Un adevărat om de acţiune. Pot să respect asta.
— Cât timp mama şi tata vor fi plecaţi în Michigan…
— Vrei să vii să stai la noi.
Trebuie să preiau controlul asupra discuţiei.
— De fapt, speram ca unul din voi să vină să stea aici.
— Nicio şansă. Ne place să dormim în paturile noastre.
OK, rămâne a doua alternativă la planul de rezervă. În dimineaţa concursului voi fi nevoit să mă trezesc cu o oră mai devreme, dar ce altă opţiune am?
— Pot să stau la voi cât timp vor fi plecaţi mama şi tata?
— Sigur că da. Dar are să te coste.
De ce n-o fi răspuns la telefon bunica?
— Cât?
— O lună de tuns iarba şi vreau să cureţi tencuiala din verandă.
Uau. Probabil că mama a moştenit Gena Nerezonabilă de la tatăl ei. Dar măcar opţiunea asta nu implică o micşorare a soldului meu bancar.
— De acord.
— Văd că te-ai grăbit cu răspunsul. Înţeleg că eşti disperat, Mark.
Presupun că ai amânat prea mult decizia, în aşteptarea unui aranjament mai bun.
Râsul i se transformă într-o tuse seacă.
— Am auzit că vrei să-ţi cumperi un aspirator de frunze, adaugă.
— Da.
Vreau să-i transform pe toţi clienţii mei în colecţionari de frunze.
Chestia asta m-ar ajuta să-mi menţin venitul la un nivel ridicat şi în 262
lunile de iarnă.
— Bine. Vreau să-ţi fac o propunere.
A simţit miros de sânge şi-mi dă ocol, pregătit de atac?
— Ce propunere, bunicule?
— Promite-mi că vei aspira frunzele din curte toată luna noiembrie şi eu nu voi intra în camera de oaspeţi noaptea ca să văd dacă eşti acolo sau nu.
Uau.
Bunicii se duc la culcare pe la ora nouă seara. Până la zece p.m. aş
putea fi în Raleigh. Conversaţia se îndreaptă categoric în direcţia bună pentru mine. Atât de bună, încât aproape că nu-mi vine să
cred.
— Care-i şpilul?
— Bunica nu trebuie să afle de înţelegerea noastră. Nu trebuie decât să te prezinţi seara la cină. Iar dimineaţa, la ora opt, să primesc un mesaj pe telefon de la tine că totul e în regulă.
Dumnezeule, cum aş putea să refuz?
— De-acord.
— E o plăcere să fac afaceri cu tine.
Clic.
Super!
După mai puţin de o oră, uşa din faţă se trânteşte. Ies din cameră
şi cobor în fugă scara, câte două trepte deodată. Tată stă întins pe canapeaua din camera de zi, cu laptopul la picioare şi cu haina de la costum aruncată pe spătarul unui scaun.
— Tată, am rezolvat problema.
