Îmi prinde obrazul în palmă şi timp de o secundă rămâne în aşteptare. Ce vrea să facă? Să mă sărute? Aşa sper.
Îşi coboară încet capul.
Ce-ar trebui să fac? Să stau nemişcată? Să mă ridic în vârfurile picioarelor ca să ajung la nivelul buzelor lui?
El a mai făcut asta. Ştie ce şi cum. Închid ochii şi aştept.
Gura lui o acoperă pe a mea. O dată…
De două ori…
Ne sărutăm de atâtea ori, încât pierd şirul. Săruturi lungi, pătimaşe. Săruturi scurte, jucăuşe. Toate dureros de dulci. Atingerea lui mă înfioară şi sunt dispusă să fac tot ce îmi cere, în speranţa să îi ofer tot atâta plăcere câtă îmi dăruie el mie.
E primul care se desprinde din îmbrăţişare şi-şi lasă buzele să se 294
plimbe pe bărbia, pe gâtul meu. Când gura îi ajunge la marginea cămăşii mele, scoate un geamăt.
— Trebuie să ne oprim.
— Ce? murmur eu cu ochii închişi, pierdută de dorinţă.
— Dacă vom continua, vei întârzia cu încă o oră.
Cuvintele lui se prăvălesc pe pielea mea înfierbântată cu răceala adusă de groază. Seara mi se întinde înainte şi pedeapsa care mă
aşteaptă îmi e încă necunoscută, deşi sigură. Iar dacă cineva mă
surprinde aici, împreună cu Mark, sărutându-ne…
— Dumnezeule milostiv.
Mă cutremur şi-mi las capul să cadă pe umărul lui.
— Susanna? spune, şi mâinile lui îmi mângâie fără încetare spinarea. Nu te întoarce la stăpâni. Vino cu mine.
Clipesc din pleoape şi deschid ochii, ca trezită dintr-un vis. Un vis îndrăzneţ. Un vis imposibil.
— Eşti nebun, îi spun, îndepărtându-mă puţin pentru a-i vedea faţa frumoasă.
Zâmbeşte, strălucind de nerăbdare.
— Ba nu. Mută-te în secolul meu.
Să mă mut? Preţ de o micime de secundă reflectez la propunere.
Libertatea mă aşteaptă de cealaltă parte a cascadei. Libertatea.
Am încercat deseori să îmi imaginez cum ar arăta o zi de libertate perfectă şi de fiecare dată m-am gândit la toamnă. Libertatea ar fi ca o dimineaţă de toamnă – caldă, dar nu foarte fierbinte. Aş fi înconjurată de copaci aurii şi roşii. De parfumul focurilor de lemne şi al merelor coapte. De haine proaspăt spălate şi lăsate să se usuce la soare. Aş putea să dorm cât vreau şi să mă trezesc odihnită. Să
mănânc pe săturate. Să fac numai munci care-mi aduc plăcere. Să
râd un pic. Să zâmbesc des.
Asta mi-ar fi dat să găsesc în lumea lui Mark?
Nu, nici poveste. În lumea lui totul e excesiv. Zgomote peste tot.
Pocnituri, lătraturi, ţipete. Mirosuri acre, înţepătoare. Reguli fără
sens. Mişcări rapide şi hotărâte. Pericole care pe nou-veniţi îi 295
pândesc la tot pasul. Prea multă piele dezgolită.
Singurul lucru după care tânjesc în lumea asta este Mark. Dar ar fi el îndeajuns pentru mine? Iar dragostea simplă pe care i-o port ar fi îndeajuns pentru el? Într-o lume în care maşinăriile fac minuni şi felele sunt egale cu băieţii, cât i-ar lua până să se plictisească de mine?
Şi cum ar rămâne cu viaţa pe care aş lăsa-o în urmă? Am aici oameni dragi şi priceperi pe care le-aş putea vinde. Oricât de rea pare, asta este o lume pe care o înţeleg.
— Nu pot să mă mut.
— De ce?
— Contractul meu nu se încheie decât la jumătatea lui octombrie.
Flutură din mână, în semn că nu vrea să-mi ia în seamă
argumentul.
— Şi ce contează?
