"Unleash your creativity and unlock your potential with MsgBrains.Com - the innovative platform for nurturing your intellect." » Romanian Books » "Cascada șoaptelor" de Elizabeth Langston🖤🖤🖤

Add to favorite "Cascada șoaptelor" de Elizabeth Langston🖤🖤🖤

1

Select the language in which you want the text you are reading to be translated, then select the words you don't know with the cursor to get the translation above the selected word!

Go to page:
Text Size:

Închid ochii şi mă legăn pe picioare, cu toate simţurile concentrate asupra acest deliciu. E mai divin decât mi-aş fi putut închipui. Îl aud pe Mark cum chicoteşte şi deschid ochii.

Roşesc de propria-mi lăcomie. Îi întind castronul.

97

— Vrei şi tu?

Clatină din cap.

— Pot să mănânc îngheţată oricând am chef. Asta am adus-o numai pentru tine.

Nu am nevoie de alte încurajări. Îngheţata dispare rapid. O

savurez până la ultima înghiţitură şi îmi propun să păstrez gustul în memorie.

Mă holbez la castronul gol cu un zâmbet vinovat.

— Mulţumesc. A fost atât de…

Dintr-odată simt în ochi înţepături de lacrimi.

— Susanna. Mai ştii ce ţi-am spus vineri? Nu…

Scutur cu putere din cap. Nu vreau să mai discut cu el despre pedepsele pe care le încasez.

— Ţi-ai cerut deja scuze. E de ajuns.

Împing înapoi castronul prin apa cascadei pentru a-mi întări spusele şi piciorul îmi alunecă pe piatra acoperită de muşchi. Dau disperată din braţe înainte de a mă prăbuşi în pârâu.

98

CAPITOLUL 12

O ATITUDINE POZITIVĂ

E ca o scenă dintr-un film prost – eroina, în rochia ei lungă, balansându-se pe marginea prăpastiei înainte de a cădea, totul filmat cu încetinitorul.

Numai că Susanna nu se ridică. Se zbate, în patru labe, în pârâiaşul de la picioarele mele şi ţipă ca un animal înspăimântat, prins în cursă.

— Ajutor! strigă ea.

Mă las pe vine şi o prind pe după umeri.

— Sunt aici.

Se zvârcoleşte şi mă loveşte cu pumnii, îndepărtându-mi mâinile.

— Nu te mai agita atât, Susanna.

Nu pare să m-audă. Se saltă cu greu în picioare, dar calcă pe fusta ei cea lungă şi cade din nou. Mă întind pe burtă pe bolovan şi caut în apă ceva de care să mă agăţ. Îi prind faţa între mâini şi o ridic deasupra nivelului apei.

Împroaşcă apa şi bolboroseşte:

— Ajută-mă, Mark.

Mă strânge de încheietura mâinii cu degetele ei subţiri.

— Linişteşte-te. Te scot eu afară.

Mi-e groază să o văd atât de panicată. Îmi înfăşor un braţ în jurul mijlocului ei şi o trag către bolovan.

— Gata, te-am prins. Totul e-n regulă.

Plânge cu sughiţuri. Se încovoaie şi-şi îngroapă faţa în mâini.

O legăn în braţe.

99

— Haide-haide, s-a terminat, Susanna. Totul e bine.

Se linişteşte treptat. Când termină cu totul cu tremuratul, o întreb:

— Crezi că te poţi ridica în picioare?

Dă din cap.

— Încet, nu e nevoie să te grăbeşti.

Are sens