Durerea care a stat opt ani ascunsă în mine îmi dezleagă acum limba.
— Ai fi ştiut dacă mi-ai fi acordat mai multă atenţie. Îngenunchez în faţa ei şi strâng braţele balansoarului. Mamă, fă ceea ce se cuvine pentru Phoebe. Nu lăsa ca un străin să-i hotărască viitorul.
Îşi duce mâna tremurândă la buze. În încăpere e tăcere, dar sunete răzbat de afară. Ciripit de păsări. Cotcodăcitul găinilor. Phoebe fredonând.
Dă din cap, mai întâi încet, apoi cu tot mai multă convingere.
— Când?
— Mâine.
Icneşte.
— Aşa curând?
— Postul nu va rămâne liber mult timp. E foarte râvnit.
Dacă sora mea va reuşi să obţină o slujbă în Raleigh, o vom lăsa acolo. Nu pot risca să o aduc înapoi şi să îl las pe domnul Shaw să
intervină. Dar mama nu trebuie să afle toate detaliile afacerii.
— Domnul Eton are nevoie de o servitoare de nădejde în casă.
Dau deseori petreceri şi au nevoie de multe haine frumoase. La cât 273
de bine se descurcă Phoebe cu acul, se va face negreşit utilă. Nu e soluția cea mai bună?
— Da, ai dreptate. Se înfioară. O vor trata bine pe Phoebe?
— Fără îndoială.
Am reuşit în cele din urmă, oftez eu în sinea mea. Ar trebui să mă
simt vinovată pentru uşurinţa cu care mi-am păcălit propria mamă.
Dar nu mă simt.
— Bine, atunci ne vedem mâine-dimineaţă. Să-ţi pui hainele cele mai bune.
Face ochii mari.
— Trebuie să vin şi eu?
— S-ar putea să ţi se ceară să semnezi nişte hârtii.
Se ridică în picioare şi merge la fereastră. Se uită cum mezina ei culege legume din grădină.
— Presupun că trebuie să ţin secretă hotărârea asta faţă de domnul Shaw?
— Da. În faţa faptului împlinit nu va putea să obiecteze şi discuţia cu el va fi uşoară.
Mă uit peste umărul ei la iubita mea surioară. Mâine Phoebe se va muta la Raleigh. Nu e foarte departe, dar oricum îmi va fi tare dor de ea.
Sfârşitul contractului meu de ucenicie nu-mi va aduce numai libertatea. Mi-o va aduce şi pe Phoebe aproape.
*
Ard de nerăbdare să plec spre casa mamei, dar astăzi doamna Pratt şi copiii zăbovesc mult la micul dejun.
Nu reuşesc să duc iute la bun sfârşit corvezile de dimineaţă. Am nervi şi asta mă face să mă port neîndemânatic. Farfuriile nu vor să
se usuce. Legumele nu vor să stea locului cât timp le tai.
Din punctul meu de observaţie din faţa mesei de lucru, o văd pe Dorcas ieşind din casă, ţinându-se de mână cu Delilah şi Dinah. În loc să intre în bucătărie, dă ocol clădirii. Arunc legumele tăiate în 274
oala de tocană, acopăr cu un şervet platoul cu pâinea tăiată felii şi-mi schimb şorţul.
Dorcas e la uşa din spate şi mă întreabă:
— Nu vrei să-mi dai o lecţie de scris? Vreau să exersez „z”-ul.
— Astăzi nu pot.
— Pleci undeva?
Pentru întâia dată, firea ei iscoditoare mă irită.
— Mă duc la mama.
