— Susanna?
Mă forţez să-mi aşez un zâmbet calm pe buze.
— Domnule Lewis, ea este mama mea, doamna Anne Crawford.
Mamă, dânsul e domnul Lewis. Vă va însoţi pe tine şi pe Phoebe.
— De ce?
— Domnul Lewis îmi e prieten, zâmbesc eu încrezătoare.
Cunoaşte Raleigh-ul. Cred c-ar fi bine să aveţi cu voi pe drum un bărbat, ca să vă apere în caz de nevoie.
Mark îşi drege glasul.
— Poate că ai dreptate, dă mama scurt din cap. Luăm şareta!
— Sigur. E prea lung drumul ca să mergem pe jos.
278
— Cine o va conduce? El sau tu?
— El.
— Ba nu, intervine Mark de lângă mine. N-am condus în viața mea o şaretă.
Fiori de nelinişte mi se strecoară pe şira spinării. În secolul lui oamenii folosesc biciclete şi şarete fără cai. E o prostie că nu m-am gândit la asta înainte. Îmi muşc încheieturile degetelor, încercând să
mă gândesc cum să procedez în continuare.
Mama pune capăt dilemei cu o fluturare a mâinii.
— Atunci vei conduce tu şareta.
Răsuflu adânc şi mă pregătesc pentru cearta care cu siguranţa va izbucni.
— Nu pot să vin cu voi. Am treburi de făcut.
Phoebe îşi împinge încăpăţânată bărbia înainte.
— Fără tine nu merg. O fi domnul Lewis prietenul tău, dar pentru mine e un străin.
— Sunt de acord cu Phoebe. Trebuie să vii cu noi, zice mama pe un ton ferm, neobişnuit pentru ea.
Strâng din buze şi înghit vorbele grele care îmi stau pe limbă. Nu ar fi înţelept din partea mea să-mi pierd răbdarea cu ele.
— N-am voie să ies din Worthville fără permisiunea familiei Pratt.
— Foarte bine, spune mama, atunci vom merge să le cerem permisiunea. O să ne oprim mai întâi la ei acasă. O să pun eu lucrurile la punct cu Drusilla Pratt.
Îi arunc o privire disperată lui Mark. E o propunere perfect logică
şi pe care trebuie să evit cu orice preţ s-o pună în practică. Dacă
doamna Pratt află de aranjamentele noastre, vom fi nevoite să
renunţăm la călătoria la Raleigh şi voi rata unica şansă de a o salva pe Phoebe.
Spaima mi se cuibăreşte ca un ghem dureros în piept. Voi merge cu ele, chiar dacă va trebui să mă aştept la consecinţe grave.
— Dacă nu vom lipsi decât puţin timp, poate că va fi în regulă.
279
— Eşti sigură că…? dă mama să spună.
— Da, mamă, dau eu din cap hotărâtă. Să ne grăbim, altfel ne prinde seara. Mă duc să înham calul.
Mark se ia după mine şi ne îndreptăm amândoi spre hambar.
— Ce-o să păţeşti dacă vii cu noi?
— Nu ştiu.
Acum nu e momentul să mă gândesc la mine. În următoarele câteva ore viitorul surorii mele este tot ce trebuie să mă preocupe.
Drumul cu şareta nu mă ajută deloc la îmbunătăţirea stării de spirit.
