— Pe vremea aia picioarele goale nu erau la modă.
Îşi smuceşte capul şi îşi croieşte drum prin labirintul prăvăliei, până în faţă.
O urmez.
Îşi lasă degetele să zboare peste casa de marcat antică.
— Ciorapii îi poţi cumpăra de la drogherie. Îţi trebuie dintr-ăia, până la genunchi. De care poartă maică-ta.
— Mama nu poartă ciorapi până la genunchi.
— Atunci bunică-ta. Întinde mâna cu palma în sus şi-şi freacă
degetele. Douăzeci de dolari. Dă-i încoace.
*
În drum spre casă, mă opresc la Meredith Ridge Shopping Center şi cumpăr de la librărie The Witch of Blackbird Pond, după care intru la drogherie ca să caut ciorapi.
La naiba. Dacă acum o lună cineva mi-ar fi zis că o să-mi neglijez antrenamentele şi afacerea ca să mă duc la Arhivele Statului sau să
cumpăr un costum de epocă şi ciorapi, i-aş fi spus că a înnebunit.
Numai că atunci n-o cunoscusem pe Susanna – şi pentru ea aş face 222
orice.
Găsesc destul de uşor raionul de ciorapi. Dar nu m-am aşteptat la atâtea culori. Nu doar negru şi bej. Ci şi roşu, mov, albastru şi galben.
Pe bune?
Măsurile nu mă ajută nici ele. Mic. Mediu. Mare. Regal.
Serios? Au măsura regală dar nu şi extra-large sau gigantic sau pentru tipe-cu-gambe-mari?
— Bună, Mark.
Vocea lui Alexis. Evident. De ce îşi tot face apariţia în locuri unde mă aflu eu şi unde nu am chef să dau cu ochii de ea?
— Bună, îi răspund luând o pereche de ciorapi şi îndreptându-mă
spre spatele magazinului.
Au acolo un panou cu mărimile. Cool.
— Deci…, zice, păşind mai aproape. Ce-ai venit să cumperi?
Mă uit la panou şi pe urmă la pachetul din mână. Mai clar nici că
se poate.
— Ciorapi până la genunchi.
Clipeşte nedumerită.
— La ce-ţi trebuie?
— Sunt pentru mama. Care-i mărimea cea mai mare?
O iau spre intrare şi verific din nou culorile. Bej-închis ar fi cea mai potrivită nuanţă.
— Ăăă… Arată spre un alt ambalaj. Mamei tale i-ar veni mai bine mărimea asta.
— Nţ, o să-i iau pe ăştia. Îmi cobor vocea, de parcă i-aş spune un secret. Mama e alergică la înţepăturile de albine. A înţepat-o una în picior. Scot un sunet de explozie înăbuşit. S-a umflat rău.
— A! Se ţine după mine în timp ce mă îndrept spre casa de marcat. Spune-i, te rog, din partea mea că sper să-şi revină repede.
— Îi spun.
Alexis coteşte pe un alt culoar şi eu mă aşez la coadă. Sunt mândru de mine. Conversaţia a decurs bine. A fost foarte politicoasă. Civilizată. Ca între doi oameni maturi.
223
Când ies din magazin, mă uit peste umăr şi îngheţ.
Stă cu Carlton în faţa vitrinei frigorifice şi-şi aleg câte o băutură
rece.
