*
Joi se dovedeşte a fi o zi uşoară pentru mine. După prânz părăsesc proprietatea familiei Pratt şi pornesc pe drumul principal către Raleigh.
E o zi proastă de mers pe jos. Aerul e umed şi încărcat. Buruieni sfărâmicioase mărginesc drumul şi frunzele ascuţite îmi pătrund în tălpi. Mă trag mai spre liziera pădurii, unde e mai răcoare şi aerul înmiresmat de parfumul pinilor, dar asta îmi încetineşte mersul.
După douăzeci de minute cotesc pe drumul crăpat de arşiţă ce duce către ferma mamei.
Când ajung în capătul cărării, mă opresc la umbră şi scrutez proprietatea cu un ochi critic. Casa este înconjurată de o curte din pământ roşu, ars. O grădină neîngrijită se coace în soare. În spatele casei, un cal molfăie iarbă la marginea câmpului şi-şi mişcă leneş
coada întunecată la culoare.
Domnul Shaw are multe de îndreptat.
Phoebe iese în goană din câmpul de porumb, cu o găleată în mână.
— Susie? Se grăbeşte spre mine şi mă prinde pe după mijloc. Mă
bucur să te văd.
— Şi eu mă bucur să te văd.
O îmbrăţişez strâns la piept şi încerc să-mi fixez în minte atingerea corpului ei subţire. E atât de fragilă. Toată lumea îşi va da seama cât 268
de tânără e. Pare chiar mai mică de doisprezece ani. Îndoielile încep să mă macine.
— De ce ai venit?
O sărut pe frunte.
— Am treabă cu mama. Dar am ceva să-ţi cer.
— Da?
— Mâine am de gând să te iau într-o călătorie. Poţi să fii gata imediat după micul dejun?
Se încruntă.
— Unde mergem?
— E secret. Eşti în stare să păstrezi un secret?
Ochii i se luminează.
— Sigur că da.
— Foarte bine. Mergem la Raleigh. Râd când îi văd zâmbetul nerăbdător. O să fie grozav, îi spun. Poţi să aduci o broderie făcută
de tine?
— Poate batista cu albine şi lujeri de viţă-de-vie?
— Bună idee.
— Şi ce o să facem acolo? O să mâncăm la o bodegă adevărată sau trebuie să luăm mâncare la pachet? Mi-ar plăcea să mâncăm într-o bodegă.
Râd.
— Pui prea multe întrebări. Vom stabili toate acestea împreună cu mama.
Mama îşi face şi ea apariţia în prag.
— Susanna?
— Să nu uiţi să păstrezi secretul, îi şoptesc eu lui Phoebe.
— N-o să uit.
Traversez în grabă curtea, apoi tinda cu podeaua înclinată şi intru după mama în odaia cea mare. Tocmai a făcut curăţenie. Un preş
nou stă întins în mijlocul podelei proaspăt măturate. Ferestrele au fost curăţate de jegul adunat în zece ani. Bucăţi de materiale alese pentru a coase o pătură sunt aşezate într-un coş, lângă balansoar. E o 269
cameră veselă şi primitoare, care reflectă eforturile depuse de o gospodină harnică – un titlu cu care mama nu s-ar putea mândri.
Dar poate că l-a păcălit cumva pe domnul Shaw.
— Ce cauţi aici? mă întreabă fără să zâmbească.
— Am auzit că te căsătoreşti.
