— Nici mie nu-mi place să mă gândesc la asta. Aşa că nu o fac. Se întoarce cu spatele la mine şi începe să înainteze pe stâncă.
E uimitor s-o urmăresc cum se caţără. Cu atâta graţie şi forţă
totodată. Îmi doresc să revină aici mâine şi poimâine şi în fiecare zi.
Chiar am stricat totul cu gura mea mare?
— Nu pleca şucărită.
69
— Dacă şucărită înseamnă supărată, nu-ţi face griji.
Îmi surâde de sus, de pe stâncă. E un surâs mic şi trist.
— Nu mai sunt de mult şucărită.
70
CAPITOLUL 9
SEMNE SUPĂRĂTOARE
Cearta cu Mark îmi umple gândurile şi-mi creează o stare de nelinişte şi confuzie. Mă scol cu mult înainte de ivirea zorilor şi mă
strecor în vârful picioarelor către bucătărie.
Las păsatul şi ceaiul la cald, pe plită, şi încep să adaug bucăţi de carne de porc în oala cu fasole, când huruitul unor roţi şi un zgomot de copite de cal mă opresc din treabă. Mă îndrept de spate şi mă
răsucesc pe loc. Domnul Pratt stă în prag. Sclavul aşteaptă tăcut în curte, lângă şaretă.
Domnul Pratt aruncă o cârpă mare şi aspră pe masa de lucru.
— Pune nişte pâine şi brânză pentru negru.
E prea devreme pentru micul dejun al lui Hector. Şi prea devreme pentru stăpân să se scoale.
— Hector se duce undeva în vizită?
— L-am vândut.
L-a vândut? Strâng din buze ca să-mi înăbuş exclamaţia de surpriză şi ochii îmi fug spre Hector. Se uită în pământ, cu umerii gârboviţi.
— Grăbeşte-te, Susanna. Stăpânul se răsuceşte pe călcâie şi iese cu paşi mari din bucătărie. Când trece pe lângă Hector, îi spune: Ai grijă de cal până mă întorc.
De cum dispare în casă, mă duc iute la uşă ca să mă uit mai bine la Hector. Are o tăietură nouă pe gât, acoperită de o crustă de sânge abia închegat.
Nu pot să-mi închipui ce a făcut ca să merite o asemenea 71
pedeapsă.
— Ştii unde te duce?
Dă din cap.
— La domnul Jasper Bell.
Cunosc familia Bell destul de bine. Locuiesc la vest de oraş, la distanţă de o jumătate de oră de mers pe jos, pe drumul spre Hillsborough. Au deja doi sclavi la fermă.
— Domnul Bell e un om bun.
Băiatul îşi înalţă privirea solemnă către mine.
— Da.
— Creşte cai. S-ar putea să-ţi placă acolo.
— Da.
Zâmbesc.
— Mă duc să-ţi pregătesc mâncarea.
Aşez o pâine rotundă şi o bucată de brânză în mijlocul cârpei şi mă încrunt exasperată. Pare atât de meschin acest mic dejun şi un rămas-bun aşa trist. Furişez o privire prin uşa bucătăriei. Domnul Pratt nu a ieşit din casă. Mă strecor în cămară şi înşfac câteva mere uscate şi o halcă de şuncă. Scobesc o gaură în mijlocul pâinii şi îndes bunătăţile înăuntru, ca stăpânul să nu le vadă.
Înfăşor totul în cârpă, pe care i-o întind băiatului. Îmi aruncă un zâmbet conspirativ.
Domnul Pratt iese în grabă din casă şi se îndreaptă cu paşi mari şi iuţi spre noi.
