Cum de-ai putut să faci o astfel de prostie?
Se înfioară, dar rămâne de neclintit.
— O să fac tot ce-mi stă în putinţă ca să o împiedic pe Phoebe să
cadă în mâinile domnului Pratt. Dacă asta înseamnă prostie, atunci sunt mândră că sunt proastă.
— Înţeleg ce ţi-ai propus, dar trebuie să existe şi alte căi.
