— Poate c-ar trebui…
— Zău aşa, Mark, nu-ţi face griji, sunt bine. Ne vedem când termin.
— Bine. Mă găseşti în bucătărie.
Pun hainele ei în maşina de spălat, aşez o altă trusă de prim ajutor 369
pe masa din bucătărie şi pregătesc o gustare. Brânză, biscuiţi şi felii de măr. Păcat că n-am cu ce prepara ceva mai consistent. Mama a lăsat dulapul aproape gol; se aştepta să mănânc la bunici.
Dintr-odată mă simt paralizat de panică – de sentimentul de a fi responsabil în totalitate pentru altcineva. Mă prăbuşesc pe un scaun şi încerc să îmi revăd în minte acţiunile. Oare am făcut tot ce trebuia?
Sau am omis ceva important? Aş vrea să-i am aici pe ai mei. Ca să
ştiu dacă am făcut tot ce trebuia pentru a o îngriji pe Susanna. Şi cum ai mei nu sunt aici, bunicii sunt cea mai bună alternativă.
Scot mobilul şi sun la casa de pe malul lacului.
— Ce-i? latră bunicul în receptor.
— Bunica e acasă?
— Mda.
Urmează o pauză lungă.
OK, o să intru în jocul lui, cu toate că de data asta nu mi se mai pare amuzant.
— Pot să vorbesc cu ea?
— Despre ce?
— Bunicule, te rog.
Lasă telefonul jos cu un păcănit.
După scurt timp, bunica răspunde.
— Bună, Mark, am văzut că ai plecat foarte devreme azi-dimineaţă. Ţi-ai luat micul dejun? Când te întorci?
Sună exact ca o bunică şi total în control, două din calităţile de care am nevoie acum.
Mă simt ciudat de agitat. O voi introduce pe Susanna în lumea secolului al douăzeci şi unulea şi o voi prezenta oamenilor din acest veac. Cum le voi explica lor situaţia? Cum îi voi convinge că Susanna şi cu mine nu suntem nebuni? Când am planificat ziua de azi, am fost atât de prins de urgenţa salvării Susannei, încât nu m-am gândit prea mult la urmări.
Pentru moment, mă voi limita la cât mai puţine explicaţii, iar la noapte mă voi gândi serios la asta.
370
— Bunico, ţi-a povestit mama despre prietena mea Susanna?
— Fata aceea din nu ştiu ce cult?
Cult? Perfect. Ideea îmi convine.
— Mda, mama i-a tratat o arsură.
— Da, am auzit de tânăra aceea. De ce? zice bunica cu o voce gravă.
— Susanna a fugit astăzi.
La simpla enunţare a acestei informaţii, valuri de emoţii mă
cuprind. Îmi plec capul şi-mi ţin o clip respiraţia. Evenimentele petrecute azi-dimineaţă îmi trec prin faţa ochilor ca nişte stop-cadre.
S-au întâmplat atât de multe lucruri. Prea multe dintre ele s-ar fi putut sfârşi prost şi mai sunt o groază de alte lucruri de făcut. Dar măcar Susanna a scăpat cu viaţă şi este liberă.
Bunica icneşte de surprindere.
— Se simte bine?
— E slăbită şi epuizată, dar se va face bine. În cele din urmă.
— Ai fost cu ea când a scăpat de acolo?
— Da. Şi sunt şi eu bine, mersi.
— Şi oamenii aceia nu au încercat să vă oprească?
— Ba da.
