Fără ştirea domnului Pratt, stăpâna îmi dă din banii ei de cheltuială
pentru a face cumpărături speciale, atunci când este cazul. A trecut ceva vreme de când nu mi-a mai dat bani, dar nu am apucat să-i cheltuiesc pe toţi. Mai am destui cât s-o plătesc pe Phoebe.
— Vrei să te plătesc în bani? o întreb.
— Mama mi-a zis c-ar prefera legume şi pâine.
— Foarte bine.
Ridic de jos sacul cu porumb. Dinah şi Delilah mi se agaţă de poalele juponului şi tropăie din picioruşe în spatele meu.
Sora mea îşi potriveşte pasul după noi.
— Susie, care e îndatorirea care îţi place cel mai mult?
— Să am grijă de copilaşi. Sunt aşa de drăguţi.
Zâmbesc indulgent către cele două mici ajutoare ale mele şi mă
încrunt la Phoebe. La doisprezece ani, dă în continuare semne supărătoare de neatenţie.
— Ai grijă, te rog, Phoebe. Ţi-a căzut o piersică.
Se opreşte pentru a-şi îndrepta greşeala, după care se grăbeşte să
76
ne ajungă din urmă.
— Crezi că mie mi-ar plăcea să am grijă de copii?
— Ai stat cu fratele nostru Caleb până ce soaţa i-a născut pe nepoţeii noştri. Cum ţi s-a părut?
— Nu mi-a plăcut deloc, se cutremură Phoebe. Poate că faptul că
au avut gemeni a înrăutăţit şi mai mult lucrurile.
Nu-i aşa. Lucrurile se înrăutăţiseră din cauza surorii mele. Care adormise atunci când trebuia să îi supravegheze pe gemeni. Şi care îl rănise pe unul din ei lăsând să-i picure pe picior ceară de la lumânare. Niciunul dintre fraţii noştri nu va mai avea vreodată
încredere s-o lase pe Phoebe singură cu copiii lor.
— Nu cred că ţi-ar plăcea să ai grijă de copii. Dar de ce mă întrebi?
— Pentru că s-ar putea ca în scurt timp să fiu nevoită să am grijă
de cinci. Cam mulţi, nu-i aşa?
Întrebarea mă ia pe neaşteptate. De îngrijorare, inima porneşte să-mi bată mai tare în piept. Îi tai drumul, făcând-o să se oprească.
— Mda, sunt destui. Cine ţi-a băgat în cap prostia asta?
Se uită la mine în tăcere şi buzele îi tremură.
— Răspunde-mi iute. Ţi-a găsit mama vreo slujbă de dădacă?
Scutură din cap.
Răsuflu uşurată şi continui să urc panta spre bucătărie.
— Susie, nu fi supărată pe mine. Mamei nu-i place ideea, dar domnul Shaw tot insistă.
— Domnul Anthony Shaw? Mă opresc iar şi mă încrunt la sora mea. Ce treabă are el cu asta?
— Îi face curte mamei.
Vestea mă uluieşte.
— Cum aşa? Mama vrea să se mărite din nou?
Phoebe încuviinţează din cap.
De ce ar vrea mama să se mărite din nou? Nu i-au fost de ajuns doi soţi? Tata fusese un om bun, însă a doua oară mama nu şi-a ales bine soţul. Tatăl meu vitreg mânca mult şi muncea puţin. Şi când s-a săturat să aibă atâţia copii în jur, m-a dat să slujesc pentru altul.
77
— Nu cred c-ai auzit tu bine. Domnul Shaw abia şi-a îngropat soţia acum două luni.
— A spus că amână căsătoria după o perioadă decentă de doliu.
