Zâmbetul mi se şterge de pe faţă când mă uit la ea. O privesc cu mare atenţie. Nu pare nemâncată, dar adevărul e că faţa ei este întotdeauna calmă şi atât. Cum e să simţi că îţi doreşti ceva ce nu poţi obţine? Mintea se poate deprinde să nu ia în seamă nevoile stomacului? Eu nu mi-am făcut niciodată griji că n-aş avea ce mânca.
Mereu am avut mâncare din belşug pe masă şi în frigider.
Un lucru ştiu de acum. Atâta timp cât voi fi eu prin preajmă, Susanna nu va mai duce lipsă de mâncare.
— Hai să vedem. Dacă ar fi să-ţi aduc ceva bun de mâncare, ce ţi-ar plăcea?
Furişează o privire spre mine, apoi în pământ. Se uită lung la apa care curge înspumată pe lângă piatra pe care şade.
— Mi-ai aduce orice ţi-aş cere?
— Da.
— Îngheţată.
Genele îi acoperă ochii ca nişte pete negre.
— Stăpâna a avut o dată îngheţată la masă. Şi mi-a plăcut cum sună cuvântul.
— Data viitoare o să-ţi aduc îngheţată.
Buzele îi zvâcnesc uşor.
— Cascada Şoaptelor ţi-a permis să-ţi strecori braţul prin apă, dar îţi va permite să strecori nu numai braţul, ci şi mâncare?
66
— Mda, asta ar putea fi o problemă.
O să încerc totuşi, îmi spun în sinea mea. O să încep probabil cu îngheţată de vanilie, o porţie cât de mare îşi doreşte.
Îşi schimbă poziţia picioarelor. De sub fustă i se ivesc gambele şi gleznele murdare.
— Mergi întotdeauna desculţă?
Ochii i se înalţă sfios spre mine.
— Da.
Aştept, dar nu adaugă nimic. Bunicul, căruia îi place că nu vorbesc prea mult, ar adora-o pur şi simplu pe Susanna.
— N-ai pantofi?
— Am o pereche, pentru iarnă.
Îşi şterge de pe gambă nişte noroi uscat.
Stai aşa. Mă uit cu mai mare atenţie.
Nu e noroi. Ci sânge uscat. Câteva dâre subţiri de cruste, destul de proaspete, îi traversează gambele, şi alte multe cicatrice sugerează existenţa unor răni mai vechi.
Îmi dau seama de câtă forţă a fost nevoie pentru a provoca astfel de răni. Îmi simt gâtul arzând de furie şi amărăciune.
— Cum de-ai căpătat semnele alea pe picioare?
Încremeneşte, şi numai ochii i se mişcă în cap. Nu se uită la mine, dar îi văd privirea care se plimbă de-a lungul gambelor. Apoi îşi trage iar, încet, picioarele sub ea şi le acoperă cu fusta.
— M-a bătut stăpânul.
Înghit cu greu şi o întreb pe tonul cel mai calm cu putinţă:
— De ce te-a bătut?
— Am făcut o greşeală.
Toată stăpânirea de sine mi se evaporă dintr-odată.
— Te-a bătut la sânge pentru că ai făcut o greşeală?
Of, Doamne, are atât de multe semne pe picioare. Chestie care îmi aminteşte de mine. Şi eu am încasat-o de multe ori, dar niciodată
chiar aşa.
— Ce greşeală ai făcut? o întreb.
67
Îşi cuprinde picioarele cu braţele, îşi sprijină bărbia de genunchi şi închide ochii. Într-un târziu, când îmi răspunde, o face cu o voce slabă, aproape visătoare.
