Dar de găsit o înlocuitoare nu aşteptase o perioadă decentă. Chiar n-are pic de ruşine?
— Toţi cei cinci copii ai lui au mai puţin de şase ani.
— Adevărat.
— Şi unul din ei abia s-a născut.
Domna Shaw murise la naşterea ultimului copil.
— Da.
— Mama a acceptat propunerea?
— Nu încă.
N-o cred în stare de o asemenea prostie.
— Dar dacă nu au stabilit că se căsătoresc, de ce au discutat despre tine?
— Sora domnului Shaw locuieşte acum cu el, dar cât de curând se va întoarce la ea acasă. Aşa că domnul Shaw va avea nevoie de cineva care să aibă grijă de copii. Dacă mama va continua cu spălatul rufelor pentru alţii, nu va avea timp pentru copii. Şi domnul Shaw zice că-mi va încredinţa mie sarcina asta.
Faţa lui Phoebe se schimonoseşte de groază şi fata adaugă:
— Mă sperie ideea de a avea grijă de copii.
Are dreptate sora mea să-şi facă griji. Când are de îndeplinit îndatoriri care nu-i sunt pe plac, se poartă stângaci şi e uşor distrasă, cusururi grave la o fată căreia i se încredinţează copii în grijă. În schimb, poate fi de ajutor într-o casă normală. Mă îndrept întins spre bucătărie, încercând să nu-i arăt cât de neliniştită mă simt.
— Dacă ai fi în locul mamei, ce m-ai pune să fac?
— Să croieşti. Arunc sacul cu porumb prin uşa din spate a bucătăriei şi-mi şterg fruntea cu mâneca de la cămaşă. Ai talentul de a scoate tot ce-i mai frumos din ţesături şi aţă.
— E drept, îmi place să cos, zice, încreţindu-şi fruntea. S-ar putea să mă pricep şi la tors. Ce părere ai?
78
— Ar fi o îndeletnicire tocmai potrivită pentru tine. Eşti aşa de îndemânatică.
Car sacul în beci, în timp ce Phoebe se aşază pe scara din spate împreună cu cele două ajutoare ale mele şi începe să discute voioasă
cu ele despre viitoarea ei carieră de cusătoreasă. O ascult numai pe jumătate, în rest preocupată de noutăţile pe care tocmai le-am aflat.
Căsătoria cu domnul Shaw ar fi o soluţie practică pentru el, dar mamei nu i-ar aduce niciun folos. În calitate de văduvă, are control total asupra proprietăţilor şi copiilor. Dacă s-ar mărita cu domnul Shaw, el ar căpăta controlul. Şi cum este mai tânăr decât mama şi sănătos, foarte probabil că pământul pe care mama l-a moştenit de la tata ar trece în mâinile lui. Mama e datoare fraţilor mei – şi memoriei tatei – să păstreze ferma în familia Marsh.
Mama nu mai gândeşte limpede. Are puţin de câştigat şi mult de pierdut dacă ar face un asemenea pas. N-ar fi greu să-i prezint argumentele logice. Mâine o să mă întâlnesc cu ea la biserică şi o s-o conving să renunţe la idee.
*
După masa de prânz au rămas o duzină de piersici. Pun o parte din ele în şorţ şi mă duc în sat, nerăbdătoare să refac proviziile micşorate din cămară.
Prăvălia e goală când păşesc înăuntru. Domnul Foster îşi face apariţia de undeva din spate şi îşi încetineşte mersul când mă vede.
— Bună ziua, Susanna. Cu ce-ţi pot fi de folos?
Aşez fructele pe tejghea şi dau iute din cap.
— Vreau să schimb piersicile pe sare şi piper şi zahăr.
Ia piersicile şi le pune într-un coş de pe un raft din spatele tejghelei, apoi scoate un registru şi notează ceva în el.
— Nu pot să mai fac niciun schimb cu voi. Nu-mi mai permit să
prelungesc creditul pentru familia Pratt.
Meditez încurcată la afirmaţia lui, fără să ştiu ce să răspund.
— Îmi pare rău să aud asta.
79
Fără condimente, mâncarea n-o să mai aibă gust, îmi zic în gând.
— Spune-i lui Jethro Pratt că trebuie să-şi regleze contul. Piersicile astea nu ajută prea mult.
Aud bocănit de tocuri în spate. Arunc o privire peste umăr şi dau cu ochii de văduva Hinton, care intră în prăvălie. Nu-mi pot permite să continui conversaţia de faţă cu martori. Dau pentru ultima oară
din cap spre proprietarul prăvăliei şi-i spun:
— Voi transmite mesajul, domnule Foster.
