— Da.
Stăpânul râde încetişor.
— Of, draga mea Susanna, văd că doreşti să-ţi prelungeşti şederea la noi. Trebuie să recunosc că asta mă mulţumeşte.
— Nu înţeleg ce vreţi să spuneţi.
299
— Dacă preacurveşti, încalci termenii contractului.
Îmi ridic privirea şocată spre el.
— Nu am făcut aşa ceva.
— Jedidiah v-a văzut sărutându-vă.
— Sărutatul nu e acelaşi lucru cu… Mă opresc, incapabilă să
rostesc cuvântul cu voce tare. N-a fost decât un sărut. Nimic mai mult.
— Nu aşa l-a descris Jedidiah. Îmi trage cu forţa braţele la spate şi le ţine în strânsoarea de fier a unei singure mâini. Dacă domnul Lewis îmi mai încalcă vreodată proprietatea, voi pune să fie biciuit.
Mă fac mică, încercând să mă îndepărtez, dar continuă să mă
strângă cu putere.
— Daţi-mi drumul, vă rog, domnule Pratt.
— Numai atunci când o să termin cu tine. Ridică mâna liberă spre corsajul meu şi îmi desface acul cu care sunt prinse marginile. Poate c-ar trebui să văd dacă tânărul acela al tău ţi-a lăsat vreun semn.
O fierbinţeală mă inundă.
— Nu mi-a lăsat semne. Puteţi să mă credeţi pe cuvânt.
— Cuvântul tău nu are nicio valoare pentru mine, zâmbeşte el.
Hârş, hârş, hârş. Marginile corsajului se desfac.
N-apuc să mă gândesc ce să fac mai departe, că mă înghesuie în masă şi marginile ei aspre îmi pătrund în spinare. Degetele lui îmi pipăie mijlocul. Şnurul corsajului se desface.
Groaza îmi dă putere. Dau din picioare cu frenezie şi-l nimeresc în tibie. Geme, se mişcă şi-mi prinde picioarele între picioarele sale.
Îmi sfâşie cămaşa şi se apleacă în faţă.
Umilinţa îmi cuprinde mădularele ca o slăbiciune bolnăvicioasă.
Închid ochii şi mă rog să fiu salvată din acest coşmar.
Rămâne tăcut cât timp îmi examinează pielea dezgolită şi răsuflarea lui înfierbântată îmi trece peste sfârcuri. Următoarea mea rugăciune este să pot îndura umilinţa fără a-i cere îndurare.
— Ai sânii plini, ca de curvă ieftină.
Nu-mi vine să cred ce se întâmplă. Ani în şir stăpânul şi-a impus 300
asupra mea voinţa. Regulile jocului erau simple. Dacă mă lovea peste mâini şi picioare până ce sângerau, eu trebuia să mă abţin să
plâng. Dacă îmi şoptea insulte mârşave, le ignoram otrava. Dacă îmi oferea laude, nu trebuia să le primesc ori să zâmbesc. Totul făcea
parte din joc.
Dar corpul meu îmi aparţinea – asta era singura barieră peste care nu a trecut niciodată. Până astăzi.
Râde pe înfundate.
— Nu văd semne pe corpul tău. Poate c-ai spus adevărul. Fie că
nu te-a dezmierdat, fie e remarcabil de priceput pentru vârsta lui.
Îmi adun toată forţa şi îl lovesc tare cu călcâiul în gleznă. Şuieră
surprins şi slăbeşte strânsoarea. Mă eliberez şi fug spre capătul opus al mesei, ţinând cu degete tremurătoare laolaltă marginile corsajului şi decolteul sfâşiat al cămăşii.
Îşi netezeşte vesta, apoi se reazemă de peretele bucătăriei, cu braţele încrucişate la piept. Privirea îmi fuge spre uşa din spate.
— N-ai de ce să fugi, Susanna. Corpul tău nu ar tenta niciun bărbat nobil.
— Vorbele astea nu-mi aduc nicio alinare, căci în odaia asta nu este niciun bărbat nobil.
