— N-am nicio explicaţie pentru absenţa mea, dar acum, uite, sunt aici.
— Deborah a spus că ai fugit. A spus că tata te-a bătut atât de tare săptămâna asta, încât nu vrei să mai stai la noi.
— Sora ta se înşală. Nu am fugit. Nu aş pleca fără să-mi iau rămas-bun.
Şterg cu colţul şorţului lacrimile care îi curg pe obraji.
— Tata te-a bătut prea tare săptămâna asta?
Îmi înfăşor braţele în jurul ei şi-mi umplu simţurile cu atingerea şi cu mirosul şi cu vederea ei. Într-o bună zi o voi părăsi într-adevăr pe Dorcas şi va fi ca şi cum mi-aş abandona propriul copil. Durerea va fi greu de suportat.
— Da, m-a bătut tare. Voi pleca de aici de cum va fi posibil, dar tu o să-mi rămâi veşnic în inimă. O sărut pe frunte şi o înghiontesc.
Jedidiah s-a dus să-i spună tatălui vostru că m-am întors. Acum eşti liberă să pleci.
— Tata va veni în curând?
— Aşa cred.
— Vrei să stau cu tine?
Vocea îi tremură de groază.
Zâmbesc în faţa ofertei ei atât de curajoase, ştiind că n-o s-o accept. Indiferent de ceea ce se va întâmpla, de un lucru sunt sigură: că nu vreau să fie martoră.
— Nu, drăguţo. Acum du-te.
Face în fugă câţiva paşi, apoi se întoarce.
— Unchiul George ne-a dat doi sclavi şi un cal.
— Dumnezeule milostiv. Mă uit în direcţia hambarului, dar nu văd niciun semn de vreo activitate. Unde sunt sclavii?
— Frederick e tânăr. S-a dus la moară cu tata. Şi Theophilus, spune Dorcas, poticnindu-se la rostirea numelui, se va ocupa de cai.
Are părul alb şi lung.
Acestea fiind zise, fetiţa zboară spre grădină şi dispare printre 298
tulpinile de porumb.
După plecarea ei, tăcerea care se aşterne pare de rău augur. Până
şi păsările ciripesc cumva înăbuşit.
Intru în cămară şi verific din nou proviziile. Cât ne vor ţine, cu cei doi sclavi noi de hrănit?
Clatin din cap şi mă forţez să mă gândesc la cină. Cartofii fierţi vor merge de minune cu puiul.
Curăţ cartofii şi mă gândesc la primul meu sărut cu Mark. A fost grozav. Aş vrea să încerc din nou…
Aud zgomot de cizme târşâite pe podea, în spatele meu. Rezist pornirii de a mă întoarce şi a da ochii cu stăpânul. Iau în mână alt cartof.
— Susanna?
Vocea lui este moale. Blândă.
— Da, domnule?
Adaug alt cartof mormanului.
— Lasă cuţitul jos şi vino încoace.
Mă supun fără niciun chef şi rămân atât cât îndrăznesc de aproape de masa de lucru. Răsuflu iute şi greu.
Mă prinde de încheieturile mâinilor şi mă trage spre el.
— Soţia mi-a zis că ai lipsit toată ziua.
Dacă ne-ar vedea cineva, ar zice că ne îmbrăţişăm. Îmi fixez ochii pe nasturii de la vesta lui, scârbită de atingere şi dornică să mă
smulg din loc.
— Am lipsit câteva ore.
— Băiatul acela a fost cu tine tot timpul?
Aş putea să-i spun adevărul, cum că mama ne-a însoţit, dar nu vreau ca domnul Pratt să afle aşa curând că am salvat-o pe Phoebe.