Corpul mă doare dintr-odată, o reacţie întârziată.
— Bunico, am nevoie de ajutor. Aş vrea să o aduc pe Susanna la voi acasă pentru restul weekendului. Poţi să o laşi să doarmă în cealaltă cameră de oaspeţi?
— Sigur că da. Nici n-ar fi trebuit să întrebi. Adoptă brusc un ton energic, ca de femeie de afaceri. Împachetează-i lucrurile şi ad-o imediat aici. Între timp o să-i pregătesc camera. Aţi mâncat ceva pe ziua de astăzi?
Zâmbesc. Mâncarea – remediul bunicii mele sudiste la orice fel de problemă.
— O să luăm o gustare uşoară. Dar sunt convins că ne va rămâne loc şi pentru prânz.
— OK, scumpule. Şi, Mark?
371
— Da?
— Bravo.
Clic.
Zâmbesc, aşez telefonul pe masă şi ridic ochii. Susanna stă în pragul uşii. Arată mică şi adorabilă în hainele şi papucii Marissei.
Îmi aruncă un surâs timid.
— Hei. Împing scaunul în spate, mă ridic şi mă îndrept spre ea.
Cum te-ai descurcat?
— Bine.
Deschid braţele şi vine către mine şi se cuibăreşte la pieptul meu.
Miroase a trandafiri. Îmi trec degetele prin părul ei, pe toată
lungimea, din cap până la talie. E moale, ud şi superb.
Oftează.
— Am observat că multe din doamnele de pe drumul verde au părul tuns scurt. Cred că dacă mi-aş tăia părul aş duce lipsa greutăţii de pe cap.
— Mda, oamenii din secolul ăsta poartă tot felul de tunsori.
Presupun că majoritatea preferă părul scurt pentru că este mai uşor de îngrijit. Îmi plimb degetele prin şuviţele ei întunecate. Nu cunosc pe nimeni cu păr atât de lung ca al tău. E minunat.
— Mă bucur că îţi place, dă ea din cap, lipită de pieptul meu.
Te-am auzit cum vorbeai cu cineva.
— Cu bunica.
— Ai folosit telefonul?
— Da. Mă dau un pas în spate ca să o pot privi în ochi. La noapte o să dormim acasă la bunici.
Se încordează şi se desprinde din strânsoarea mea. Se duce la fereastră.
— Ce-or să creadă despre mine?
Mă apropii de ea, dornic să înlătur îngrijorarea pe care i-o citesc în ochi.
— Vor crede că eşti frumoasă şi înţeleaptă. Pentru ei nu va conta de unde vii.
372
— Dar cum le vei explica de ce sunt aşa de diferită?
— Nu cred că voi fi nevoit să le ofer vreo explicaţie. În secolul meu avem nişte chestii care se cheamă culte. De multe ori sunt conduse de oameni cu opinii neobişnuite în materie de religie, care câteodată răpesc copii şi îi tratează rău. Bunicii mei cred că aşa s-a întâmplat cu tine. Şi vor da vina pe cult pentru orice lucru pe care îl vei face şi pe care nu şi-l vor putea explica.
Lucrurile se vor complica mai târziu, îmi zic în sinea mea, dar în următoarele câteva zile o să ne descurcăm cu bunicul şi bunica pedalând pe ideea asta.
— Bunicii tăi sunt la fel de bogaţi ca şi tine?
— Se descurcă bine. Au o casă pe malul unui lac, în districtul Chatham. E undeva în mijlocul pădurii. De la ei din casă nici nu se văd casele vecinilor. S-ar putea ca asta să-ţi convină mai mult.
Înghite în sec.
— Au cunoscut-o pe Alexis?
— Da. Îmi împletesc degetele cu degetele ei şi mă bucur când îmi strânge mâna cu putere. Dar n-ai de ce să-ţi faci griji în privinţa lui Alexis. Nimeni de la mine din familie nu a plăcut-o.
