mijloc. Servitoarea cea nouă face acelaşi lucru de pe cealaltă parte. O
scoatem din biserică.
93
Latrina e primul loc unde ne oprim, dar duhoarea ce se înalţă din ea în toiul arşiţei din miezul zilei o copleşeşte pe Polly. O ajutăm să
înainteze spre Pârâiaşul dintre Stânci. Se încovoaie deasupra apei şi vomită în stufărişul de pe mal. Cu paşi nesiguri se ghemuieşte în pârâul puţin adânc şi se stropeşte pe faţa asudată.
Îi vorbesc în şoaptă însoţitoarei doamnei Drake.
— Mă cheamă Susanna Marsh şi ea e Polly Young.
— Mary Whitfield. Mi-e teamă că…, se încruntă fata.
— Da, spun eu, căci am văzut destule avorturi la stăpână ca să pot recunoaşte semnele. Casa doamnei Drake nu e departe, îi spun eu fetei. Poţi să dai o fugă să aduci un jupon curat şi nişte cârpe?
Se retrage şi se face repede nevăzută. Mă ghemuiesc pe o piatră
lângă fata cea amărâtă şi mă gândesc ce aş putea face mai departe.
Apa, care îi ajunge până la genunchi, se învolburează în valuri purpurii. Strigă şi se prinde cu mâinile de burtă, iar umerii i se cutremură.
— Polly, domnul Butler e cel care te-a forţat?
Încuviinţează din cap.
— Acum cât timp?
— De două luni n-am mai sângerat, geme ea de durere. Sunt distrusă.
— N-ai decât cincisprezece ani, îi spun eu, dându-i de pe frunte şuviţele de păr umede. N-ai avut cum să te opui. E stăpânul tău.
Închide ochii. Lacrimile îi curg pe obraji, lăsând în urmă dâre murdare.
Încerc să o alin cu vorbe liniştitoare rostite mecanic, deşi indignarea arde în mine ca un fulger alb şi fierbinte. Nişte zvonuri asemănătoare, repede înăbuşite, se răspândiseră şi pe seama slujnicei de dinainte a familiei Butler. Oare domnul Butler n-are pic de onoare? Şi doamna Butler e oarbă?
Servitoarea cea nouă se întoarce curând. O spălăm pe Polly pe faţă
şi pe picioare. Mary o ajută să-şi schimbe rochia în timp ce eu o spăl pe cea pătată.
94
Aud zgomot de paşi.
— Ce se întâmplă aici?
E doamna Butler.
— Polly nu se simte bine, îi răspund eu, privind-o cu îndrăzneală
drept în ochi.
Se uită la mine, apoi la Polly şi din nou la mine. Strânge din buze.
— S-a terminat? zice.
Nu e nevoie de explicaţii. Doamna Butler ştie deja totul.
— Da, doamnă.
Expresia i se îndulceşte când se apropie de servitoare.
— Cum te simţi?
— Rău, răspunde Polly printre hohote de plâns.
Mă trag mai aproape de prietena mea şi stau lângă ea cu bărbia înălţată. Ea îşi împleteşte degetele tremurătoare şi fierbinţi cu ale mele.
— Îmi…, dă să zică doamna Butler, fără a-şi duce fraza până la capăt.
Ce a vrut să spună? Că-i pare rău? Poate că-i pare într-adevăr rău, dar nu atât de rău încât să-şi protejeze slujnicele.
Femeia mai vârstnică întinde braţul.
— Crezi că poţi să mergi până la trăsură?
Polly se cutremură, respiră adânc şi-mi lasă mâna să cadă, luând-o pe cea a stăpânei.
