Lasă valiza jos.
— Împachetez nişte haine de iarnă pentru Marissa. Mi-a cerut să i le trimit.
193
— Ai vorbit cu Marissa?
Asta-i o veste bună, îmi zic. Va trebui să iau legătura cât mai curând cu sora mea.
— Nu tocmai, dar pe aproape. Mi-a trimis mesaj. Ce faci aici?
— Caut titluri de cărţi pe web.
— De ce?
— Ştii ceva? Ai putea să mă ajuţi. Doar ai fost şi tu fată.
— Încă mai sunt, din câte ştiu.
Mă încrunt la ea peste umăr.
— Ştii ce vreau să spun. Ai fost şi tu adolescentă.
— Corect. A fost una din multele etape prin care am trecut în drum spre vârsta de cincizeci de ani.
Se uită peste capul meu la ecranul computerului, apoi îşi trage un scaun şi se aşază.
— OK. Am nevoie de un sfat ca să cumpăr cărţi.
Râde.
— Literatură pentru adolescente?
— Nu pentru mine.
Of, acum trebuie să-i dau explicaţii. Nu le-am spus nimic alor mei despre Susanna. Oricum şi-au dat singuri seama că mă întâlnesc cu cineva şi că nu am de gând să aduc respectiva persoană acasă. De cum m-aş apuca să le povestesc despre Susanna, m-aş trezi bombardat cu întrebări la care n-aş putea răspunde. Deşi adevărul e că mi-ar plăcea să nu-i mai mint.
— Vreau să cumpăr o carte pentru o prietenă, îi spun eu mamei.
— Ce prietenă?
— Nu o cunoşti.
Nu ştiu cum aş putea să îi descriu mamei relaţia cu Susanna.
Prietenie este probabil prea puţin spus. E ceva special între noi, dar termenul „iubită” n-ar fi potrivit. În plus, cum aş putea să-i explic de ce nu o invit la noi acasă, ca să o cunoască? Cei două sute de ani care ne despart dau un nou înţeles expresiei relaţie la distanţă.
— Nu suntem decât prieteni, adaug.
194
— Cum o cheamă?
— Susanna.
— Ce nume frumos. Unde v-aţi cunoscut?
Dacă e să-i amintesc mamei care din noi a început discuţia, o să
mă aleg cu un discurs plictisitor despre care din noi e proprietarul casei unde locuiesc.
— Ne-am cunoscut pe drumul verde.
— Câţi ani are?
— Şaptesprezece.
— La ce şcoală merge?
— A absolvit-o deja.
N-o să mai păşesc pe teren minat. M-am învăţat minte de când cu Marissa.
Mama deschide gura ca să-mi mai pună o întrebare, aşa că ridic mâna s-o opresc. Se conformează şi tace.
— Susannei îi place să citească şi nu-şi permite să cumpere cărţi.
Aşa că m-am gândit să-i cumpăr eu câteva.
