— Atunci e clar, va trebui să-i coşi.
— Nu-i treaba magazinului să facă asta?
— Ţi se pare că arăt a cusătoreasă? zice şi râsul i se transformă
într-o tuse cu flegmă. Ţi-i vând pe zece biştari.
— Bine. Nu contează.
Mama are maşină de cusut. O să se ocupe ea de pantaloni; îmi zic.
Va trebui însă să îi răspund la toate întrebările.
— Am nevoie şi de alte lucruri în afară de pantaloni, îi spun femeii.
— Li se spune nădragi. Şi da, aşa e.
Scoate o cămaşă albă. Are manşete uriaşe, cu butoni. Şi e deschisă
până la jumătatea pieptului, dar se leagă cu şnur.
— Ce zici de asta?
Cămaşa pute. A bere şi a corp nespălat.
— Presupun că nu sunteţi nici spălătorie?
— Văd că te prinzi repede. Ţi-o vând cu zece biştari.
— Dar de închiriat nu închiriaţi?
— Dacă vrei să închiriezi, n-ai decât să încerci la Guess Me! pe Hillsborough Street.
— Ei m-au trimis aici.
— Atunci se pare că nu prea ai de ales. Face în total douăzeci de dolari.
— OK.
Dacă aş fi închiriat costumul, aş fi plătit probabil mai mult. Până
aici, toate bune şi frumoase.
— Pantofi, tinere Georgie?
— Mda, probabil.
Sunt oribili. Nişte chestii mari, negre, din piele crăpată, cu tocuri groase şi catarame argintii.
— Ei, ce părere ai, drăguţule?
— Cred c-o să zic pas.
— Bine gândit. Nimeni n-o să se uite oricum la picioarele tale.
Mda. Şi chiar dacă se uită, va trebui să se mulţumească cu nişte 221
pantofi sport negri.
— Ce altceva îmi mai trebuie?
— Pălărie. Îmi pasează un tricorn croit din fetru bleumarin. Asta-i din partea casei.
E cel mai urât lucru pe care l-am probat în viaţa mea.
— Bine.
— Jachetă.
Îmi arată, ridicând din sprâncene, o haină din lână albastră cu nasturi mari şi tivită cu auriu.
— Vara? Nici vorbă.
Ridică din umeri şi o îndeasă într-un dulap ticsit cu obiecte la fel de nefolositoare.
— Va trebui să porţi ciorapi.
— De ce?
